Tradiţia românească în programul „Şcoala altfel”

Programul “Şcoala altfel” a adus în şcolile romaşcane o animaţie peste aşteptări,mobilizînd toată suflarea,  de la micuţii din grădiniţe şi pînă la liceeni,  în acţiuni care mai de care mai inedite , unde, cel mai adesea, au fost prezente şi cadre didactice sau personalităţi ale municipiului.

Una dintre acţiunile cu mare priză la public, care a vizat segmentul elevilor de liceu, s-a desfăşurat la mijlocul săptămînii rezervate acestui program în Casa de Cultură din Roman, combatanţii întrecîndu-se în contextul celei de a treia ediţii a manifestării culturale “De la Dragobete la Sărbătoarea Rusaliilor – Tradiţie şi legendă la români”, iniţiată de către prof. Dan Laurenţiu Leoreanu, primarul municipiului. Cu acest prilej liceenii romaşcani au avut ocazia să demonstreze cît de bine cunosc tradiţiile populare româneşti, cîştigătorii din acest an fiind membrii echipajului de la Grupul Şcolar “Vasile Sav”. Dar, după cum a afirmat edilul Romanului la festivitatea de premiere “toţi cei prezenţi au fost cîştigători” prin abordarea acestui gen de întrecere cu specific strict autohton.

Animaţia din săptămîna cuprinsă între 2 – 8 aprilie a pus stăpînire şi pe celelalte instituţii de cultură din urbea muşatină care au cunoscut un aflux de public fără precedent. “Am fost plăcut surprins să constat apetitul elevilor pentru tot ceea ce înseamnă spaţiu cultural şi sincer mărturisesc că nu mă aşteptam chiar la atîţia vizitatori. Mă bucur, de asemenea, că am reuşit ca la toate cele trei instituţii muzeale din municipiu să-i întîmpinăm pe elevi cu lucruri interesante şi am putut  citi  pe chipul lor bucuria de a ne fi trecut pragul”, a spus Adrian Ciobanu, şef Secţie Muzeistică Roman.De un succes aparte s-a bucurat şi expoziţia intitulată “Fluturi şi petale” organizată la Muzeul de Ştiinţele Naturii, însă, în această perioadă, atît sălile  Muzeul de Istorie, cît şi cele ale Muzeul de Artă s-au dovedit neîncăpătoare.

Trăgînd o linie după săptămîna cu “Şcoala altfel, pot spune că ecourile au fost peste măsură de favorabile acestui program pe care şi elevii, dar şi educatorii îl doresc şi pentru la anul. “A fost într-adevăr o săptămînă în care s-a făcut şcoală <<altfel>>, în care au predominat acţiuni dintre cele mai diversificate, de la curăţenia în parcul oraşului, pînă la excursii şi vizite la instituţiile de cultură, sau acţiuni organizate exclusiv de către elevi, lucruri care ne-au surprins în cel mai plăcut mod. Sperăm ca după acest succes,  programul  să fie menţinut în structura anului şcolar viitor, iar cu experienţa dobîndită anul acesta să putem performa şi mai bine” a spus Prof. Mihai Armanu, directorul Şcolii “Mihai Eminescu” din Roman.

 

A. OPRIŞ