Mesajul pentru Ziua Mondială a Teatrului, 2020
Este pentru mine o mare onoare, aceea de a scrie mesajul pentru Ziua Mondială a Teatrului, 2020. Este un sentiment de mare umilitate, dar şi un gând pasionant, acela că teatrul pakistanez şi însuşi Pakistanul au primit recunoaşterea ITI-ului, organismul teatral cel mai influent şi cel mai reprezentativ al epocii noastre.
În timpul regimului militar din Pakistan, în anii 1980, un grup de tineri artişti, care au sfidat dictatura prin teatru de disidenţă, social, curajos politic, au înfiinţat Ajoka. (N. R. – Ajoka însemnă contemporan în punjabi. Repertoriul său cuprinde piese pe teme precum toleranţa religioasă, pacea, violenţa sexistă, drepturile omului.) Ei au descoperit că sentimentele şi frica lor, au fost uimitor de bine surprinse de un bard sufit, care a trăit în urmă cu aproximativ 300 de ani, marele poet Bulleh Shah.
Mă interesează, mai ales, aspectele performative şi artistice ale poeţilor sufiţi din Pendjab, dar publicul meu, care nu este în mod obligatoriu extremist sau bigot, se poate întâmpla să aibă credinţe religioase sincere. Explorarea unor poveşti ca aceea a lui Bulleh Shah – şi sunt atâtea, în toate culturile – poate deveni o punte între noi, creatori de teatru şi public anonim, dar entuziast. Împreună, putem descoperi dimensiunile spirituale ale teatrului şi putem construi punţi de legătură între trecut şi prezent, înspre un viitor care reprezintă destinaţia tuturor comunităţilor; credincioşi şi necredincioşi, actori şi bătrânei şi nepoţii lor.
Atunci când ne producem pe scenă, ne lăsăm purtaţi de o filosofie a teatrului, de rolul de precursori ai schimbării sociale şi că, făcând aceasta, lăsăm o mare parte a maselor în urmă. Atunci când ne angajăm contra provocărilor prezentului, ne privăm de posibilitatea unei experienţe spirituale profund emoţionante pe care ar putea-o oferi teatrul. În lumea de azi, în care sectarismul, ura şi violenţa escaladează din nou, naţiile par a se opune unele altora, credincioşii se războiesc cu alţi credincioşi, comunităţile revarsă ură asupra altor comunităţi… şi în acest timp, copiii mor de malnutriţie, mamele mor la naştere din lipsa îngrijirilor medicale prompte, iar ideologiile duşmăniei înfloresc. Planeta noastră e cufundată din ce în ce mai adânc într-o catastrofă climatică şi răsună galopul celor patru călăreţi ai Apocalipsei. (N. R. – Cei patru călăreţi ai Apocalipsei sunt descrişi în ultima carte a Noului Testament şi sunt consideraţi a simboliza victoria, războiul, foametea şi moartea.)
În Asia de Sud, artiştii ating printr-o plecăciune suprafaţa scenei, înainte de a pune piciorul pe ea; o tradiţie străveche în care se împletesc spiritualul şi culturalul. E timpul să regăsim această relaţie simbiotică între artist şi public, între trecut şi viitor. Creaţia teatrală poate fi un act sacru, actorii pot deveni cu adevărat avataruri ale rolurilor pe care le joacă. Teatrul ridică arta jocului la un nivel spiritual superior. Teatrul are potenţialul de a deveni un sanctuar, iar sanctuarul un spaţiu al reprezentaţiei. (N. R. – Versiunea română de Ozana Oancea. Text prescurtat)
Shahid NADEEM