Peste 1600 de copii din familiile refugiate din Ucraina sunt integraţi în sistemul educaţional din Republica Moldova
Dintre aceştia 467 de copii frecventează instituţiile de educaţie timpurie, iar 1150 sunt încadraţi în şcolile primare, gimnaziile şi liceele din ţară.
Încadrarea copiilor şi tinerilor din familiile refugiaţilor în instituţiile de învăţământ din Republica Moldova se desfăşoară în conformitate cu mecanismul elaborat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care monitorizează zilnic situaţia cu privire la numărul copiilor integraţi în sistemul educaţional.
Ultimele date raportate de Organele locale de specialitate din domeniul învăţământului (OLSDÎ) arată că, la 12 aprilie curent, erau depuse 1858 de cereri pentru încadrare în procesul educaţional a copiilor din familiile refugiate din Ucraina, dintre care 578 cereri de încadrare în instituţiile de educaţie timpurie şi 1280 cereri de încadrare la studii în învăţământul primar, gimnazial şi liceal.
În baza cererilor depuse, au fost integraţi în instituţiile de învăţământ general 1810 copii, dintre care 1246 în şcoli, iar 564 în grădiniţe.
647 copii frecventează ciclul primar, 546 elevi sunt încadraţi la nivelul gimnazial şi 53 la cel liceal, în cadrul a 228 de instituţii de învăţământ din ţară. Instruirea se face în limbile română şi rusă. Astfel, din numărul total de elevi încadraţi în instituţiile de învăţământ general, 125 studiază în limba română şi 1121 urmează lecţiile în limba rusă. 564 de copii frecventează 250 de instituţii de învăţământ preşcolar.
Instituţiile de învăţământ general din Republica Moldova oferă oportunităţi pentru toţi copiii din familiile refugiate din Ucraina pentru a participa la procesul educaţional, la cererea părinţilor sau a reprezentanţilor legali ai acestora. Procedura de înscriere la şcoală sau la grădiniţă este una simplă şi constă în depunerea unei cereri de către părintele sau reprezentantul legal al copilului şi prezentarea unui act care confirmă identitatea copilului şi a solicitantului. Cererea se poate depune la Organul local de specialitate în domeniul învăţământului, administraţia publică locală sau instituţia de învăţământ din localitate, în funcţie de localizarea temporară a copiilor din familiile refugiate din Ucraina.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării oferă mai multe opţiuni cetăţenilor refugiaţi din Ucraina. Prima opţiune este şcolarizarea copiilor refugiaţi în instituţiile de învăţământ şi această opţiune este valabilă pentru cetăţenii care au depus cerere de azil. A doua opţiune este frecventarea de către copii a cursurilor oferite în clase alături de ceilalţi elevi, în calitate de audient. Această opţiune este valabilă pentru toţi cetăţenii ucraineni care se află pe teritoriul Republicii Moldova. Copiii au posibilitatea să participe la diverse activităţi extraşcolare organizate în incinta instituţiilor de învăţământ primar şi secundar sau să frecventeze instituţiile de învăţământ extraşcolare.
Elevii ucraineni au, de asemenea, posibilitatea să asiste la lecţiile în regim online organizate de instituţiile de învăţământ la care au studiat în Ucraina, să acceseze platformele şi resursele educaţionale create şi coordonate cu Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei din Ucraina. În context, pe site-ul oficial al MEC a fost creat directoriul informaţional „În susţinerea copiilor şi tinerilor din Ucraina”, destinat incluziunii educaţionale a copiilor refugiaţi din ţara vecină, care se actualizează zilnic.
Red.

