Proiectul „Promovarea prin activităţi inovatoare a egalităţii de şanse şi de gen în cadrul organizaţiilor partenerilor sociali, cu accent pe instituţiile de educaţie”

Activitatea 4: Program pentru informarea şi creşterea conştientizării privind egalitatea de gen şi de şanse în rândul partenerilor sociali din cele 3 regiuni şi în instituţiile de educaţie.

Sub-Activitatea 4.1: Organizarea a 3 seminarii OST (Open Space Technology) de 4 zile in cele 3 Regiuni.

 

Seminarul OST,desfăşurat la Piatra-Neamţîn intervalul 29 noiembrie – 02 decembrie 2012 a vizat dezbateri pe tema accesului egal pe piaţa muncii, alături de experţii partenerilor naţionali şi transnaţionali, de experţi locali, în vederea elaborării conţinutului unui set de instrumente inovatoare destinate grupului ţintă, care vor fi puse la dispoziţia tinerilor pentru a promova egalitatea de şanse în rândul copiilor şi tinerilor în cadrul şcolilor implicate în acest proiect.proiect1

 

Activităţile seminarului au fost organizate pe grupuri de lucru, care au avut sarcini specifice, corelate cu instrumentele inovatoare, produse ale acestor ateliere de lucru:

 1. Egalitate de şanse şi de gen / Toleranţa – criza unui concept!? – Elaborare flyere informative

2. Acces egal pe piaţa muncii a femeilor si persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile, prin conştientizarea principiului egalităţii de şanse şi de gen. Eliminarea practicilor discriminatorii la locul de muncă. Facilitarea accesului pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile – elaborare minighid

3. Şcoala incluzivă – o necesitate în educaţia actuală – Elaborare curs on-line, postat pe web-site-ul proiectului www.equal.ro; cursul va fi acreditat şi se va desfăşura în sistem blended learning, prin utilizarea platformei proiectului

4. Educaţia pentru egalitatea de gen şi de şanse la nivelul curriculum-ului la decizia şcolii, din perspectiva accesului egal pe piaţa muncii – CDS (CDL)– informaţii stocate pe stick-uri

5. Voluntariat în promovarea egalităţii de gen şi de şanse – promovare acţiuni de voluntariat „Ajută-i să meargă la şcoală!” etc. Elaborare flyere informative proiect2

6. A doua şansă – ghiduri stocate pe stick-uri

7. Egalitate de şanse (în special de gen, de etnie, handicap, mediu social) – Caiete de lucru pentru preşcolari şi şcolari, caiete cu exercitii practice pentru educatori şi invatatori

8. Egalitate de şanse (în special de gen, de etnie, handicap, mediu social) – Realizarea unui film de scurt metraj pentru toate instituţiile de învăţământ, postat pe platforma proiectului.

 Participanţii la workshop-ul Şcoala incluzivă – o necesitate în educaţia actuală – Elaborare curs on-line, postat pe web-site-ul proiectului www.equal.ro au propus un prim capitol al cursului „Şcoala incluzivă –între deziderat şi realitate!”, care s-a centrat asupra sintagmei „Diferiţi, dar egali!”. Pornind de la ideea că, diferenţele dintre oameni sunt normale, participanţii au făcut un scurt inventar al diferenţelor care pot aparea între oameni. Un al doilea capitol propus pentru acest curs va face referire la valorile pe care trebuie să le promoveze o şcoalăşi o societate incluzivă. Discuţia s-a centrat ulterior asupra delimitării conceptelor implicate de tema: şcoala incluzivă, şcoala pentru diversitate, şcoala pentru toşi, integrare/ incluziune. Integrarea este procesul de adaptare al elevului în cadrul iînvăţământului de masă, la normele şi cerinţele şcolii.

* Integrareaa fost definită prin sintagma„Copilul se adaptează şcolii”.proiect3

*Incluziunea a fost definită prin sintagma: „Şcoala se adaptează copilului”.

