Cartea şi meseriile ei – atelier de lucru derulat la Casa Corpului Didactic Neamţ, în programul Şcoala altfel

De la naştere până la maturitate, pe tot parcursul vieţii, omul e însoţit de carte: cartea de colorat (în primii ani ai educaţiei), cartea de poveşti, manualele şcolare, cele de specialitate, cărţile de dezvoltare personală şi, bineînţeles, cele ce asigură literatura de plăcere. Suntem atât de familiarizaţi cu noţiunea de carte încât, de multe ori, o tratăm ca pe un lucru lipsit de importanţă. Nu mai conştientizăm ce copertă are o carte, la ce editură a apărut, cine sunt autorii ei etc. De obicei, lucrurile folosite zilnic se uzează, îşi pierd adevărata valoare.

O secvenţă din filmul Vagabondul milionar (film distins cu 8 premii Oscar, 4 Globuri de aur, 7 premii Bafta), realizat după nuvela Q & A scrisă de Vikas Swarup, ne duce cu gândul la conştientizarea faptului că nu ne concentrăm atenţia asupra lucrurilor prea des folosite. O întrebare „de milioane” se referea la portretul cărei personalităţi se afla pe bancnota de 100 $??? Prea puţini dintre noi suntem atenţi la chipul unei personalităţi, tipărit pe o bancnotă. Tratăm lucrurile ca atare. Folosim banii şi atât. Fără a ne pune întrebări despre materialul din care sunt făcute bancnotele sau ce e tipărit pe ele. Extrapolând situaţia, lucrurile se întâmplă asemănător în lumea cărţilor ce se perindă zilnic în faţa noastră. În special în primii 20 de ani din viaţa noastră când luăm contact cu diverse manuale. Puţini dintre noi analizăm cine sunt autorii cărţilor, cine a realizat fotografiile sau ilustraţiile lor.

Pentru a marca importanţa tuturor ce trudesc pentru apariţia unei cărţi, la solicitarea Şcolii Gimnaziale „Elena Cuza”, biblioteca de la Casa Corpului Didactic Neamţ a organizat, în data de 27 aprilie, atelierul de lucru Cartea şi meseriile ei, în cadrul acţiunii Şcoala altfel. https://www.ccdneamt.ro/new/2023/04/cartea-si-meseriile-ei/

Elevii şi profesorii însoţitori au aflat etapele pe care le parcurge o carte până să ajungă în mâinile cititorilor şi cine face parte din echipa ce lucrează la apariţia ei. Primul „vinovat” de apariţia unei cărţi este scriitorul. Fără acesta, cartea nu ar prinde contur. El trebuie să fie capabil să atragă cât mai mulţi cititori şi să-i facă să îşi dorească să citească şi alte lucrări ale sale. În general, colaborează cu o editură pentru publicarea cărţilor. Elevii participanţi la activitate au descoperit care sunt competenţele necesare pentru a deveni scriitor (imaginaţie, creativitate, cunoaşterea corectă a limbii române, formarea unui stil propriu care să-l facă recunoscut). O altă meserie necesară apariţiei unei cărţi este aceea de editor. Aceasta presupune capacitatea de a selecta dintre scriitorii ce propun manuscrise, pe cei mai talentaţi, pe cei mai valoroşi. Mână în mănă cu editorul, lucrează secretarul de redacţie, cel ce formatează şi aşează textul unui manuscris astfel încât să poată fi citit. Acesta dă undă verde pentru tipărire şi validează bunul de tipar. Cu ajutorul materialelor selectate de bibliotecarul de la Casa Corpului Didactic, elevii şi profesorii au mai descoperit şi alte echipe ce contribuie la apariţie unei cărţi. De exemplu au aflat că este o industrie întreagă în spatele pregătirii hârtiei pe care se tipăresc cărţile. Hârtia trebuie imprimată cu textul cerut, trebuie tăiată la anumite dimensiuni prestabilite, aşezată conform paginaţiei, fasonată, lipită şi pregătită să îi fie ataşată o copertă. Un lucru foarte important, mai ales în zilele noastre, îl reprezintă munca depusă de echipa ce se ocupă de promovarea cărţii: librari, ataşaţi de presă, jurnalişti, bibliotecari. Aceştia trebuie să promoveze cartea astfel încât aceasta să întâlnească publicul pentru care a fost scrisă. Pentru a marca importanţa echipei de marketing, de promovare a cărţii, elevii participanţi la activitate s-au întrecut într-un concurs ad-hoc, în realizarea unui afiş ce trebuia să promoveze o activitate impusă. Doi elevi au fost câştigătorii premiilor puse la dispoziţie, cei ce au înţeles că un afiş trebuie să răspundă concomitent întrebărilor: Cine? Ce? Unde? Când? Cum? organizează o activitate.

Profesor Gabriela BANU – director, Casa Corpului Didactic Neamţ;

Bibliotecar,  Ana MACOVEI – Casa Corpului Didactic Neamţ