
Stimaţi colegi, în cadrul discuţiei de pe 6 decembrie a. c. de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Părţile (MEC – FSEŞ) au precizat unele aspecte care vizează parametrii proiectului bugetului pentru anul 2025, inclusiv alocările bugetare suplimentare care au fost direcţionate către raioane şi municipii şi care vin să acopere necesităţile financiare, îndeosebi ceea ce nu era suficient pentru achitarea salariilor şi a premiului anual. Suma cumulativă constituie 300 milioane lei, dintre care 127 milioane de lei sunt pentru municipiul Chişinău. Aceste sume ar trebui să acopere toate necesităţile până la sfârşitul anului financiar.
Cu referire la situaţia din municipiul Chişinău – până la data de 10 ianuarie urmează să se desfăşoare şedinţa Consiliului Municipal (aceasta a fost înţelegerea dintre Minister şi Primăria Municipiului Chişinău), pentru a ajusta bugetul municipal, urmare a ajustării bugetului de Stat. Astfel, la cele 127 milioane Municipiul va realoca 86 milioane lei, ceea ce ar fi mai mult decât suficient şi pentru salarii, şi pentru premiu.
Există raioane care au prezentat cu întârziere demersurile către autorităţile centrale şi din acest motiv apare problema cu ajustările bugetului. În acest sens, FSEŞ a solicitat de la structurile sale teritoriale să fie precizate instituţiile şi sumele restante pentru plăţile salariale (vă reamintim că premiul anual este şi el un drept salarial dobândit cu greu) şi să ne informeze operativ, pentru a nu admite situaţii în care angajaţilor li se vor reţine aceste plăţi sau ele vor fi amânate pentru anul financiar 2025. Părţile au convenit că ministerul va oferi datele cu privire la restanţe.
Cu referire la proiectul de Buget pentru 2025, sunt planificate transferuri cu destinaţie specială în sumă de 15 miliarde 612 milioane 665 mii lei, ceea ce constituie 13% faţă de aprobat (13 miliarde 870 milioane 736.1 mii lei). Nu vom intra în amănunte privind toate cifrele, important e că ministerul a oferit sindicatului o analiză detaliată şi a deschis toate parantezele privind sumele aprobate pentru educaţia timpurie, învăţământul primar, învăţământul gimnazial, liceal, special, educaţia extraşcolară şi susţinerea elevilor dotaţi, învăţământul superior şi cercetare, inclusiv 250 milioane lei pentru a asigura alimentarea gratuită a copiilor din clasele 5-9, începând cu luna septembrie.
Dezbaterile cele mai aprinse au vizat Valoarea de Referinţă din proiectul Bugetului. Sindicaliştii categoric nu sunt de acord cu mărimea Valorii de referinţă propusă de 2200 lei pentru cadrele non-didactice şi 2500 de lei pentru cadrele didactice. FSEŞ a aprobat un obiectiv principal de majorare a salariilor din ramură, şi anume – Salariul mediu în educaţie trebuie să fie egal cu salariul mediu în economie. Conform datelor BNS, câştigul salarial mediu lunar brut în trimestrul III al anului 2024 a constituit 14.116,8 lei, pe când în învăţământ el constituie 11.241 lei – 74,4% din salariul mediu în economie, diferenţa fiind de 2925 lei, adică de 25,6%.
Ţinând cont de această constatare, FSEŞ cere, ca variantă, ca şi mărimea Valorii de Referinţă să fie majorată în acest coraport. Astfel, VR = 2100 de bază ar trebui x 25,6% = 2640 de lei (pentru personalul non-didactic şi OLSDÂ); iar la VR = 2300 x 25,6% = 2900 lei (pentru personal didactic şi de conducere de toate tipurile). La această etapă, pentru a ajunge la un compromis, sindicaliştii propun să se înceapă negocierile cu + 200 lei VR la nondidactici şi +300 lei pentru cadre didactice şi de conducere.
Astfel, Valorile de Referinţă ar creşte de la 2100 la 2300 pentru non-didactici şi pentru colaboratorii OLSDÂ şi, respectiv, de la 2300 la 2600 pentru cadre didactice, ştiinţifice şi de conducere.
În afară de parametrii creşterilor salariale directe, incluse în Valoarea de Referinţă, veniturile cadrelor didactice vor creşte, potrivit Bugetului pentru 2025, şi prin alocarea unor sume importante pentru deţinătorii gradelor didactice şi manageriale (majorări indirecte). În acest scop vor fi alocate suplimentar 191 de milioane lei.
Bunăoară, pentru gradele manageriale se preconizează următoarele sporuri: pentru gradul doi – de la 300 la 1000 lei, pentru gradul unu – de la 600 la 1500 lei, iar pentru gradul superior – de la 1000 la 2000 lei.
Sindicatul cere să fie revizuite sumele alocate deţinătorilor titlurilor ştiinţifice pentru cercetători: pentru gradul ştiinţific de doctor în ştiinţe se propune a stabili suma de 1250 lei, iar pentru titlul de doctor habilitat – 2500 lei.
Totodată, se va ţine cont de propunerea FSEŞ de a majora, pentru lucrătorii muzicali din grădiniţe şi metodişti, clasa de salarizare de la 52 la 56.
Discuţiile privind proiectul Bugetului pentru anul 2025 vor continua atât pe platforma Comisiei pentru negocieri şi consultări la nivel de ramură, cât şi la Comisia Parlamentară de profil. Despre rezultate vă vom informa suplimentar.
Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei