În ultimul week-end de dinaintea deschiderii acestui an şcolar la Colegiul Tehnic „Miron Costin” a avut loc revederea după 40 de ani de la terminarea liceului a promoţiei 1975 a Liceului Agricol Roman, specializarea Mecanică Agricolă, cum se numea pe atunci… O întâlnire emoţionantă, o adunare minunată care a prilejuit depănarea celor mai frumoase amintiri dintr-o perioadă grea dar glorioasă, prin vrednicia oamenilor care au luat viaţa-n piept în urmă cu patru decenii.
În chip firesc, nici dintre absolvenţii de odinioară, nici dintre dascălii care făceau prezenţa în urmă cu aproape o jumătate de veac, n-au ajuns cu toţii la această întâlnire, drept pentru care, în memoria celor care au trecut vămile văzduhului, s-a ţinut un moment de reculegere binecuvântat de preotul Marin Gheorghiescu. Apoi, mai timid, mai cu îndrăzneală, fiecare dintre cei prezenţi şi-a spus povestea, s-au depănat amintiri care de care mai frumoase şi mai pline de savoare, sub privirea nostalgică a Prof. Iancu Wexler, fostul diriginte al absolvenţilor promoţiei 1975. Oameni „ajunşi” ca şi cei care-au urmat firul destinului aşa, mai discret, au împărtăşit rând pe rând colegilor din realizările pe plan profesional, dar şi pe plan familial. „Au trecut mulţi ani, cu bune, dar şi cu greutăţile inerente unui asemenea parcurs, am adunat tot ce poate agonisi un om în atâta vreme, însă cea mai mare avere a familiei mele rămâne nepoţelul nostru, Andrei, care este bucuria vieţii noastre”, a mărturisit Ing. Vasile Balcan, managerul societăţii Marsat, unul dintre cei mai faimoşi agricultori din Moldova, bucuros de revedere, doritor însă şi de alte asemenea, „cel puţin din cinci în cinci ani”.
După regula unor astfel de revederi, la întâlnirea absolvenţilor ajunşi de-acum în bună parte bunici a fost prezent şi managerul instituţiei gazdă care, ca şcoală, nu mai aduce nici pe departe cu ceea ce a fost în urmă cu 40 de ani. „Distinşi oaspeţi, sunt deosebit de onorată să mă aflu în mijlocul dumneavoastră şi vreau să vă mulţumesc pentru faptul că m-aţi făcut părtaşă la o asemenea bucurie, la o emoţie de maximă intensitate. Dincolo de toate cele întâmplate astăzi, am sentimentul că primesc o lecţie de viaţă şi înţeleg că, de fapt, şcoala înseamnă mai mult decât bagajul acela de cunoştinţe, că, dacă mai era nevoie să înţeleg, şcoala înseamnă oameni”, a mărturisit marcată de emoţie Prof. Ana Maria Zăloagă, proaspătul director al Colegiului Tehnic „Miron Costin”.
Într-un final, după tot acest remember cu personaje à la romanele lui Alexandre Dumas, absolvenţii de Mecanică Agricolă de odinioară s-au retras la un pahar de vorbă pentru a-şi întregi, astfel, panoplia uimirilor şi a mărturisirilor nerostite, într-un taifas numai bun de pus la cale următoarea revedere…
A. OPRIŞ