● Doina Lemny, despre o perspectivă inedită asupra Complexului Monumental al lui Brâncuşi
Doina Lemny a fost conservator la Centrul Pompidou în perioada 1991-2019, când s-a ocupat cu precădere de studiul operei şi vieţii lui Constantin Brâncuşi, organizând expoziţii, publicând mai multe volume şi studii dedicate sculptorului român. În anul 2019 a curatoriat expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei” la BOZAR din Bruxelles, în Festivalul Europalia, în anul 2023 a curatoriat expoziţia „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale” în programul Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2023, iar în 2025 a semnat conceptul curatorial al expoziţiei „Brâncuşi. Sculptând cu lumina” de la Cracovia. Pentru activitatea sa, Doina Lemny a primit mai multe distincţii, inclusiv a fost decorată de preşedintele României cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler.
Din această perspectivă i-am solicitat o opinie privind perspectiva inedită pe care o vom prezenta mai jos. Iată cum a răspuns franc doamna Doina Lemny: „Referitor la articolul dumneavoastră: nestăpânind deloc termenii fizicii cuantice, nu pot să apreciez întru totul afirmaţiile dvs. Sunt însă de acord că Brâncuşi n-a făcut nimic întâmplator şi că pentru orice sculptură sau lucrare mai mare, măsura la milimetru. Arta lui consta în a face aceste măsurători în laboratorul său de creaţie şi nu a face demonstraţii publice. Aceasta rămâne la aprecierea specialiştilor. Dar, aveţi dreptate, totul era gândit în raport cu poziţia faţă de lumină, faţă de soclu şi, pentru ansamblul de la Târgu Jiu faţă de locurile pe care le-a ales pentru a instala aceste opere. De aceea, şi în atelier, schimba locul operelor aş zice, „după o ecuaţie personală”. Atâta vreme cât nu se exagerează în interpretarea „filosofică” a operelor, ceea ce demonstraţi dvs. mi se pare logic şi foarte interesant. Eu am analizat, atât cât ştiinţa mea de geometrie mi-a permis, modul în care Brâncuşi a lucrat zile şi nopţi la a ajunge la echilibrul Păsărilor în văzduh: toată greutatea corpului se sprijină pe o bază cu diametrul de 1 cm. Am văzut la una din Păsările în ghips la atelier, în vârful ei, 3 puncte cu creionul – ceea ce înseamnă că el măsura şi avea o logică în a crea acest echilibru”.
● I. P. Brădiceni: Brâncuşi a intuit fizica cuantică
Scopul acestui eseu e să reliefăm indicii că Brâncuşi a sculptat în mod ştiinţific cu lumina, pitind ecuaţii optice şi luminice în opera sa de căpătâi, cea de la Târgu-Jiu.
Încă din 2017, Ion Popescu Brădiceni scria despre Brâncuşi „Având şi darul naraţiunii, marele sculptor a intuit cu jumătate de secol mai devreme fizica cuantică”. Mă alătur, fără rezerve, acestei ipoteze.
Potrivit mai multor surse exclusiv româneşti, printre care CentrulBrancusi.ro (Doru Strâmbulescu, 2016), sculptura europeană a fost marcată de trei mari figuri: Phidias în antichitate, Michelangelo în perioada Renaşterii şi Brâncuşi în secolul XX.
Litera greacă Phi (φ) a fost introdusă ca simbol pentru raportul de aur, 1,618:1, cu referire la Phidias. Se spunea despre Fidias: „Când a sculptat zei, a integrat raportul de aur; când a sculptat muritori, nu a făcut-o”.
Mai multe studii sugerează că Michelangelo a ascuns cunoştinţe ştiinţifice în Capela Sixtină.
● Dar Brâncuşi?
Aceeaşi întrebare o pune şi Doru Strâmbulescu: „Marele sculptor a îngropat în piatra Mesei Tăcerii şi a Porţii Sărutului, sau în formele romboidale ale Coloanei fără sfârşit, un sens, un adevăr, o semnificaţie, un cod pe care nu îl putem descifra?”
Răspunsul lui Constantin Noica la întrebarea dacă Brâncuşi a avut astfel de intenţii este afirmativ. Ideea că ansamblul a fost „proiectat ca o devenire” ar putea fi dovedită printr-o simplă măsurare. Cu toate acestea, Noica s-a abţinut să facă acea măsurătoare, declarând: „Ne-am temut că realitatea s-ar putea să nu se potrivească cu legenda, făcând-o să se prăbuşească. Sau, dimpotrivă, că s-ar putea să se potrivească exact, iar legenda şi-ar pierde din exactitate”.
Capela Sixtină a pierdut ceva pentru că Michelangelo a adăugat o dimensiune ştiinţifică, sau zeii sculptaţi de Fidias cu raportul de aur? Cu siguranţă nu. În mod similar, dacă Brâncuşi a integrat fizica cuantică în Ansamblul său, el nu a pierdut precizia, căci fizica cuantică deschide uşa magiei pure. Nimic exact nu o poate înţelege pe deplin. O îmblânzim doar statistic, sub imperiul probabilităţilor.
