Educatoarele sunt şlefuitoare de diamante

Dana Stoleru-1Educatoarea Dana Stoleru, de la Grădiniţa „Muguri de lumină”, a fost distinsă cu Premiul „Domnul Trandafir”. Ea consideră că dragostea pentru copii şi capacitatea de a nu-ţi pierde cumpătul sub presiune reprezintă calităţi de bază pentru o educatoare.

La Sărbătoarea şcolii nemţene din acest an, au primit recunoaştere din partea comunităţii şi acei dascăli, nu puţini la număr, care nu apar, poate, niciodată pe lista premianţilor la olimpiadele şcolare, care nu au funcţii de conducere, care nu iau decizii care să schimbe soarta şcolii sau care au predat toată viaţa într-un sat izolat de lume, dar care şi-au pus amprenta asupra formării a generaţii şi generaţii de elevi. Nominalizările pentru această secţiune, fericit intitulată „Domnul Trandafir”, s-au făcut cu inima şi cu sufletul, pentru că dragostea pentru elev şi dăruirea nu se consemnează în adeverinţe şi nu sunt cuantificate în puncte şi în dosare. Sunt certificate, însă, de dragostea cu care elevii lor se întorc mereu la şcoală, pentru a-şi împărtăşi bucuriile şi necazurile cu „Doamna”. Vă prezentăm dascăli romaşcani care au fost premiaţi la „Gala şcolii nemţene” la categoria „Domnul Trandafir”.

 

Nu m-am gândit niciodată că aş putea primi un premiu pentru ceea ce fac zi de zi la grădiniţă. Acest premiu mă onorează. Consider, de asemenea, că în şcoli şi grădiniţe sunt foarte mulţi colegi care lucrează cu dăruire, cu dragoste pentru copii şi cu dorinţa de a face lucrurile cât mai bine şi care ar putea primi acestă distincţie, spune educatoarea Dana Stoleru, de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Muguri de lumină”, a Şcolii „Sergiu Celibidache”.

Cariera ei numără deja 33 de ani petrecuţi printre copii, în meseria pe care şi-a ales-o încă de când era de vârsta picilor pe care îi îndrumă la grădiniţă. Doamna Văideanu, educatoarea mea din grădiniţă, a fost un adevărat balsam pentru sufletul meu. Ea m-a făcut să-mi doresc să fiu educatoare, să le dăruiesc copiilor tot ceea ce am mai bun în mine. Dacă ar fi să mă nasc încă odată şi să îmi aleg din nou o meserie, tot educatoare m-aş face, spune educatoarea Dana Stoleru.

În cei 33 de ani, a reuşit să îmbine activitatea de la grupă cu cea de formator şi cu activitatea administrativă, fiind, timp de 15 ani, directoare a grădiniţei, metodist şi membră în consiliul consultativ pentru învăţământul preşcolar şi responsabil al filialei Roman a Asociaţiei Pedagogice „Educatoarea”.

Privită din afară, activitatea de la grădiniţă pare simplă. Părinţii nu ştiu, însă, că pentru cele patru sau cinci ore de activitate efectivă cu copiii de la grădiniţă, mai sunt necesare, în fiecare zi, alte câteva ore de pregătire, pentru fiecare proiect în parte, de la confecţionarea materialelor la aranjarea sălii pentru fiecare activitate şi temă în parte. Copiii aşteaptă mereu ceva nou, trebuie să-i surprinzi şi să-i atragi mereu cu ceva, spune Dana Stoleru.

Şi, chiar şi cu pregătire preliminară, nu se poate ca educatoarea să nu aibă parte de tot felul de surprize din partea copiilor. O educatoare trebuie să aibă mereu răspuns la «de ce»-urile copiilor şi la toate curiozităţile lor. Îţi trebuie pregătire psihologică, dar şi viteză de reacţie, pentru că unui adult nu i-ar trece niciodată prin minte întrebările pe care le pun, de obicei, copiii. Cred că tocmai dragostea pentru copii, capacitatea de a-ţi păstra echilibrul în foarte multe situaţii, calmul şi empatia, dublate de o foarte bună pregătire de specialitate, reprezintă calităţile principale ale unei bune educatoare, spune ea.

 

„Calităţile copiilor rămân aceleaşi, indiferent de epoci”

 

De la 1 septembrie 1981, când a pus prima dată piciorul într-o grădiniţă, prin mâna educatoarei Dana Stoleru au trecut câteva sute de copii. Copiii nu s-au schimbat de-a lungul trecerii timpului. Poate că au mai mult acces la informaţie, poate stratificarea societăţii este mai accentuată şi mai evidentă, dar sinceritatea copiilor, naivitatea, sufletul lor candid au rămas aceleaşi. Indiferent de epoca din care fac parte, copiii au fost mereu acelaşi diamant pe care părinţii ţi-l lasă în grijă să-l şlefuieşti. Responsabilitatea unei educatoare este foarte mare. Faptul că, apoi, preşcolarii mei s-au integrat foarte bine la şcoală, că au obţinut rezultate bune, dovedesc că la grădiniţă s-a pus o bază serioasă. Rezultatele lor de mai târziu te motivează şi îţi dau satisfacţia că ai sădit ceva trainic. Întotdeauna m-am străduit să fac lucrurile foarte bine, iar privirea şi zâmbetul copiilor mi-au alungat oboseala şi disconfortul, a mărturisit educatoarea Dana Stoleru.

 

Cosette ZANOCEA