UNICEF: România, ultimul loc în topul bunăstării copiilor

România figurează pe ultimul loc în clasamentul bunăstării copiilor din ţările dezvoltate, potrivit unui raport publicat de UNICEF în luna aprilie. Clasamentul a fost realizat pe baza notelor medii obţinute la cinci dimensiuni ale bunăstării copiilor, care iau în calcul 26 de indicatori comparabili la scara internaţională.

Olanda ocupa primul loc în acest clasament, fiind singura ţară care se clasează în primele cinci locuri la toate dimensiunile luate în calcul: bunăstarea materială, sănătate şi siguranţă, educaţie, comportamente şi riscuri, locuinţă şi mediu.

Acest raport indică faptul că nu există a priori o legătură directă între nivelul de bunăstare a copiilor şi PIB-ul pe cap de locuitor. Cehia obţine astfel un loc mai bun decât Austria, Slovenia este mai bine clasată decât Canada iar Portugalia un rezultat superior celui al Statelor Unite ale Americii.

Patru ţări nordice (Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia) ocupă primele locuri în clasament, imediat după Olanda.

Ultimele patru locuri sunt ocupate de trei dintre cele mai sărace ţări – Letonia, Lituania şi România, şi de una dintre cele mai bogate, Statele Unite.

Patru ţări din Europa de Sud (Spania, Grecia, Italia şi Portugalia) sunt clasate în jumătatea inferioară a clasamentului, se arata în acest comunicat, în care se notează faptul că ecartul dintre ţările Europei centrale şi de Est şi economiile avansate începe sa se reducă.

Singurele ţări în care mortalitatea infantila depăşeşte rata de şase decese la 1.000 de naşteri sunt Statele Unite, Letonia, Romania şi Slovacia.

La reuşita şcolară (scor mediu la citit, matematică, cunoştinţe ştiinţifice la vârsta de 15 ani), România se distinge prin faptul că scorul său este mai mic cu peste 40 de puncte faţă de ţara situată deasupra sa.
În ceea ce priveşte obiceiul de a lua micul dejun, în cele 29 de ţări, cu excepţia României şi a Sloveniei, peste 50% dintre copii mănâncă în fiecare dimineaţă.(Sursa:www.euroactiv.ro)