Gheorghe Pintilie este o personalitate total dăruită artei sale. Născut la 23 septembrie 1957 în comuna Podoleni, judeţul Neamţ, a manifestat un interes deosebit pentru pictură încă din copilărie, însă visul de a se forma academic în domeniul artelor i s-a împlinit abia în perioada 2020-2022, când a urmat studii de masterat la Facultatea de Arte Vizuale şi Design din cadrul Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi.
A mai absolvit Facultatea de Zootehnie din Iaşi, în anul 1985, şi a urmat studii postuniversitare de Educaţie Tehnologică şi Tehnologii Asistate de Calculator la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, finalizate în anul 2001. Din 2024, este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.
– Vorbiţi-ne despre cea mai recentă expoziţie de pictură şi grafică, „Viaţa ca o glossă”, găzduită de Galeriile „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamţ.
– Este un proiect de suflet şi o sinteză a maturităţii mele artistice. Întregul parcurs expoziţional a fost structurat ca o oglindire plastică a celebrei poezii eminesciene. M-am inspirat atât din codul etic al lui Eminescu, cât şi din semantica algoritmică a glosei ca formă literară fixă – acea structură în care fiecare strofă, începând cu a doua, comentează succesiv câte un vers din prima strofă, versul comentat repetându-se la finalul ei, iar ultima strofă reproduce în ordine inversă versurile iniţiale.
În prima etapă a proiectului am realizat patru pânze în care am transpus, prin limbaj vizual, acest cod de cunoaştere şi de etică universală. Acest crez al omului de geniu se află în opoziţie cu tumultul efemer al vieţii cotidiene, reflectat în alte picturi şi lucrări de grafică ale mele; este un zbucium faţă de care geniul trebuie să se izoleze pentru a nu cădea pradă tentaţiilor şi pentru a atinge desăvârşirea.
În a doua etapă, am descoperit o similitudine profundă între parcursul existenţei umane şi algoritmul glosei, pornind de la ideea de destin şi de la expresia populară „ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus”. Viaţa, asemenea strofelor poeziei, decodează şi explică treptat fiecare parte a acestui „scris” al sorţii. Totul se încheie cu o retrospecţie a maturităţii care priveşte înapoi spre începuturi, împletită organic cu o introspecţie reparatorie, menită să restaureze chipul divin din noi. Dacă privim glosa în sensul ei simplu, de „explicaţie a unui cuvânt”, şi ne amintim adevărul biblic: „la început a fost Cuvântul şi Cuvântul era Dumnezeu”, putem considera destinul ca pe un dat al Cuvântului Divin.
În acord cu poemul eminescian, am abordat plastic teme majore: viaţa ca spectacol, lumea ca teatru, curgerea ireversibilă a timpului, condiţia geniului şi necesitatea cunoaşterii de sine pentru reconstrucţia personală. Publicul a putut descoperi un ansamblu coerent format din 21 de uleiuri pe pânză şi o serie complementară de lucrări de grafică înrămate cu passe-partout.
Dominată de un albastru cosmic şi marin, expoziţia a fost o meditaţie vizuală despre stoicism moral şi valori etice.
– Ce credeţi că vă deosebeşte de alţi pictori?
– Cred că ceea ce mă defineşte şi mă diferenţiază este simbioza profundă dintre experienţa mea de inginer agronom, activitatea de 30 de ani ca profesor-diriginte şi viziunea mea plastică. Eu nu caut doar esteticul, ci subordonez arta mea – recunoscută prin premii în Italia şi în ţară – unei datorii morale: aceea de a cultiva respectul pentru tradiţie, credinţă, familie şi jertfa înaintaşilor noştri. Profesorul şi artistul plastic din mine şi-au dat mâna; caut mereu să fac educaţie prin artă, să modelez caractere şi să vorbesc „de la suflet la suflet” cu privitorul, exact aşa cum o făceam cu elevii mei la orele de dirigenţie.
– Cum receptează publicul lucrările dumneavoastră?
– Cu o mare încărcătură emoţională şi cu o curiozitate intelectuală profundă. Am observat acest lucru la Galeriile „Lascăr Vorel”, unde vizitatorii petreceau minute în şir în faţa pânzelor pentru a descifra metaforele. Oamenii simt că în spatele culorilor există o poveste adevărată şi o trăire sinceră. Seniorii se regăsesc în lucrările mele de retrospecţie, iar tinerii sunt atraşi de dinamismul compoziţiilor alegorice.
Faptul că foştii elevi vin la vernisaje şi îmi mulţumesc pentru lecţiile de viaţă, dar şi recunoaşterea internaţională – cum sunt Trofeul „Tavolozza d’Argento” la Palermo, Premiul I la Milano sau Premiul Special al Juriului la Bucureşti – îmi demonstrează că mesajul meu trece dincolo de pânză. Publicul nu doar priveşte tablourile, ci le simte, fiindcă ele vorbesc limbajul valorilor universale.
