Dosariada – un inutil război al nervilor

Îngropaţi în dosare. Cam aşa i-am găsit pe cei de la Sindicatul din Învăţămînt Neamţ, în timpul unei vizite recente. „Ce se întîmplă?”, am întrebat, răspunsul scurt fiind “luptăm pentru drepturile pe care le avem deja cîştigate prin lege”. Adevărat, s-a ajuns ca sindicaliştii să cunoască o singură modalitate de protest: chemarea în instanţă a instituţiilor statului. Grevele, mitingurile, pichetările, toate i-au lăsat indiferenţi pe cei care ne conduc. I-am cerut domnului Gabriel Ploscă să ne explice pentru ce sunt aceste teancuri de dosare, care făceau, practic, foarte dificil accesul în sediul sindicatului: „Se munceşte pe rupte pentru a definitiva dosarele care urmează să fie înaintate instanţelor de judecată – ne-a răspuns preşedintele sindicatului. Cerem ca reîncadrarea să se facă cu elementele din legea 221 pentru care noi avem deja hotărîri irevocabile, şi anume coeficientul I să fie 400 de lei şi nu 299, aşa cum se încearcă şi s-a făcut reîncadrarea. Avem dificultăţi pentru că nu toate dosarele vin în ordine şi trebuie să intervenim, să cerem alte documente corecte, şi să le punem în ordine, aşa cum cere instanţa. E o activitate intensă, dar nu ne plîngem. Asigurăm colegii că toate dosarele vor ajunge în instanţă, ca să ne recîştigăm drepturi”. Cu alte cuvinte, e vorba de bani, dar de bani pe care guvernanţii i-au garantat. Ei au votat, ei au dat aceste drepturi, ele nu au fost cerute de dascăli. Au minţit, după care nici măcar nu au fost în stare să anuleze legile prin care minţeau cadrele didactice. Pare alambicat, dar e simplu: lunar, din buzunarele fiecărui dascăl lipsesc cîteva sute de lei… cel puţin. „Guvernul a venit, prin asumare, şi a spus aşa: din 2011, salarizarea celor din sistemul bugetar se va face în felul următor – avem legea cadru, 284 din 2010, şi în fiecare an venim cu o lege de completare. Acum e legea 285, pe care trebuie să se scrie în carnetul de muncă reîncadrarea. Această reîncadrare s-a făcut cu întîrziere, pentru că nu erau normele de aplicare. Cînd au venit aceste reîncadrări nu s-a mai ţinut cont de legea 221. Coeficientul, spun ei, e 299, şi nu 400, aşa cum am cîştigat noi şi în instanţă. Cînd s-a făcut reîncadrarea, oamenii au făcut contestaţii. Directorul a respins contestaţia, iar noi ajungem, din nou, în instanţă”, a încercat Gabriel Ploscă să descîlcească aceste iţe. Destul de greu.

Pentru că e vorba de mii şi mii de dosare: „Avem acţiuni în instanţă pe suta de euro, pe navetă. Mai avem cîteva la Curtea de Apel, pe 221, dar puţine. La un moment dat, apar situaţii hilare. E o luptă surdă între organizaţiile sindicale şi minister, care, prin intermediul inspectoratului şcolar trimite fel şi fel de indicaţii preţioase unităţilor şcolare. Spre exemplu, să trimită instanţelor întîmpinări în cauzele în care ne judecăm. Şi s-a întîmplat ca şcolile să trimit întîmpinări şi pentru cauzele pentru care nu au fost încă citaţi. Fiind atît de multe procese, nu se mai ştie exact ce număr de dosar e cel pe 221, care e cel pe reîncadrare. Atunci ei dau drumul la întîmpinări, deşi nu au fost chemaţi ca parte în proces. Din păcate, singura soluţie pentru a ne cîştiga drepturile prevăzute de lege e aceasta a instanţelor. Repet, noi nu cerem nimic ilegal. Ne pregătim să ne adresăm instanţelor internaţionale, pentru a cîştiga ceea ce ni se cuvine, de fapt”, a conchis Gabriel Ploscă. E trist, dar e bine că mai există această soluţie, a instanţelor. Dacă toate celelalte acţiuni nu au avut succes, ne era teamă că ne rămîne un singur lucru: să ridicăm din umeri. Aşa că i-am lăsat pe sindicalişti să se descurce între tonele de dosare. Dar, la plecare, am observat un lucru: erau plini de încredere, ştiau că, într-un final, vor avea cîştig de cauză. La Piatra, la Bacău, la Bucureşti… la Haga. Dar dascălii îşi vor primi drepturile.

Marius GHEGHICI