Lucrul care mi se pare cel mai uluitor în acest sfert de veac de existenţă a Sindicatului din Învăţământ Neamţ este entuziasmul şi inconştienţa fondatorilor săi. Nu cred că gustul libertăţii se poate deprinde în câteva zile. După 50 de ani de dictatură prezenţa limbajului şi a gândirii de lemn se fac simţite încă la mai orice pas. Şi la orice nivel. Meritul primilor entuziaşti a fost acela de a crede că schimbarea de formă este şi una de conţinut; inconştienţa lor, să creadă că toată lumea din jur gândeşte aşa. Că lucrurile n-au stat astfel o demonstrează greutatea cu care s-au născut organizaţiile sindicale, o demonstrează căpătuiala unor lideri care s-au zburătăcit în fotoliile puterii, o demonstrează credinţa unora că pot dormi liniştiţi la umbră şi că sindicatul trebuie să le pună zahăr în cafea şi să le ţină şpriţul rece. Din fericire, lucrurile nu stau numai aşa. Deşi ele se mişcă încă greu, cred că direcţia e bună şi cota de entuziasm conştient e în creştere. Datorită inteligenţei şi talentului unor lideri, datorită unor rezultate spectaculoase în bătălia cu puterea (şi, cu voia dumneavoastră, ultima pe listă) datorită revistei noastre care chiar a devenit un instrument de comunicare. Şi de cultură. La ceas de bilanţ, gândurile noastre se îndreaptă cu gratitudine spre cei care au avut curajul de a reinventa Apostolul, precum şi către cei care, deşi încrâncenaţi într-un cotidian neprietenos, au găsit totuşi puterea de a crede în cuvânt şi de a-l apăra. Pentru că, nu-i aşa?, cuvântul rămâne. La mulţi ani entuziaşti în continuare!
Mircea ZAHARIA