• Daniel Manole, 10 pe linie din clasa I, la Bacalaureat
Din clasa I şi până în ultimul an de liceu, Daniel Manole a fost premiant cu 10 pe linie. O performanţă pe care şi-a asumat-o, fiindcă provocările şi competiţia îl definesc. După şcoala primară la Colegiul Tehnologic „Spiru Haret” a decis că vrea la „Petru Rareş”, a ajuns acolo şi acum este şef de promoţie la profilul real, specializarea matematică-informatică şi dornic să cunoască lumea.
Fizica a descoperit-o de mic, citind şi vizionând tot felul de documentare. Fire iscoditoare, mereu în căutare de răspunsuri despre viaţă în toate formele ei, curios la rostul informaţiilor pe care le afla, Daniel a vrut de mic să ştie „de ce?”.
Pasionat de ştiinţe, în general, a citit orice carte îi explica lumea pe care dorea să o desluşească, pentru a se regăsi în ea. Mi-a plăcut întotdeauna matematica, mai ales partea aplicată. Fiecare concept matematic, oricât de abstract, poate fi folosit undeva. Cred că tot ce am învăţat la matematică vreodată am aplicat într-un fel sau altul la fizică. Spre finalul gimnaziului am devenit autodidact, dar, la început, un rol important l-au avut profesorii Liliana Georgescu, la matematică, şi Dorel Haralamb, la fizică, din gimnaziu şi diriginte.
Olimpiadele au fost o cale de aprofundare. A participat la matematică în fiecare an, din clasa a V-a şi s-a calificat şi la naţională, dar am preferat să mă axez pe fizică şi am participat în fiecare an, în clasa a VII-a am luat premiul I la naţională, menţiuni în clasa a IX-a şi a XI-a, iar în rest medalii de aur, argint, bronz. Inedită şi provocatoare i s-a părut şi Olimpiada de lingvistică: Lingvistica m-a atras pentru că este un domeniu interesant, nefiind studiată în şcoală şi pentru că nu aveam ceva anume de învăţat. Se bazează pe asocieri, pe gândire algoritmică. Trebuia să traducem informaţii din limbi sau dialecte exotice, rare, cu puţini vorbitori. De exemplu, am avut 10 propoziţii în limba română şi 10 propoziţii în swahili, o limbă din Africa, iar cerinţa era să asociem traducerea adecvată fiecărei propoziţii. Am rezolvat găsind cuvintele care se repetau, mărcile gramaticale în swahili care se repetau. Am participat la această olimpiadă din clasa a VIII-a, iar în clasa a X-a am obţinut menţiune şi premiul pentru cea mai bună rezolvare a unui subiect. A fost o temă legată de culori, cum sunt numite culorile în mai multe limbi. Unele triburi au în vocabular puţine cuvinte pentru culori, de pildă acelaşi cuvânt pentru albastru şi verde. Trebuia să găsim procesul de ramificare al culorilor, ce culori apăreau sub acelaşi nume, ce culori nu ar fi apărut niciodată sub acelaşi nume. Pentru mine, lingvistica este şi intuiţie, câteodată. Nu aveai cum să te pregăteşti înainte, fiindcă sunt mii de limbi şi dialecte pe Pământ. Chiar citisem undeva că o dată la două săptămâni o limbă rară dispare, după ce lumea civilizată mai descoperă câte un trib, pe care-l asimilează.
De la dascăli mentori…
Cum nimic nu este întâmplător, şansa de a-l avea ca profesor pe Dorel Haralamb a venit ca o confirmare pentru Daniel, că este pe drumul bun. Domnul profesor Haralamb inspiră un anumit fel de a gândi, de a aborda, nu doar fizica. M-a impresionat faptul că e acel tip de persoană care învaţă în continuu, e la curent cu noutăţile în domeniul tehnologiei. Am avut un opţional de ştiinţe asistate de calculator şi domnul Haralamb ne-a dovedit că nu e pasionat doar de fizica pură, ci şi de toate aplicaţiile şi de modul în care putem folosi alte discipline. A fost o lecţie pentru noi, fiindcă el era mai familiarizat cu tot ce oferă tehnologia. Cred că domnul profesor Haralamb are, în plus, calitatea de a învăţa şi dorinţa de a nu se mulţumi cu un anumit nivel. Pot spune că pentru mine a fost un mentor”. Mentor, pentru că l-a cunoscut ca profesor, ca diriginte şi pentru că spiritul său tânăr s-a potrivit de minune cu firea înclinată spre cercetare a lui Daniel: „Pentru mine a fost o şansă să-l am şi ca diriginte. Ca profesor, eu mergând la olimpiadă, mereu mi-a sugerat anumite culegeri, cursuri din care să mă documentez. Sunt foarte multe surse în domeniul fizicii şi o îndrumare este importantă, pentru că informaţiile sunt expuse diferit. Dumnealui, cu experienţa pe care o are, a ştiut să mă îndrume spre cursurile potrivite.