– A existat un profesor care a avut un rol de seamă în anii dumneavoastră de formare?
– În prima parte a vieţii am fost un autodidact, dar studiile academice s-au împlinit la maturitate, în cadrul masteratului de la Facultatea de Arte Vizuale şi Design din cadrul UNAGE Iaşi (2020-2022).
Desăvârşirea mea artistică i-a revenit însă îndrumătorului meu de proiect, prof. univ. dr. Cristian Ungureanu, prorectorul universităţii. Este un om de o nobleţe sufletească rară, cu care am rezonat profund atât profesional, cât şi uman. De la domnia sa am învăţat subtilităţi esenţiale despre stăpânirea compoziţiei şi a conceptului, dar şi principii de filosofie a vieţii. Îi port o recunoştinţă profundă pentru că a crezut în viziunea mea şi a girat parcursul meu spre statutul de artist profesionist.
– Cum au fost cei 30 de ani petrecuţi în învăţământ şi cum se naşte pasiunea pentru educaţie?
– Cele trei decenii la catedră au însemnat o perioadă de o bogăţie sufletească imensă. Ca diriginte, am înţeles rapid că, dincolo de predarea riguroasă a unei discipline, datoria mea cea mai mare era educaţia umană. Mai ales în contextul în care mulţi copii aveau părinţii plecaţi la muncă în străinătate şi aveau nevoie urgentă de repere, am ales să le fiu un sprijin moral.
Pentru mine, prioritatea a fost întotdeauna să vorbesc cu elevii direct, de la suflet la suflet. Le povesteam din păţaniile mele, le ofeream sfaturi practice şi le cultivam respectul profund pentru familie, pentru seniori, pentru valorile neamului şi morala creştină. I-am învăţat să preţuiască sacrificiul înaintaşilor. Cea mai mare împlinire o trăiesc astăzi, la pensie: când mă întâlnesc pe stradă cu foşti elevi, se opresc, îmi strâng mâna şi îmi mulţumesc pentru lecţiile folositoare în viaţă. Atunci înţeleg că această abordare caldă a fost cea mai corectă alegere.
– Cum putem reveni la o educaţie solidă?
– Pentru a redresa sistemul, trebuie să punem din nou omul, nu birocraţia sau tehnologia, în centrul lui. În primul rând, profesorii trebuie să redevină modelatori de caractere, nu simpli transmiţători de informaţie. În contextul actual, dascălul are datoria morală să coboare de la catedră şi să fie aproape de elev. Nu rezolvăm nimic dacă transformăm orele de dirigenţie în ore de recuperare a materiei la alte discipline, în timp ce sufletul copilului rămâne gol.
În al doilea rând, o educaţie solidă se construieşte pe valori clare şi nenegociabile, care nu se demodează niciodată: bunul-simţ, respectul faţă de părinţi, profesori şi vârstnici, preţuirea muncii, dar şi asumarea cuvântului dat. Copiii trebuie învăţaţi de mici să respingă minciuna. Fără această temelie de caracter, putem avea cele mai dotate şcoli şi tehnologii de vârf; dacă absolvenţii nu au repere morale, acea educaţie nu are nicio valoare reală pentru societate.
– Ce vise v-aţi împlinit după anul 1989?
– Cel mai mare câştig a fost redobândirea libertăţii de exprimare şi obţinerea studiilor de masterat în pictură la UNAGE Iaşi. Faptul că am devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, că am obţinut recunoaştere internaţională prin premii importante în Italia şi că am fost din nou în faţa publicului nemţean reprezintă încununarea unei vieţi de muncă. Am demonstrat că, prin seriozitate, nicio barieră a timpului nu te poate opri să îţi împlineşti menirea.
– Se mai poate trăi frumos în ziua de azi?
– Da, categoric, însă acest lucru a devenit o alegere personală conştientă şi o formă de rezistenţă morală. A trăi frumos nu are nicio legătură cu luxul, cu funcţiile sau cu numărul de vizualizări pe reţelele sociale, ci înseamnă să ai curajul de a rămâne curat, simplu şi autentic. Se trăieşte frumos atunci când ştii să te bucuri de lucrurile cu adevărat importante, pe care nicio tehnologie nu ţi le poate cumpăra. Chiar dacă societatea s-a îndepărtat de valorile de altădată, frumuseţea existenţei rămâne intactă în credinţa noastră, în morală şi în arta care ne înalţă sufletul. Depinde doar de noi să nu lăsăm urâtul din lume să ne treacă pragul casei şi al inimii. (N.R. – Text prescurtat)
A consemnat Violeta MOŞU