Şcoala incluzivă este deschisă pentru copii cu dizabilităţi, copiii străzii, copii aparţinând minorităţilor entice, copii din grupuri marginalizate, copii cu boli incurabile, copii cu aptitudini inalte. De asemenea, s-au ridicat o serie de probleme legate de definirea conceptelor: cerinţe educative speciale, dizablitate, dificultăţi de învăţare. Următorul punct al discuţiei s-a axat asupra întrebării „Ce putem face pentru a fi incluzivi?” S-au enumerat următoarele modalităţi de intervenţie, cum ar fi: accesul la specialişti – profesori psihologi, logopezi, profesori de sprijin, schimbare de atitudine şi mentalitate.

Echipa de lucru a prezentat, intr-o scurtă sinteză, rezultatul dezbaterii. In acest context, psihologul italian a intervenit, arătând că aspectul legislativ, economic, dar mai ales, cel legat de mentalitate, de percepţia noastră asupra persoanelor cu dificultăţi, trebuie schimbat: „Trebuie săîncepem să-i privim cu alţi ochi.”

Participanţii la workshop-ul Toleranţa- criza unui concept!? – elaborarea de flyere informative au realizat un brainstorming în jurul conceptului „toleranţă”:

– respectul diferenţei;

–  acceptarea şi aprecierea diversităţii;

– resemnare, complicitate/consimţire tacită;

– toleranţă cu discernamant;

– atitudine activa de recunoastere a drepturilor omului etc.

Toleranţa este o valoare comportamentală, ce apare în mediul diferenţelor greu conciliabile, în mediul inegalităţii politice şi sociale, al tensiunii dintre bine şi rau. Spiritul de tolerantă cere discernământului să nu fie rigid, judecata să nu fie penalizatoare.

Toleranţa nu e concesie, nici condescendenţă ori indulgenţă.

 Participanţii au propus promovarea toleranţei şi modelarea atitudinilor faţă de diferite opinii, prin realizarea de flyere informative, ca mijloace de informare, pe măsură să joace un rol constructiv, propagând valorile toleranţei şi evidenţiind pericolul indiferenţei faţă de expansiunea ideologiilor şi grupurilor intolerante.

„Toleranţa” şi „a fi tolerant” sunt cuvintele cheie într-o societate civilizată, care reuşeşte să-şi depăşească prejudecăţile, teama de tot ce e diferit, altfel, tot ce nu corespunde normei.

Valori şi atitudini care trebuie promovate în şcoli:proiect4

* valorizarea pozitivă a diferenţelor culturale;

* atitudine pozitivă faţă de persoane şi grupuri care aparţin unor culturi diferite, care susţin valori, opinii şi credinţe diferite;

* respect faţă de identitatea culturală proprie şi faţă de identitatea culturală a celorlalţi;

* respect faţă de demnitatea şi drepturile omului;

* toleranţă şi înţelegere;

* rezolvare paşnică a conflictelor;

* empatie culturală;

* spirit civic;

* disponibilitate pentru dialogul intercultural şi pentru cooperare.

 

Mesaj: „Chiar dacă suntem diferiţi, trebuie să învăţăm să ne acceptăm.”

* Toleranţa înseamnă respectul, acceptarea şi aprecierea bogatei diversităţi a culturilor lumii noastre, a formelor de expresie şi a felurilor de a fi om.

* Toleranţa nu este numai o datorie morală, dar şi o cerinţă politică şi juridică.

* Toleranţa este, înainte de toate, o atitudine activă, dictată de recunoaşterea drepturilor universale ale omului şi a libertăţilor fundamentale ale altora.

* Toleranţa trebuie exercitată de către invidizi, grupuri şi state.

* Toleranţa implică respingerea dogmatismului şi a absolutismului şi afirmă standardele stabilite în instrumentele internaţionale de drepturi ale omului.

* Toleranţa înseamnă, de asemenea, că viziunile unora nu pot fi impuse altora.

 

Mihaela POPA