Comunismul de inspiraţie sovietică a lovit ţara noastră nu numai economic, politic, social, cultural, dar şi în simboluri. S-a impus după 30 decembrie 1947 o stemă nouă, după model rusesc, şi s-a impus oficial steagul roşu, cu secera şi ciocanul, după originalul celui al URSS, iar Tricolorului i s-a aplicat o efigie de sorginte comunistă, pe culoarea galbenă. Dar comuniştii veniţi călare pe tancurile sovietice nu s-au mulţumit cu atât. Au început să aibă treabă mare cu litera â din a. De ce? Pentru că amintea de litera „a” din titulatura de roman, numele poporului din care românii şi istoriografia românească afirmă, cu mândrie, că ne tragem. Sub comunişti trebuia ca â din a să dispară cu totul. În opinia sovietică, românii erau un popor cu origini din occidentul „decadent”, astfel noi trebuia să stăm doar cu faţa la răsărit, pentru că de acolo ne venea lumina, cum cădelniţa şi răspopitul Sadoveanu.
Deci comuniştii au schimbat regulile gramaticii în 1953 ca să alunge â din a din limba şi literatura română. În acest sens, guvernul comunist emite o Hotărâre pentru aprobarea noilor norme ortografice ale limbii române din 16 septembrie 1953, care este publicată în Mic Dicţionar Ortografic, Institutul de Lingvistică din Bucureşti – Academia Republicii Populare Române, Bucureşti, 1953. S-a creat baza legală ca â din a să fie alungat din titulatura ţării noastre – România. Reforma ortografică din septembrie 1953 a impus grafia cu „î”, chiar şi în cazul cuvintelor român şi România. Numele statului se schimbă în „Republica Populară Romînă”.
Comuniştii de la Bucureşti jubilau că a fost eliminat â din a, care amintea de cosmopolitismul occidental şi de originea noastră latină. Dar bucuria sovieticilor din conducerea PMR nu a durat foarte mulţi ani. În urma politicii de românizare a instituţilor statului după retragera trupelor sovietice din 1958, tot mai mulţi lideri comunişti cu origini româneşti încep să vorbească despre revenirea folosirii literei â din a în limba română. În aprilie 1964, PMR emite celebra „declaraţie de independenţă” din aprilie împotriva internaţionalei sovietice, iar conducerea de stat refuză „planul Valev” de transformare a României în hinterland agricol la dorinţa Moscovei. În acel moment s-a produs un interes al conducerii în frunte cu Gheorghiu-Dej să acceadă la capitalul occidental. Iar în întâmpinarea nevoii de capital a liderilor comunişti, care doreau industrializarea ţării, a venit miliardarul Iosif Constantin Drăgan, cel ce înfiinţase o puternică companie de gaz îmbuteliat în Italia anului 1948. Iosif Constantin Drăgan, ce a fost înregimentat în mişcările naţionaliste din anii 40, se întâlneşte cu prim-secretarul Gheorghe Gheorghiu-Dej şi îi propune sprijinul pentru o afacere cu butelii cu gaz (iar fi făcut cadou o butelie cu gaz liderului comunist) şi aducerea de investitori în Republica Populară Română (RPR), cu o singură condiţie: revenirea lui â din a, deci înlocuirea lui î din i, în titulatura ţării România şi în numele de român. Era un semnal de revenire la tradiţia interbelică şi latină a poporului nostru, dar şi un mesaj de aspiraţie spre Occident. Poate spre surprinderea lui Iosif Constantin Drăgan, prim-secretarul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej aprobă propunerea şi emite un decret în acest sens, aplicat şi de Academie.
Abia, în 1965 se impune şi prin constituţia lui Nicolae Ceauşescu, titulatura de România cu â din a. La 21 august 1965 este schimbat numele republicii în „Republica Socialistă România” (RSR). Interesant că miliardarul Iosif Constantin Drăgan nu a fost apropiat numai de Nicolae Ceauşescu, dar, iată, că şi de Gheorghe Gheorghiu-Dej, încă din 1964, impunându-se cu propunerea de revenire a scrierii titulaturii ţării România cu â din a. Desigur, dictatorul Ceuşescu a fost fascinat de cartea lui Drăgan, „Noi, tracii”, care a devenit o „evanghelie” istoriografică a protocroniştilor români în anii ’70 şi ’80. La începutul anilor 2000, Iosif Constantin Drăgan a venit în sala mare a primăriei clujene, care era arhiplină, să-şi ridice oficial titlul de cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca, din partea primarului de atunci Gheorghe Funar, şi ca o recompensă pentru contribuţia indirectă de a alătura numele latin de „Napoca” la denumirea de Cluj, în 1974. După evenimentul festiv la întâlnirea informală Iosif Constantin Drăgan a făcut aluzie la titulatura României cu â din a începând cu 1964, spre surprinderea celor prezenţi, care ştiau doar de afinitatea cu fostul secretar general şi de politica în acest sens a lui Nicolae Ceauşescu, nu şi de contribuţia lui Gheorghiu-Dej de a alunga pe î din i din numele ţării, Romînia. Necunoscute şi surprinzătoare sunt căile adevărului istoric. Abia prin iniţiativa Academiei, din 17 februarie 1993, prin care s-a reintrodus în ortografia românească litera â (în afara cuvântului „român“ şi a derivatelor sale, unde figura din 1964) s-a alungat dictatura lui î din i, din cuvintele limbii române. (Red.)