Valentin Silvestru ocupă un loc important în istoria criticii româneşti din a doua jumătate a secolului al XX-lea, atât prin amploarea activităţii sale publicistice, cât şi prin impactul intelectual pe care l-a avut asupra vieţii teatrale. Prezenţă complexă, deopotrivă critic, eseist, şi formator cultural, el a fost una dintre personalităţile cele mai influente ale discursului despre teatru într-o epocă marcată de presiuni ideologice.
Valentin Silvestru (1924-1996) s-a format într-un mediu cultural în care tradiţia criticii literare interbelice coabita cu noile direcţii ale dramaturgiei moderne. A urmat studii de filologie şi s-a orientat către publicistica de specialitate, fiind prezent în mod constant în presa culturală. A colaborat cu reviste importante precum Teatrul, Contemporanul, România literară, Scânteia sau Flacăra, ajungând rapid o voce recunoscută şi atent urmărită, datorită clarităţii axiologice şi fermităţii criteriilor sale estetice. În paralel, a fost implicat activ în viaţa instituţională a teatrului, ocupând funcţii de conducere în structuri culturale şi fiind un susţinător consecvent al dialogului dintre critici, artişti şi public.
Ca profil critic, Valentin Silvestru se înscrie în tradiţia unei analize cu orientare estetică şi umanistă, sprijinită pe o intuiţie dezvoltată şi pe o solidă cultură generală. Intervenţia critică vizează înainte de toate valoarea operei sau a reprezentaţiei. Actorul apare ca un centru viu al creaţiei dramatice, Valentin Silvestru subliniind importanţa relaţiei dintre actul de pe scenă şi experienţa trăită în sala de spectacole. Demersul său minimalizează construcţiile teoretice abstracte sau jargonul de specialitate; el prioritizează vizionarea atentă a spectacolului, act scenic născut din întâlnirea reală dintre text, regie şi actor. El integrează adesea referinţe istorice, literare sau filosofice, fără a pierde din vedere specificul expresiei interpretative. Scrisul său se remarcă printr-o armonie rară între exigenţa analizei şi expresivitatea limbajului, între acurateţea observaţiei şi eleganţa formulării. Din această perspectivă, el poate fi situat în descendenţa criticilor-eseişti; cronica sa dedicată scenei devansează funcţia de evaluare, devenind un act de poziţionare şi formatare pentru cititori şi spectatori deopotrivă.
Forţat de împrejurările unui sistem cultural puternic dogmatic, el îşi păstrează independenţa alegerilor şi apără creaţiile autentice. A susţinut regizori şi actori inovatori, a încurajat experimentele teatrale atunci când acestea erau susţinute de talent şi a respins, fără menajamente, conformismul şi mediocritatea. Experienţa acumulată de-a lungul anilor şi contactul direct cu dinamica scenei se reflectă şi în articolul publicat în Tribuna României, în anul 1983, dedicat Teatrului Tineretului, la aniversarea a „25 de ani în slujba marii arte”. Textul are ca punct central analiza spectacolului Piaţeta de la Piatra-Neamţ, abordat din perspectiva unei analize bine articulate, atente la consistenţa valorică a montării. Criticul priveşte spectacolul cu ochiul unui observator atent la detaliile scenei şi la reacţia publicului, urmărind logica montării şi forţa expresivă a interpretării. Textul său conţine observaţii directe, clare, care trădează o practică îndelungată a cronicii dramatice şi o raportare lucidă la fenomenul teatral. Autorul porneşte de la reamintirea importanţei textului lui Goldoni, scris în jurul anului 1757, într-un moment de maturitate artistică a dramaturgului, când acesta îşi asumă explicit misiunea de a reforma teatrul prin „subiecte de caracter”. Spre deosebire de montări anterioare, unele inegale ca relief al personajelor, spectacolul de la Piatra-Neamţ reuşeşte să ordoneze logic temele esenţiale ale textului: carnavalul veneţian ca formă de sărbătoare populară, viaţa discretă a unei comunităţi periferice, bogăţia sufletească ascunsă în existenţe aparent mărunte, dar şi apariţia unui personaj aproape mitic, Străinul, care funcţionează ca un mediator providenţial, un catalizator al rezolvării conflictelor. Valentin Silvestru insistă asupra dimensiunii poetice a evenimentului scenic, care nu anulează comicul, ci îl îmbogăţeşte.
Regia lui Silviu Purcărete este caracterizată prin maturitate şi rafinament, printr-o melancolică discreţie, care colorează întreaga atmosferă. Decorurile şi costumele, semnate de Nina Brumuşilă, alături de muzica diafană a lui Vasile Şirli, transformă personajele în figuri de basm, fără a le rupe de realismul social al piesei. Această „suprarealitate verosimilă”, cum o sugerează autorul, permite actorilor să nu ilustreze simpli indivizi, ci să compună personaje credibile, puse în mişcare de imaginaţie şi fantezie. Prezenţa actorilor Oana Pellea, Coca Bloos, Tatiana Ionesi, Traian Pârlog, Paul Chiribuţă conturează o lume densă, oameni care cunosc valoarea vieţii, dar care nu se tem să viseze, să se zbuciume şi să iubească. În încheiere, articolul acordă spectacolului Piaţeta o semnificaţie aparte în parcursul artistic al Teatrului Tineretului, prezentându-l ca moment de sinteză şi de bilanţ simbolic al unei etape importante din viaţa instituţiei. Montarea este plasată în contextul mai larg al manifestărilor aniversare dedicate celor 25 de ani de existenţă, dar capătă, în acest cadru, valoarea unei închideri fireşti a ciclului comemorativ. Articolul vede în acest moment o sărbătoare a continuităţii, unde reperele consolidate de-a lungul anilor, dorinţa de explorare şi deschiderea spre formule scenice noi se întâlnesc într-un enunţ unitar. Reuniunea foştilor şi actualilor membri ai trupei sugerează o legătură importantă, care depăşeşte planul profesional şi care indică existenţa unei identităţi culturale evidente.
Într-o epocă în care cronica teatrală riscă adesea să se risipească fie în impresii grăbite, preconcepute, fie într-un limbaj închis în propriul discurs, figura lui Valentin Silvestru rămâne un reper de etică şi responsabilitate. Ne amintim de el nu doar pentru legitimitatea judecăţii sau pentru eleganţa scrisului, ci pentru felul în care a ştiut să fie prezent în viaţa teatrului, cu atenţie, discernământ şi respect faţă de actul artistic.
Adina SUCIU GIURESCU,
doctor în teatru, actriţă la Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