n. 29 septembrie 1974, la Piatra-Neamţ, a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza”, din Iaşi, secţia română-latină, şi un master în literatură comparată şi folclor. A finalizat în 2005 un doctorat în folclor şi antropologie culturală la…
Categorie: -10. Arte şi Meserii
Un alt fel de auxiliar didactic
E greu să faci filosofie, oricum ai face-o. În ordinea ştiinţelor umane, filosofia e cea mai grea, cea mai totalizantă. Le include pe celelalte şi are ambiţia de a explica totul, de la imanent la transcendent, de la om la…
Semnal editorial: Dezamăgirile intelectualilor
Cea mai recentă carte a scriitorului Victor Mitocaru (n. Pângăraţi) – „Antologia anului 2012” – este un roman, în care autorul, chiar din primul capitol – „Ianuarie” – dovedeşte a fi un bun cunoscător al perioadei de dinainte de 1989,…
Catedrala lui Mihai Merticaru
La temelia ei stau, după matematica mea, vreo 54 de ani de viaţă, începând cu 1938: 7 ani de acasă, 7 ani de şcoală la Beţeşti, sat din comuna Rediu a judeţului Neamţ, patru ani la un liceu din Bacău…
Scrisoare din America
Prin „Apostolul”, către Dl. Constantin Cucu Provin dintr-o generaţie care cunoaşte viaţa satului doar accidental, prin intermediul vacanţelor de vară petrecute la bunici, în nordul Moldovei. Nu am o înţelegere profundă a ritmurilor pământului şi mă găsesc în afara României…
Un proiect cultural inedit
Un proiect cultural inedit în spaţiul cultural nemţean pune la cale Fundaţia „C.M.Imago” din Piatra Neamţ, cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional (A.F.N.C.), în parteneriat cu Primăria Bicaz, Primăria Vânători-Neamţ, Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu”, Fundaţia „Vacanţe Muzicale” etc. În principal,…
Cezar Ţucu – Cărţile copilăriei mele
Cărţile copilăriei mele au fost cele de basme şi poveşti, unele indicate de doamna mea învăţătoare Ecaterina Boz, culegerile de exerciţii şi probleme sugerate de primul meu profesor de matematică, domnul Nicolae Mălinici, cele de poezie pentru acea vârstă dorită…
Gaudeamus
Aţi ştiut vreodată traducerea versurilor? Popularul cântec academic „Gaudeamus igitur” („Să ne bucurăm, aşadar” sau „Prin urmare, să ne …”) – sau doar „Gaudeamus” – este cântat sau recitat mai ales la ceremoniile de absolvire. Numeroase şcoli, colegii, universităţi sau…
Concursul naţional „Cultură şi civilizaţie în România”
* Finala din Neamţ Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Ministerul Educaţiei Naţionale a organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ, în perioada 3-6 iunie 2013, etapa naţională a Concursului „ Cultură şi civilizaţie în România”. Activităţile concursului s-au desfăşurat la Seminarul…
Cezar ŢUCU
(21.01.1951, Blăgeşti, Bacău) Absolvent al Facultăţii de Matematică – Mecanică a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi (1974). Profesor la Şcoala din Tazlău, director educativ şi director (1980-1990; 2000 şi în prezent). (…) Din 1991, este membru în Comisia Naţională…
