De nu ştiaţi, aflaţi acum că această neegalată „potecă”, traversează, curajos şi pitoresc, „Alpii Carpatini” ai Europei – Munţii Făgăraş – a fost realizată de câteva unităţi militare de profil Geniu, coordonate de ofiţerul romaşcan, absolvent al Liceului „Roman Vodă”, Grigore Munteanu Soare, ajutat de ofiţerul Jigău, din Roman şi acesta. Primul a condus întregul traseu, plus partea sudică a drumului Bâlea Lac – Vidraru, iar celălalt, partea nordică Bâlea – Cârţişoara. Pe parcurs, „Făgărăşanul” trece printru-un tunel de peste 800 m, realizat de o societate de profil, din Braşov.
Unităţile militare aparţineau oraşelor: Alba-Iulia şi Râmnicul-Vâlcea, totalizând un număr de şase mii de specialişti în geniu, ce au fost remuneraţi, în acei ani, la grupa „muncă grea”. Precum la „Meşterul Manole”, au fost şi jertfe: la militari, şase iar la iar la tunel, treizeci, cei mai mulţi fiind surprinşi de avalanşe montane.
Drumeagul nostru transmontan a fost făurit într-un interval de patru ani (1971-1974),fiind dat în folosinţă cu patru decenii în urmă. Măsoară o lungime de 97 km, însumând în el 4.000.000 m3 de terasament şi 300.000 m3 de zidărie anti-avalanşă. Pe parcurs, numără 27 de viaducte şi 830 lucrări de artă Cu totul, a costat 354.000.000 lei, scoşi, cum era pe atunci din bugetul statului.
După Trans-Silvania – ţara de dincolo de păduri, acum Tans-Făgărăşan – drumul de peste munţi. Un Făgăraş compus din doi „a”- suişul şi coborâşul – şi un „a”- piscul drumului, ajuns la Lacul Bâlea. Chiar şi numele comandantului uriaşului şantier, ascunde în el simboluri elocvente – Munteanu şi Soare. Un „Trans” ca o replică la acel „Hai să dăm mână cu mână”. O „Curbă a lui Gauss”, la dimensiuni de Monument Planetar. Şi, de ce nu, una din Minunile Lumii, alături de multele altele, de la Piramide şi Assuan, la Turnul Eiffel, sau acel „Zgârie cer” din Dubai.
Duce mai departe, parcă Podul antic al lui Apolodor, „Alhambra” de la Curtea de Argeş, „Sixtina de la Voroneţ”, „Columna dacică” a lui Brâncuşi şi cele două „prefăgărăşene”,acele drumuri montane, construite voluntar de către tineretul postbelic: Agnita – Botorca şi Salva-Vişeu. Mai amintesc un fapt care adânceşte metafora noastră că „Făgărăşanul” e înrudit cu Cetatea muşatină a Romanului, acela că inginerul de lângă noi, Mihai Ştirbu, a parcurs, nu de mult, cei aproape 100 km, în urcuş şi coborâş montan, în aer liber, când cu o bicicletă, când pe jos, acest drumeag de piatră, „rod” al unei armii care a ştiut să spună şi „pe aici nu se trece”şi „pe aici se tot trece”. Iar cei ce trec, rămân uimiţi.
E cel mai frumos drum din lume, cel mai spectaculos traseu – o spune site-ul german Cars-route. Prea cunoscutul The Guardian, susţinea recent că e cel mai fascinant traseu rutier din Europa; treci pe lângă lacuri şi cascade, apoi urmează cea mai frumoasă parte, coborârea pe şoseaua şerpuită, cu mai multe curbe, decât ar părea că e posibil. Iar în Rider̕ s Digest din 2013, se mai afirmă că, cele trei drumuri incredibile din lume, sunt: Zidul Chinezesc ca fortificaţie, Transfăgărăşanul din România ca frumuseţe şi Drumul morţii din Bolivia, ca inutilitate, toate trei de mari dimensiuni.
Să-mi fie iertată raportarea continuă a transalpinului Făgăraş, la urbea noastră. Departe de mine vreo eventuală intenţie de a-l numi „Trans-romaşcanul”, deşi l-au săpat în piatră, doi coordonatori muşatini. Această minune a planetei aparţine unui popor şi unei geografii, numită România. La fel ca şi Carpaţii ei. Un Drum, nu al „Mătăsii”, ci al măreţiei Naturii, care, pornit de la scrierea unui alt romaşcan, Calistrat Hogaş – „Pe drumuri de munte” – a ajuns în a fi astăzi „Un drum peste Munte”.
Prof. Gheorghe A. M. CIOBANU