Ca să fie mereu cel mai bun nu a făcut meditaţii şi consideră că olimpiadele i-au fost de ajuns: Ştiu că există tot felul de clişee, dar eu am avut timp liber suficient şi ca să citesc, să fac sport şi să urc pe munte, să mă uit la filme, să ies cu prietenii, mergeam cu ei şi la sală într-o vreme, până la pandemie. Materia din şcoală nu mi se pare chiar atât de încărcată, ştiu că a fost o schimbare prin 2003-2004 când s-a tăiat foarte mult, 20-25% din programă. Informaţia nu este multă, ci poate prea multe materii tratate, în liceu. Mi s-ar părea normal să fie mai multe opţionale. Şi poate învăţământul să fie mai adaptat la ce se cere pe piaţa muncii. Citisem că în Australia se micşorează taxele la facultăţile care formează specialişti în domenii care duc lipsă de profesionişti şi pregătirea în acel domeniu devine mai ieftină. La noi, lumea muncii şi lumea educaţiei sunt puţin desincronizate, din cauză că sistemul educaţional nu se adaptează rapid şi nu este concentrat pe a dezvolta abilităţile elevilor necesare la sfârşitul şcolii.
…la rareşiştii care rămân ai „Rareşului”
Pentru Daniel a fost simplu să ştie ce vrea să facă atunci când va fi mare şi pasiunea pentru fizică, prin perspectivele asupra lumii, i-a deschis mintea: Îmi place competiţia şi, din acest motiv, am ales cel mai bun liceu, am mers la olimpiade şi am aplicat la Oxford. Viitor student la Fizică, recunoaşte că este nevoie şi de şansă, pe care cei buni oricum o atrag: Ideea mi-a venit, oarecum, după ce Titus Dascălu, absolvent de «Petru Rareş» şi olimpic la fizică, a plecat la Oxford. Eram în clasa a VII-a şi atunci am înţeles că de aici se poate ajunge la una din cele mai bune universităţi. Câţiva ani mai târziu, un alt olimpic la fizică, Sebastian Leontică, acum student la Oxford, cu el am păstrat legătura şi m-am întâlnit de câte ori a venit acasă, mi-a spus cum decurge procesul de învăţare şi restul activităţilor. M-a atras Oxford în primul rând pentru că acolo sunt cei mai importanţi specialişti la nivel mondial, sunt profesori de fizică renumiţi care se ocupă de ariile de actualitate ale fizicii – cuantică, lasere, materie condensată. Nu am decis o specializare, iar cercetarea e dictată şi de economie, trebuie să justifice finanţarea. Am ales Oxford şi pentru că există laboratoare dotate, moderne. Iar faptul că există bursa «Ioan Zenembisi», care-mi acoperă taxa de şcolarizare anuală, de 9.250 de lire, pe timpul celor patru ani de facultate, a fost un context care mi-a permis să aplic la Oxford. Contextul l-a găsit în al doilea an de când se acordă această bursă de studii pentru un rareşist admis la o facultate din Anglia. Cel care acordă bursa este şi el un rareşist care în acest mod îi mulţumeşte profesorului său, care l-a descoperit şi propulsat spre succes. Şi, la rândul său, ajută un tânăr să-şi îndeplinească visurile.
„Oxford, o şansă să-mi ating potenţialul maxim”
Două săptămâni din toamna lui 2019 au fost cele mai stresante, dar şi memorabile. Daniel a participat la un concurs naţional de fizică, a dat testarea scrisă pentru Oxford şi a participat ca voluntar la organizarea Olimpiadei Internaţionale de Astronomie, primul eveniment de o asemenea anvergură pentru „Petru Rareş” şi Piatra-Neamţ.
Testarea a constat în probleme nu atât grele, dar imposibil de rezolvat în cele două ore, cu subiecte amestecate de matematică pură şi de fizică. Pregătirea mea a însemnat, în afară de olimpiade, reluarea unor subiecte chiar înainte de testare. Ca dificultate, testarea seamănă întrucâtva cu Kangurul, concursul de matematică aplicată de la noi, cu PHI – consursul online de fizică.
Au urmat interviurile: Am primit o scrisoare în care mi s-a spus că am obţinut un punctaj suficient şi sunt invitat la interviuri. Testarea n-a fost cel mai greu examen: la interviuri am fost acolo, am interacţionat cu studenţii voluntari, am văzut cum este viaţa de student. Interviurile sunt un fel de examene orale. Am avut trei, fiecare de câte jumătate de oră, fiecare intense, am avut de rezolvat probleme de matematică şi fizică foarte complexe, explicând cu voce tare fiecare pas din gândirea mea – în faţa celor mai buni profesori din Europa, ceea ce poate fi destul de stresant. Cu exprimarea în limba engleză nu am probleme, pentru că de câţiva ani învăţ din cursuri în limba engleză, la noi nu există traduceri ale unor cursuri de calitate.
Părinţii lui Daniel, oameni simpli cu venituri pe care mediul privat le poate oferi – mama contabilă şi tatăl electrician – au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru ca fiul lor să-şi urmeze drumul. Sigur că urmează să-l susţină în continuare, nu doar financiar, ci din toate punctele de vedere, ca şi până acum. Dar, ce a fost mai greu a trecut şi răspunsul primit de la Oxford a fost cel aşteptat. După interviuri, am primit oferta. În scrisoare sunt doar câteva informaţii: punctajul meu la testare, punctajul mediu al celor admişi, punctajul mediu al tuturor candidaţilor şi ceva informaţii despre interviuri. Nu există un clasament, contează să te califici! Mai am de îndeplinit condiţia cu media minim 9 la Bacalaureat şi 9,50 la matematică sau fizică. Bacalaureatul a decurs bine, deci îmi îndeplinesc condiţiile. Sunt 100 şi ceva de locuri la Fizică. Pentru mine, Oxford este într-o măsură o ambiţie personală, ceva ce pot face ca să-mi ating potenţialul maxim. (Preluare din Mesagerul – iulie 5, 2020)
Valentin BĂLĂNESCU