● „Voi nu ştiţi ce vă las eu aici”
Acestea sunt enigmaticele cuvinte ale creatorului trilogiei din Târgu Jiu. Calcule pitite însă de Brâncuşi sub zecimale meşteşugite pot pune ansamblul într-o nouă lumină. Concret, potrivit Wikipedia: „Masa Tăcerii e înaltă de 0,45 + 0,45 metri, Poarta Sărutului de 5,13 metri şi Coloana Infinitului, de 29,35 metri.” Am observat că pătratul lui 5,13 este acelaşi cu produsul dintre 0,9 şi 29,35. Adică avem egalitate, vorbind de înălţimi, între rapoartele Masa Tăcerii / Poarta Sărutului şi Poarta Sărutului / Coloana Infinitului. Acest raport geometrico-focal oglindeşte o lege de căpătâi a opticii. Iar faptul că Brâncuşi a fost un creator luminos e relevat de mai multe dintre creaţiile sale.
În plus, în cartea „Brâncuşi sau cum a învăţat ţestoasa să zboare”, Moni Stănilă îl surprinde pe maestrul de la Hobiţa ca pe un om hâtru, căruia îi plăcea să joace renghiuri.
„Brâncuşi îşi face de pe acum o filosofie de viaţă din derutarea oamenilor, pentru a înţelege el din ce material sunt făcuţi”, atenţionează Moni Stănilă.
● Deci care ar fi tâlcul cimiliturii de la Târgu Jiu?
E adevărat că Brâncuşi a spus la moment dat: „Nu căutaţi formule obscure sau mister în lucrările mele”. Dar nu ar fi vorba de formule obscure sau mister ci ştiinţă pur luminoasă.
Atenţie la citatul lui Brâncuşi: „Coloana Infinitului. Acesta este mesajul Stâlpului meu, străjuit de Masă şi de Poartă… Să arzi ca o flacără… Să te prefaci în fulger legând cerul cu pământul”.
Iată indicii: strămutat la Paris, Brâncuşi a fost aproape de izvoarele şi creuzetul mecanicii cuantice. Aşa încât nu-i surprinzător că monumentala sa tripletă poate fi privită ca o uriaşă machetă a legendarului micro-experiment lansat de Thomas Young, dar fundamentat de ducele francez Louise de Broglie, contemporan cu Brâncuşi.
Coloana Infinitului reprezintă fotonul, electronul sau altă particulă elementară de materie. Pe lângă sugestia de traiectorie, forma Coloanei formată din „mărgelele” dragi lui Brâncuşi, cuprinde şi aspectul unduitor, adică tocmai ceea ce Louise de Broglie postula la baza fizicii cuantice.
Poarta Sărutului e dubla fantă din experiment, adică cele două portiţe prin care fărâma de materie sau fotonul trebuie să treacă pentru a i se evidenţia caracterul ondulatoriu. Încă o dată Brâncuşi pare că a fost pezevenghi, fiindcă, zicându-i şi dându-i înfăţişarea de Poartă cu o singură deschidere amplă, disimulează perechea de fante care sunt, de fapt, săruturile sculptate. Iar faptul că fantele duble sunt şi înguste e taman ideea experimentului cuantic.
În fine, Masa Tăcerii e imaginea descompunerii, a „franjării” micro-particulei la misterioasa trecere prin fanta dublă. Aceasta în condiţiile în care e notoriu în mecanica cuantică faptul că micro-particula trecută prin două fante se va „îmbucătăţi”, foarte straniu, dar obligatoriu. Oricum, Masa Tăcerii pare că sugerează o viziune, la scară uriaşă, a structurii atomului. Aleea scaunelor doar subliniază şi mai bine această metaforă cuantică a lui Brâncuşi.
Aplecarea lui Brâncuşi faţă de profunzimile materiei, luminii şi de esenţe în general făcea parte din structura lăuntrică a artistului.
„Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor. Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini”, explica Brâncuşi efortul său de a atinge graniţele micro-materiei.
Contemporan cu „Dumnezeu nu joacă zaruri”, celebrul citat anti-cuantic al lui Einstein, Brâncuşi avea propria viziune despre divinitate şi mărul cunoaşterii. Adică Brâncuşi interfera între propriile sale crezuri: „Să creezi ca un Zeu” şi „Nu putem să-L ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important”. Deci v-aş propune să privim ca testament cultural „Sfânta Treime” a lui Brâncuşi.
Alte lucrări artistice care-l leagă pe Brâncuşi de ecuaţii fizice
Artistul Romeo Niram a realizat expoziţia „Brâncuşi E=MC2” cu referire la celebra ecuaţie a lui Einstein care leagă energia de masă şi pătratul vitezei luminii.
Un exemplu fascinant în sensul aspectelor cuantice este includerea lui Brâncuşi, între Einstein, Bach, Da Vinci şi Marie Curie, într-un proiect artistic contemporan Quanticisme, lansat de pictor-sculptorul francez Servant-Ermes în 2014. Acest proiect promova colaborarea dintre cultură şi ştiinţă, sugerând că marii gânditori din diverse domenii ar putea contribui la progresul cercetării.
Imaginea cu Brâncuşi pe care o ataşăm se regăseşte în articolul în limba franceză: Bordeaux: exposition „Portraits Quantistes par Servant-Ermes. https://www.aquitaineonline.com/actualites-en-aquitaine/bordeaux-metropole/5658-bordeaux-exposition-portraits-quantistes-par-servant-ermes.html
Cristian Horgos ex profesor de matematică şi informatică la Colegiul Național Emanuil Gojdu, Oradea, actualmente expert în tehnologia informaţiei la o firmă privată de IT.
A semnat numeroase articole în revista pedagogică iTeach, Experienţe didactice, Revista Educaţiei, Revista Profesorului. Colaborări la România Culturală, Contacte Culturale şi Armonii Culturale. Publică despre Cultura Cucuteni inclusiv în The History Files şi în publicaţia italiană Experiences. (Red.)
Prof. Cristian HORGOS