Profesorii, cu dreptatea în serviete, prin tribunale

Prezent la Piatra Neamţ, la lansarea unui proiect european, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt, Simion Hancescu, a declarat că situaţia actuală a cadrelor didactice, care îşi cîştigă drepturile numai în instanţă, este nedreaptă, mai ales într-o ţară europeană. Liderul FSLI s-a referit la toate acţiunile pe care profesorii au fost nevoiţi să le înainteze în instanţă pentru a beneficia de majorarea salariala stabilită, de altfel, prin lege, sau de suta de euro. Procese s-au mai făcut, printre altele, şi pentru decontarea transportului pentru profesori din alte localităţi. Este vorba de prevederi ale legilor în vigoare, pe care însă, autorităţile, fie ele centrale sau locale, nu le respectă.
„Este într-adevăr grav ce se întîmplă în România. De ani de zile, practic, singura noastră posibilitate de a obţine drepturile care sunt prinse în lege este prin intermediul instanţelor. Cred că este un caz unic în Europa, şi, din păcate, lucrurile nu se opresc aici. În continuare, sunt convins, legislaţia – chiar şi cea nou apărută – este în aşa fel întocmită încît lasă loc arbitrarului. Din păcate, aşa apar şi abuzurile. În mod normal nu ar trebui să se întîmple acest lucru, a declarat liderul FSLI. Acesta nu a dorit să dea exemple din noua lege a educaţiei care vor duce la noi procese. Cu toate acestea, a subliniat că sunt numeroase paragrafe în această lege care au stîrnit şi vor mai stîrni nemulţumirea profesorilor. E vorba de articole care se referă la condiţiile de integrare şi salarizare a profesorilor, şi nu de modul de structurare a anilor de învăţămînt.
M.G.