INFOCULT

Simpozionul internaţional „Memoria demnităţii româneşti”

 

24-ap189-foto1Cu ocazia împlinirii unui secol de la intrarea României în Primul Război Mondial, Liceul Tehnologic Oglinzi a organizat vineri, 27 mai, cea de-a doua ediţie a Simpozionului Naţional „Memoria demnităţii româneşti”. Simpozionul s-a desfăşurat în sala de festivităţi a liceului, deschiderea manifestării fiind urmată de susţinerea comunicărilor ştiinţifice.

La activitate au participat universitari şi membri ai Uniunii Scriitorilor din România şi Republica Moldova, cercetători ştiinţifici, artişti plastici, oficialităţi locale, înalte feţe bisericeşti, reprezentanţi ai ISJ Neamţ. De asemenea, la manifestare au fost prezenţi şi veterani de război, personalităţi de la est şi vest de Prut, studenţi şi elevi.

Lucrările au avut teme din Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial, lupta pentru păstrarea demnităţii româneşti, fapte, biografii de veterani, eroi ai rezistenţei anticomuniste, eroi ai Revoluţiei din Decembrie şi români care au luptat pentru valorile naţionale.

Simpozionul Naţional „Memoria demnităţii româneşti” îşi propune descoperirea faptelor de vitejie, de demnitate, de mărturisire a patriotismului şi a credinţei străbune, dar şi de rezistenţă împotriva nonvalorilor, precum şi încurajarea elaborării şi publicării de monografii, studii şi documente şi organizarea de manifestări cultural-ştiinţifice.

 

Proiecţie de gală la Piatra-Neamţ

 

„Bacalaureat”, filmul pentru care Cristian Mungiu a primit anul acesta Premiul pentru regie la Festivalul de Film de la Cannes, a putut fi vizionat într-o proiecţie de gală pe 29 mai, la Cinema Dacia. Gazda, Victor Purice, directorul cinematografului pietrean, a salutat prezenţa la această premieră a regizorului Cristian Mungiu, şi a doi dintre actorii care s-au produs în film: Lia Bugnar şi Vlad Ivanov. Filmul a fost aplaudat îndelung de un public numeros, cu care invitaţii au intrat într-un dialog cald şi entuziast. Actorii au vorbit despre roadele benefice ale muncii în echipă, iar regizorul Cris­tian Mungiu a punctat clar mesajul filmului: un îndemn către un pic mai multă sinceritate a noastră faţă de noi înşine, ca prim pas îna­inte de orice schimbare… Apoi, plăcut surprins de primirea făcută de publicul nemţean (în debutul evenimentului, primarul Dragoş Chitic a înmânat din parte pietrenilor o mică amintire (tablouri pictate de Lucian Gogu-Craiu) celor trei personalităţi invitate, a remarcat pasiunea cu care directorul instituţiei se dăruieşte promovării celei de a şaptea arte.

 

Poftiţi la şezătoare… acasă la Creangă!

 

24-ap189-foto2Activităţile dedicate Zilei Internaţionale a Muzeelor s-au încheiat duminică, 22 mai, la Muzeul Memorial „Ion Creangă” din Humuleşti, cu o manifestare inedită, susţinută de elevii de la Clubul Copiilor Târgu Neamţ, coordonaţi de profesoara Gabriela Secheşan.

Intitulat sugestiv „ Poftiţi la şezătoare… acasă la Creangă!”, evenimentul – ajuns anul acesta la cea de-a doua ediţie – a oferit copiilor prilejul de a intra în universul „Amintirilor din copilărie”, prin intermediul unui program artistic din care nu au lipsit cântecele, zicătorile, proverbele, poeziile şi dansurile populare. Îmbrăcaţi în costume populare şi aşezaţi pe tradiţionalele laviţe, cei mici au reconstituit atmosfera ţărănească de altădată, alături de organizatori.

„De altfel, elevii de la Clubul Copiilor din Târgu Neamţ organizează frecvent astfel de activităţi, în săptămâna Şcoala Altfel ei fiind găzduiţi de Muzeul de Istorie şi Etnografie, unde au susţinut o şezătoare literară. Prin astfel de manifestări culturale, încercăm să-i sensibilizăm atât pe copii, cât şi pe părinţi pentru a se reîntoarce la tradiţiile autentice ale poporului român”, a adăugat prof. Gabriela Secheşan.

