În 2011, la aproape două decenii de la debutul editorial („Vînătoare princiară”, Iaşi, 1992), poetul Mihai Merticaru propune cititorilor o antologie – „Umbra păsării în zbor” – ce conţine texte din întreaga sa creaţie în versuri, oferindu-ne şi nouă, ca unul care am urmărit atent evoluţia sa poetică, acordîndu-i un spaţiu special în cartea noastră „Contemporan cu ei” (Editura „Timpul”, Iaşi, 2009), să facem cîteva referiri, din perspectiva unui prim bilanţ făcut de însuşi autorul, pe care, ne place să credem, şi l-a propus la capătul unei prime şi ample etape de creaţie.
Antologia nu este realizată ca o sumă a tuturor textelor poetice cuprinse în cele nouă cărţi anterioare („Vînătoare princiară”, Iş., 1992; „Catedrala de azur”, Iş., 1994; „Scriere cuneiformă”, Iş., 1997; „Întîlnire pe pod”, Iş., 2003; „Imperiul lupului”, P.-Nţ., 2006; „Împărăţia clipei, 333 micropoeme în stil haiku”, Iş., 2007; „Arca lui Petrarca, 65 de sonete”, Iş., 2008, „Împărăţia frigului”, Iş., 2009 şi „Geometrie lirică” (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010)), ci una care, după cum a fost gîndită de autor, dă posibilitatea cititorului, cunoscător al poeziei din volumele din care s-a realizat selecţia să constate că Mihai Merticaru a analizat atent, cu priceperea de astăzi, cu ochiul maturităţii creatoare, cu exigenţa ce se impune într-o asemenea întreprindere.
Pentru cine nu i-a cunoscut creaţia poetică din cele nouă volume, facem precizarea că autorul a renunţat la titlurile ciclurilor în care erau structurate cărţile antologate, dar şi la foarte multe texte, mai ales din primele trei cărţi, ajungînd ca din penultimul tom să renunţe doar la două texte, iar la ultimul, să înlocuiască două versuri dintr-o singură poezie, „Femeia” (Strofa „Torsul i se unduieşte şerpeşte, / Că uită şi trenul unde e gara, / Iar Sisif scapă din spate povara / Ce în hăul negru se prăvăleşte” este înlocuită cu „Torsul i se unduieşte şerpeşte, / Că uită şi trenul unde e gara, / Tumultuoasă precum Niagara, / În loc de soare, zîmbetu-i străluceşte”). La fel de convingătoare, în acest sens, este şi modificarea ultimei strofe din „Sonetul Cehlăului” a cărei formă din 2008 („Ziduri de cremene, păduroase culmi, / Cetate durată din dor şi durut, / Tu ne-ai vindecat de cazne şi urît”) a fost modificată acum, benefic, astfel: „Ziduri de cremene, păduroase culmi, / Cetate eternă şi crenelată, / Azi, ca şi ieri, străluceşti fără pată”.
Iată şi o imagine statistică a selecţiei: din „Vînătoare princiară”, a reţinut doar 5 texte din 50; din „Catedrală de azur”, 15/91; din „Scriere cuneiformă”, 32/73; din „Întîlnire pe pod”, 48/63; din „Imperiul lupului”, 27/69; din „Împărăţia clipei”, 92/333 de micropoeme în stil haiku; din „Arca lui Petrarca”, 35/63; din „Împărăţia frigului”, 58/60; şi din „Geometrie lirică”, 56/66.
Dar afirmaţiile noastre referitoare la exigenţa de acum a lui Mihai Merticaru asupra propriei creaţii se susţin, mai ales, pe baza constatării că au fost operate modificări prin înlocuire / adăugire, de la unul-două cuvinte, la versuri şi chiar strofe întregi, schimbări pe care le apreciem inspirate şi care dau un plus de preţiozitate poemelor, sporindu-le valoarea stilistică. Ultima strofă din poezia „Spălătorie”, de exemplu, din cartea publicată în 1994 („odată cu această ţesătură blestemată / din care s-au croit veşminte / pentru acoperit minciuni / ca nişte sîni sfidători de fată”), antologată acum a devenit: „în acea ţesătură blestemată / din care s-au croit veşminte / pentru acoperit visuri, fantezii şi speranţe”.
Cartea de acum reconfirmă măiestria artistică, harul cu care este înzestrat poetul Mihai Merticaru, precum şi profesionalismul în domeniul alcătuirii structurilor poetice, obligîndu-l, totodată, la menţinerea pe altitudinea pe care a ajuns şi depăşirea ei în cărţile viitoare.
Constantin TOMŞA