… Literatura bună creează punţi între noi – oameni atât de diferiţi – şi bucurându-ne, întristându-ne ori uimindu-ne, ea ne uneşte indiferent de limbile, credinţele, cutumele, obiceiurile şi prejudecăţile care ne despart. Când uriaşa balenă albă îl îngroapă în mare pe căpitanul Ahab, la fel li se strânge inima cititorilor din Tokio, Lima sau Tombuktu. Când Emma Bovary înghite arsenicul, când Anna Karenina se aruncă înaintea trenului iar Julien Sorel ajunge la eşafod, când în Sudul lui Borges, amabilul doctor Juan Dahlmann iese dintr-o cafenea din pampas ca să înfrunte cuţitul unui ucigaş sau când observăm că toţi locuitorii Comalei – satul lui Pedro Paramo – sunt morţi, la fel se înfioară cititorul care-l venerează pe Buddha, Confucius, Hristos, Allah sau e agnostic, poartă sacou şi cravată, jalaba, chimonou sau şalvari. Literatura creează o frăţie în diversitatea umană, ştergând graniţele pe care le ridică între oameni ignoranţa, ideologiile, religiile, limbile şi prostia.(…)
… Credeam că odată cu prăbuşirea imperiilor totalitare se vor impune convieţuirea, pacea, pluralismul şi drepturile omului, iar lumea va renunţa la holocausturi, genocide, invazii şi războaie de exterminare. Dar nici vorbă de aşa ceva. Stârnite de fanatism, noi forme de barbarie proliferează şi, odată cu înmulţirea armelor de distrugere în masă, e foarte posibil ca un grup de mânuitori nebuni să provoace într-o zi un cataclism nuclear. Trebuie să-i împiedicăm, să-i înfruntăm şi să-i învingem. Nu sunt mulţi, chiar dacă zgomotul crimelor lor zguduie întreaga planetă, iar coşmarurile provocate de ei ne umplu de oroare. Nu trebuie să ne lăsăm intimidaţi de cei ce-ar vrea să ne fure libertatea cucerită în lunga aventură eroică a civilizaţiei.(…)
… Din peşteri în zgârie-nori, de la ciomag la armele de distrugere în masă, de la viaţa tautologică a tribului la cea din era globalizării, ficţiunile literare au îmbogăţit experienţele omeneşti, împiedicându-ne pe noi, oamenii, să devenim letargici, îngânduraţi, resemnaţi. Nimic n-a provocat atâta nelinişte, nu ne-a tulburat într-atât imaginaţia şi dorinţele ca această viaţă a minciunilor – adăugată vieţii noastre – care ne îngăduie să trăim marile aventuri şi pasiuni, nicicând oferite de viaţa reală. Minciunile literaturii devin adevăruri prin noi, cititorii ei: transfiguraţi, marcaţi de dorinţe şi aflaţi, din pricina ficţiunii, în permanentă dispută cu mediocra realitate. Ca o vrajă – oferindu-ne iluzia de a avea când nu avem, de a fi ceea ce nu suntem, de a accede la acea imposibilă existenţă în care, aidoma zeilor păgâni, ne simţim muritori şi nemuritori în acelaşi timp – literatura ne sădeşte în spirit nonconformismul şi revolta, manifestări eroice care diminuează violenţa între oameni. O diminuează, nu o anulează. Căci, din fericire, povestea noastră va fi una fără de sfârşit. De aceea trebuie să continuăm să visăm, să citim şi să scriem: e cea mai bună cale de a ne alina condiţia trecătoare, de a opri scurgerea timpului şi de a face imposibilul posibil. (Fragmente din discursul la decernarea premiului Nobel pentru Literatură, Stockholm, 7 decembrie 2010)
Mario Vargas LLOSA