 

„Amprentele” profesorului Leonard Rotaru

 

 

24-ap189-foto3Profesorul, eseistul şi publicistul Leonard Rotaru şi-a lansat, pe data de 31 mai, la Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”, noul volum de proză „Amprente – povestiri la persoana I”, volum apărut la Editura Conta. Evenimentul s-a desfăşurat în Sala Cupola, moderator fiind scriitorul Adrian Alui Gheor­ghe, directorul Bibliotecii Judeţene. Despre cartea domnului profesor Leonard Rotaru au vorbit scriitorii Adrian G. Romilă, Dan Iacob şi Constantin Bostan.

Profesorul Rotaru a colaborat de-a lungul anilor la o serie de publicaţii, scriind şi semnând eseuri, cronici de carte, recenzii, articole de specialitate, interviuri, tablete. A publicat în revistele „Conta”, „Asachi” serie nouă, al cărei membru fondator este din anul 1991, „Apostolul”, „Hyperion”, „13 Plus” şi în ziarele „Ceahlăul”, „Acţiunea”, „Îna­inte”.

A semnat prefaţa mai multor cărţi şi a scris, în colaborare sau individual, volumele: „Noţiuni şi exerciţii de limba română” (Editura Alfa, 2006), „Biserica Buna Vestire, Dărmăneşti, Piatra- Neamţ”, (Editura Conta, 2006), „Dincolo de orice, rămâne nădejdea” (Editura Conta, 2011) şi „Cartea ca o poveste de dragoste” (Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2013).

 

Expoziţie Gheorghe Vadana la „G. T. Kirileanu”

 

Pe data de 31 mai, Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” a organizat vernisajul expoziţiei semnate Gheorghe Vadana. Amprenta vizuală a după-amiezii culturale de la Biblioteca Judeţeană a propus, prin cele 24 de tablouri expuse pe simezele Sălii „Cupola”, o lectură în lumini şi umbre, pe diferite tonuri cromatice, a unui colţ de lume, înnobilat prin oameni.

Pictorul Gheorghe Vadana ne oferă o retrospectivă în care adună lucrări care dau chip obsesiilor picturale, lucrări ce i-au însoţit un parcurs plastic de excepţie. Peisajul este animat de sentiment, de asta şi cromatica este spectaculoasă, muntele pluteşte într-o stare de reverie, floarea emană deopotrivă lumină şi fervoare. Pictura lui Gheorghe Vadana are nerv şi sensibilitate, fiecare lucrare în parte e o secvenţă din categoria celor memorabile, ne-a spus Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii Judeţene.

Lucrările pictorului Gheorghe Vadana se află în muzee şi colecţii particulare din ţară şi din străinătate: SUA, Canada, Australia, Israel, Venezuela, Ungaria, Germania, Franţa, Belgia, Italia, Spania, Grecia, Turcia, Rusia, Moldova.

Tema predilectă a tablourilor sale este peisajul de munte, cel mai drag fiindu-i cel de pe Valea Bistriţei.

 

La Mănăstirea Neamţ, Valori culturale româneşti

 

24-ap189-foto4Cea de a XIV-a ediţie a proiectului educativ „Valori culturale româneşti” s-a desfăşurat, în perioada 3 – 5 iunie, la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” – Mănăstirea Neamţ, evenimentul fiind organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi.

Invitaţii au vizitat Mănăstirea Neamţ, Schitul Vovidenia, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”, Muzeul „Visarion Puiu”, Casa Memorială „Ion Creangă”, Cetatea Neamţ, au participat şi la ateliere de creaţie (desen, pictură, fotografie), desfăşurate în mijlocul naturii, dar au făcut şi un pelerinaj la Mănăstirea Petru-Vodă, organizat sub genericul „Paşi spre oazele spiritualităţii nemţene”. Cel mai important moment al întâlnirii a fost reprezentat de conferinţa „Despre curajul de a fi tânăr”, avându-l ca protagonist pe părintele Alexie Ichim, stareţul Sfintei Mănăstiri „Adormirea Maicii Domnului”, Boroaia – Suceava

Evenimentul a pus în dialog cultural peste 120 de elevi din cele două instituţii partenere „care – după cum afirmă organizatorii – au ca obiectiv comun încurajarea creativităţii şi a interesului tinerilor pentru cercetarea şi cunoaşterea personalităţilor care au ilustrat istoria naţională şi activitatea Bisericii Ortodoxe Române, formarea unor generaţii de tineri educaţi în spiritul valorilor autentice, buni cunoscători ai tradiţiilor şi specificului românesc, a contribuţiei românilor la moştenirea culturală a Europei”.

