Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ – în parteneriat cu Protopopiatul Piatra-Neamţ, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Liceul de Arte „Victor Brauner” Piatra-Neamţ – a organizat, vineri, 28 martie, evocarea „Preotul Gheorghe Verşescu – un pasionat monograf”. Invitaţii acestei rememorări au fost nepotul său, inginerul Vifor Verşescu, fiul avocatului Ştefan Verşescu, preotul prof. dr. Mihai Gabriel Capşa-Togan (Biserica „Sfinţii Voievozi” Arămoaia, comuna Tupilaţi), preotul şi poetul Dorin Ploscaru (Biserica „Sf. Treime şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Vaduri). Întâlnirea a cuprins şi momente muzicale susţinute de pianistul George Ţăranu, elev în clasa a XI-a la Liceul de Arte „Victor Brauner” Piatra-Neamţ, prof. coordonator Mariana Anghel.
Gheorghe Verşescu s-a născut la 17 aprilie 1888, în satul Todireşti, comuna Vascani, judeţul Suceava, ca fiu al preotului Ioan şi al Ecaterinei Verşescu, de obârşie din satul Verşeşti, judeţul Neamţ.
A urmat cursurile Şcolii primare în satul natal şi în Paşcani, iar apoi Seminarul Teologic de la Roman şi Iaşi. Licenţiat în teologie la Facultatea din Bucureşti, în iunie 1911, ca şef de promoţie.
Este autorul a trei importante scrieri documentare, realizate după sistemul propus de şcoala sociologică a lui Dimitrie Gusti şi Traian Herseni: Monografia comunei Tarcău, judeţul Neamţ, cu 21 de clişee în text (1942), pentru care a primit menţiunea „Năsturel-Herescu” din partea Academiei Române, Mahalaua Valea Viei, Piatra-Neamţ. Monografie istorică şi sociologică, cu 21 de planşe în afară de text (1943) şi Istoria monografică a oraşului Piatra-Neamţ (1971) – elogios apreciate nu numai de specialişti, ci şi de publicul larg. Monografia comunei Tarcău…, a fost reeditată în anul 2005, la Editura Nona. Apariţia volumului Istoria monografică a oraşului Piatra-Neamţ, în 1971, se datorează fiului său Ştefan Verşescu, cadou pe care acesta i l-a făcut la împlinirea vârstei de 83 de ani. Preotul Gheorghe Verşescu s-a mai distins printr-o inimă caldă, cultura, îndrumarea oamenilor, îngrijirea sufletelor lor, asigurarea educaţiei religioase fiind atributele sale esenţiale.
„Îi mulţumim nepotului Vifor Verşescu, pentru bucuria de a readuce în faţa dumneavoastră personalitatea preotului Gheorghe Verşescu, prin fotografii de familie şi prin portretele realizate de fiica sa, apreciata acuarealistă Iulia Hălăucescu. Preotul Gheorghe Verşescu a avut o pasiune constantă pentru monografia sociologică, pentru cercetarea integrală, coordonată. A lucrat în mod sistematic la alcătuirea unora dintre cele mai complete şi documentate monografii. Cinstea, dragostea de muncă, gândirea profundă, iubirea aproapelui au fost principalele sale trăsături de caracter”, a spus prof. Mihaela Mereuţă, managerul Bibliotecii Judeţene.
Gheorghe Verşescu a fost hirotonit preot la 5 februarie 1913 şi numit paroh la Valea Glodului, în judeţul Suceava.
Desemnat preot paroh la Parohia Tarcău, la 1 aprilie 1914, unde slujeşte timp de 13 ani, până la 15 aprilie 1927, fiind şi învăţător la şcoala din Tarcău. A ridicat împreună cu gospodarii satului Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial şi o casă parohială.
Începând cu luna mai a anului 1927 a slujit, timp de peste trei decenii, la Biserica „Sf. Voievozi” din Piatra-Neamţ, de lângă Cimitirul Eternitatea, distingându-se şi aici prin numeroase fapte vrednice.
Articolele sale au fost publicate în revistele: „Biserica Ortodoxă Română”, „Noua revistă bisericească”, „Crucea”, şi în ziarele locale: „Reformatorul”, „Telegraful”, „Avântul”.
Ştia limba germană şi limba ebraică, fiind cunoscător al scrierii şi descifrării documentelor în limba slavonă.
A fost profesor de religie la Liceul de băieţi „Petru Rareş”, la Liceul de fete (azi Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”), Orfelinatul de fete, şi la Şcoala primară nr. 4 „Jean Théophile Raux şi George Lalu” din Valea Viei (azi Colegiul Tehnic Forestier).
A avut două fete: Iulia (Hălăucescu), pictoriţă, şi Elena (Actis), profesoară, şi doi băieţi: Mihai (contabil) şi Ştefan (avocat). De la fiul Ştefan a avut doi nepoţi: Vifor şi Alexandra.
