Se ştie că limba este într-o continuă schimbare, iar perioadele de mare efervescenţă creatoare (descoperiri, inovaţii, noi tehnologii, evenimente deosebite, mişcări sociale), impun îmbogăţirea unor anumite terminologii.
Actualmente, în epoca dezvoltării tehnologiilor digitale şi a globalizării, se ajunge firesc, prin absorbţia rapidă a informaţiei, la utilizarea unor termeni de largă circulaţie în comunicarea lumii contemporane de pe toate meridianele globului. Împrumutul este deci principalul mijloc de îmbogăţire şi de modernizare a vocabularului şi s-au adoptat, justificat, preponderent anglicismele (engleza fiind limba unora dintre ţările tehnologiilor de vârf). Astfel, ne sunt familiare cuvinte ca: gadget, card, grilă, copirait, market, marketing, clic, bip şi multe altele pe care le utilizăm aproape curent.
Aberant însă (şi uneori distractiv) este atunci când românul ţine cu orice preţ să demonstreze prin exprimare că ştie engleza şi auzi că sunt cool şi haina şi automobilul şi meniul său. Oare, pentru a fi cool (în engleză cu accepţiile de: răcoros, calm, tihnit, îndrăzneţ, pasiv, interesant, agreabil, simpatic sau modern) soluţia este să ne pocim limba, când, din înşiruirea sinonimelor de mai sus pentru englezescul cool, a reieşit că există în limba română suficiente cuvinte pentru a nuanţa exprimarea? Se ştie, de fapt, că în engleză cool definea iniţial muzica de jazz interpretată reţinut, interiorizat, cu sonorităţi discrete. Dar ce importanţă mai are proprietatea exprimării, când vrei doar să fii la modă? Totul e să fie frapantă formularea şi să utilizezi cât mai multe anglicisme, multora părându-li-se că e mai savant să spui barter pentru troc, lip-stick pentru rujul de buze, deal pentru afacere, învoială sau acord, party pentru petrecere (dar care înseamnă şi grup, partid), iar pentru bine (bun, în regulă, de acord), să foloseşti adjectivul invariabil şi interjecţia ok, uzitate frecvent la noi de către mulţi ignoranţi şi la superlativul hilar: foarte ok (!!!)
Uneori, indiscutabil, împrumutul lexical este necesar şi e chiar justificat când preferăm, de exemplu, week-end, în locul expresiei ample de la noi, sfârşit de săptămână, dar nu e de înţeles în loc de vai, maimuţăreala cu wow, interjecţie din limba engleză, ce apare curent tocmai în exprimarea unora care nu ştiu o boabă din această limbă, dar nici nu mai pot folosi interjecţia neaoş românească. La fel, referindu-ne la împrumuturile din alte limbi, nu e deloc de înţeles preferinţa pentru machit (care vine din ţigănescul makhiv) în locul cuvântului românesc beat, care, recent – şi mai grav – poate fi auzit în presa vorbită şi scrisă, cu totul impropriu, cu forma de participiu: a urcat băut la volan. Este curios că specialiştii îndreptăţiţi nu intervin pentru a penaliza usturător astfel de aberaţii ale publiciştilor şi comentatorilor.
Considerăm regretabil, de asemenea, că atât pornirile histrionice ale celor lipsiţi de cultură, cât şi exagerările şi greşelile de exprimare semnalate mai sus, precum şi multe altele la care nu ne-am referit, nu sunt combătute în învăţământul de toate gradele, în instituţiile de cultură, în media, asigurându-se cultivarea unei exprimări corecte şi nuanţate, în limba română.
Nu ne rămâne decât să conchidem că e la latitudinea fiecăruia să opteze între a fi ridicol şi a stârni hazul, sau a fi atent la asigurarea proprietăţii termenilor folosiţi în exprimare, cinstind cum se cuvine frumoasa noastră limbă strămoşească.
Coralia-Letiţia BUNGHEZ