 

Prima ediţie a Festivalului „Qpoem”, la Piatra Neamţ

 

24-ap189-foto5Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”, în parteneriat cu Editura Paralela 45, a organizat, în perioada 10 – 11 iunie, prima ediţie Festivalului „Qpoem”, un maraton de poezie ce se înscrie sub egida Fenomenului „Qpoem”, mişcare literară cu amplitudine europeană ce-şi propune să deschidă larg uşa poeziei către public.

Manifestarea a debutat vineri, 10 iunie, la Sala „Cupola” a Bibliotecii Judeţene, continuând pe platoul Curţii Domneşti, unde au fost prezenţi poeţi din întreaga ţară.

Invitaţii speciali ai maratonului poetic au fost Liviu Ioan Stoiciu, Ioan Es. Pop şi Aurel Pantea cărora li s-au adăugat poeţi din generaţii diferite şi din zone diferite ale ţării.

Sâmbătă, 11 iunie, iubitorii de poezie au avut ocazia să participe, tot pe platoul Curţii Domneşti, la expoziţia şi lansările de carte ce au încheiat festivalul.

Atmosfera artistică a evenimentului a fost întregită de momente muzicale (nai, chitară, saxofon, clape şi voce), susţinute de către Emy Dumitru, Bianca Gheorghiu, Delia Tărcăoanu, Sergiu Chirileasa, Ovidiu Pintilie, Antonio Pleşcan, elevi ai Liceului de Arte „Victor Brauner” Piatra-Neamţ, coordonaţi de profesorii Leonid Ceobanu şi Isidor Rusu.

Moderatorii manifestării au fost Adrian Alui Gheorghe şi Călin Vlasie, directorul Editurii Paralela 45 din Bucureşti.

 

Semnal editorial: Patericul pe înţelesul copiilor

 

Semnalăm apariţia, la Editura Areopag, a cărţii „Patericul pe înţelesul copiilor”, semnată de scriitorul Danion Vasile, prima carte care adaptează învăţăturile din pustia Egiptului pe înţelesul copiilor din ziua de astăzi, prin pilde şi întâmplări în care aceştia se pot regăsi.

După cum precizează pr. dr. Mihai Andrei Aldea în prefaţa cărţii, „Dacă pildele din «Pateric» sunt «Evanghelie» trăită, basmul românesc vechi ţinteşte cumva spre ceea ce astăzi am numi o «cateheză fantasy». Adică o practică, profundă şi fascinantă punere înainte a trăirii credinţei într-un cadru în acelaşi timp real şi ireal (…). Paralela dintre pildele «Patericului» şi basm există, dincolo de originea diferită, dincolo de distincţia între real şi imaginar, în esenţa care le defineşte: trăirea duhovnicească, valoarea practică a legilor morale şi duhovniceşti, efectele concrete ale respectării sau încălcării lor”.

Danion Vasile s-a născut la 15 august 1974, în Bucureşti. Desfăşoară o intensă activitate apologetică, reflectată în numeroasele sale articole, cărţi, conferinţe şi emisiuni radiofonice. Este doctorand în Patrologie la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii „Aristotel”, Tesalonic.

 

Hangu, istoria unui „tărâm de poveste”

 

 

24-ap189-foto6Biblioteca Comunală Hangu, în parteneriat cu Primăria Hangu, Asociaţia Culturală Hangu, Biblioteca Şcolară Hangu şi Şcoala Gimnazială Hangu, a organizat, în perioada 12 mai – 1 iunie, concursul local de creaţie literar-artistică „Hangu, tărâm de poveste”.

Concursul s-a desfăşurat pe două secţiuni: creaţie literară şi creaţie plastică, activitatea având drept obiective dezvoltarea competenţelor literare şi artistice, descoperirea frumuseţilor şi a valorilor locale şi promovarea acestora, cultivarea sensibilităţii artistice şi creative, descoperirea, evidenţierea şi promovarea elevilor talentaţi, precum şi promovarea activităţilor de creaţie plastică şi literară.

În ultima săptămână de şcoală, efortul micuţilor va fi răsplătit prin acordarea, pentru fiecare secţiune, a premiilor I, II, III, a menţiunilor şi a premiilor speciale (constând în diplome şi cărţi), separat pentru clasele primare şi gimnaziale. Cele mai frumoase creaţii literare vor fi publicate în revista locală „Ecoul Hangului”, iar cele mai expresive desene şi picturi vor fi expuse în bibliotecă.

 

Irina NASTASIU