Simularea Evaluării Naţionale şi Bacalaureatului

 

Rezultatele simulării Evaluării Naţionale şi Bacalaureatului în Neamţ, făcute publice la începutul lunii aprilie, sunt şi în acest an îngrijorător de slabe. Mai puţin de jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a şi de clasa a XI-a au obţinut medii peste 5,00; la clasa a XII-a, numai 42% dintre elevi au medii peste 6. Ce se mai poate întâmpla până la examenele reale, din vară, şi câte cunoştinţe mai pot acumula viitorii liceeni şi viitorii absolvenţi de liceu, rămâne de văzut.

* La simularea Evaluării Naţionale au luat parte, aproape 4.400 de elevi.

La proba de limba şi literatura română, statistica arată ceva mai bine; în sensul că „numai” o treime dintre elevi au luat note sub 5. Pe tranşe de note, polii clasamentului arată astfel: 21 de note mai mici de 2 şi alte 309 note între 2 şi 3; 330 de note peste 9 şi 3 note de 10. La matematică, în schimb, nici măcar patru elevi din zece nu au depăşit nota 5. Cu una, cu alta, procentul de promovare la această clasă este de 49,5%. Rezultate bune sau foarte bune, pe ansamblu, au obţinut elevii de la colegiile naţionale „Petru Rareş” „Calistrat Hogaş”, de Informatică (din Piatra-Neamţ), „Roman Vodă” Roman şi de la Şcoala „Grigore Ghica Vodă” din Târgu Neamţ.

* La liceu, lucrurile nu stau deloc mai bine. Poate doar în cazul celor de clasa a XI-a, care după un aşa duş rece s-or trezi la realitate. Jumătate dintre ei au medii peste 5, cu o prestaţie mai bună la limba şi literatura română (peste două treimi cu note de trecere) şi una slabă la matematică sau istorie.

* Strict informativ, liceenii de clasa a XI-a au încasat 929 de note sub 2 la cele două probe, şi încă 706 note între 2 şi 3. Sunt şi 27 de note maxime (5 la limba şi literatura română şi 22 la matematică/istorie).

* Elevii de clasa a XII-a au obţinut aproape 950 de note mai mici de 2 la cele trei probe de examen, dar şi 65 de note de 10. Liceele cu cele mai bune rezultate sunt „Petru Rareş”, „Calistrat Hogaş”, de Informatică (din Piatra-Neamţ), Ştefan cel Mare” şi „Vasile Conta” (din Târgu-Neamţ), precum şi „Roman Vodă” din Roman. În subsolul clasamentului se regăsesc liceele tehnologice „Dimitrie Leonida” Piatra-Neamţ, cel din Oglinzi/Răuceşti şi cel din Petricani. (Red.)