„Pentru noi, cei reveniţi din Capitală, Biblioteca „G.T. Kirileanu” reprezintă ceva deosebit, pentru că evenimentele organizate aici, prin care se readuc în atenţie personalităţile locului, se întâmplă mai rar în alte părţi. Am realizat un arbore genealogic în care sunt prezentate 11 generaţii. El se aseamănă cu o monografie în sensul că arată evoluţia unei familii exact cum o monografie arată evoluţia unei comunităţi în timp. Se poate observa că, în primele 8 generaţii, famiile erau consolidate, trăiau în mediul rural, în cazul nostru pe Valea Bistriţei. Erau familii numeroase, cu 10, 11 copii, iar faptul pe care vreau să-l subliniez este că trăiau împreună trei generaţii: bunici, copii, nepoţi. Fiecare generaţie se ajuta una pe alta. Noi, cei doi nepoţi, ne-am rupt, cumva, de Piatra-Neamţ, am ajuns în Bucureşti şi, uitându-ne în urmă, ne pare rău că nu am rămas aici. Bunicul meu era un om liniştit, puţin vorbăreţ, un om cu un program foarte exact, de la 6 dimineaţa până la ora 9 seara: avea ore fixe de rugăciune, de masă, de bibliotecă, de arhive. Spre exemplu, la 8 fără 10 era la Biblioteca „Kirileanu”, în casele Kirileanu de pe strada Ştefan cel Mare. Şi medicul Todică Kirileanu ni se „plângea” nouă: „Spuneţi-i să vină la 8 şi un sfert, până la ora 8 este închis”. Locuiam pe strada Maiakovski, actualmente Mihail Sadoveanu, la nr. 13. Era o stradă în care toţi eram cunoscuţi, eram prieteni, eram ca şi rude. Vis-à-vis de noi stătea familia Zamfirescu, mai jos, prof. Ceauşu, dr. Coadă, prof. Laşcu, dr. Simion Purice, medic mare, doctor de boli interne, directorul Institutului de medicină internă Colentina. Bunicul era un tip democrat, nu vorbea urât de celelalte confesiuni religioase şi avea o dragostea necondiţionată faţă de aproape, fără ură, fără intrigă, fără bârfă. Era un om foarte studios şi frecventa toate instituţiile cu perseverenţă, pentru a-şi atinge obiectivul de a găsi documente, informaţii pentru scrierile sale”, a menţionat inginerul Vifor Verşescu, nepotul părintelui.
„Monografia este un document care, dacă ştii să-l citeşti, devine literatură de bună calitate. Aceste ample studii ştiinţifice, preotul Gheorghe Verşescu ni le aşază în suflet, ca să ne bucurăm de ele. Am învăţat, personal, din paginile pe care le-am parcurs, perseverenţa, abnegaţia, răbdarea, curajul unui om care a înfruntat timpurile, cu o statornicie şi cu un echilibru demne de toată admiraţia. Aşa cum sublinia profesorul Gheorghe Bunghez, în prefaţa Monografiei Tarcău, reeditată, Gheorghe Verşescu a transmis literaturii osteneala păstoririi, osteneala muncii de duhovnic şi de preot paroh, ceea ce nu este puţin lucru. Vedem ostenelile cărturarului, folcloristului, istoricului, teologului şi toate sunt rodul unei cercetări foarte minuţioase, au esenţa aceasta a poematicii, a subţirimii, a diafanului, a etericului. Scrierile sale au o valoare istorică incontestabilă, ele sunt o lecţie vie în care, pe lângă limbajul foarte sprinten, foarte actual, au acea acuitate şi acea stare de noutate pe care le aduce fiecare capitol. Sunt încredinţat că, de acolo, de sus, preotul Verşescu se uită la noi şi se bucură că ne-am întâlnit astăzi să-l comemorăm”, a subliniat preotul şi poetul Dorin Ploscaru.
„Pe părintele Gheorghe Verşescu l-am întâlnit, sigur, metaforic vorbind, peste timp, prin amiciţia pe care o am cu nepotul său, inginerul Vifor Verşescu. În acele vremuri, cât a fost prolific părintele Gheorghe Verşescu, lumea era alta, era o lume autentică, deoarece mahalaua, în accepţiunea profesorului de la Iaşi, Stelian-Traian Dumistrăcel, mare istoric al cuvântului, este suma de case, străzi situate la marginea unui oraş, cum este Valea Viei. O sumă de case în mare parte fără garduri. Aşadar, relaţia dintre locuitori şi mai ales relaţia cu cel care păstorea această comunitate era una de-a dreptul creştinească, faţă de astăzi când vecini nu se ştiu între ei. Scrierile părintelui Verşescu arată o uriaşă pasiune, o trăire şi o măiestrie deosebite. Mă înclin în faţa acestui exerciţiu de pasiune şi tenacitate recunoscut de Academia Română, cel mai înalt for ştiinţific de la noi. Acest uriaş părinte, acest stâlp al culturii nemţene nu a avut obligaţia să fie prezent undeva, pentru că cineva făcea prezenţa. Aşadar, definim conceptul de pasiune în mod deplin, cele 3.000 de pagini scrise, după calculul meu, rămânând mărturie peste veacuri”, a explicat preotul prof. dr. Mihai Gabriel Capşa-Togan.
Preotul Gheorghe Verşescu a decedat la 23 august 1973, la vârsta de 85 de ani, şi a fost înmormântat în Cimitirul Eternitatea la 25 august 1973, cu un sobor de 14 preoţi, între care cei mai mulţi erau nepoţii presbiterei Domnica.
Violeta MOŞU