Potrivit unui comunicat făcut de Academia Suedeză din Stockholm, Premiul Nobel pentru literatură a fost atribuit în acest an scriitorului tanzanian Abdulrazak Gurnah. Romancierul s-a născut pe 20 decembrie 1948 în insula Zanzibar, în largul coastei Africii de Est. Pleacă…
Categorie: -11. Arte şi Meserii – litere
O nouă apariţie editorială: „Obsedantele himere”, de prof. Mihai Agape
Semnalăm apariţia pe piaţă a celei mai noi cărţi semnate de cunoscutul artist plastic Mihai Agape, Obsedantele himere. Volumul a apărut la Editura Eat Comics şi conţine proză scurtă fantastică. Ilustraţiile aparţin autorului, iar tehnoredactarea a fost realizată de fiica…
Cărţile profesorilor noştri la Târgul de carte „Libris”
Duminică, 26 septembrie, Editura „Nona” a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, a prezentat publicului zece dintre cele mai recente apariţii editoriale, la Târgul de carte „Libris”. Cititorii s-au putut întâlni cu trei dintre cele mai apreciate cadre…
Fişă de dicţionar
TOMŞA Constantin (3. 11. 1939, Ghelăeşti, Bălăneşti, azi, Bârgăuani, Neamţ), profesor, critic şi istoric literar, publicist, s-a născut în familia Elvirei (n. Ciurdea) şi a lui Constantin Tomşa, ţărani. După ce a frecventat trei clase primare în satul natal, a…
Şansa de a cunoaşte mari personalităţi din domeniul literaturii…
Bine cunoscut iubitorilor de literatură, profesorul Constantin Tomşa şi-a înscris existenţa sub semnul unui viciu major: patima pentru lectură. Mintea sa clară a făcut mereu casă bună cu inima sa largă şi generoasă. E caracterizat de-o rară modestie şi propria…
Expoziţia itinerantă „Poeţi contemporani cu Eminescu”
Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ găzduieşte, în perioada 25 mai – 25 iulie 2021, expoziţia itinerantă „Poeţi contemporani cu Eminescu” organizată de Memorialul Ipoteşti, Centrul Naţional de studii „Mihai Eminescu”, Botoşani. Expoziţia a fost vernisată la Botoşani pe 21 aprilie…
Vladimir Beşleagă ʼ90
Beşleagă reprezintă tipul de creator complex: poet, eseist, om de cultură, chiar şi prozatorul din el îşi asumă ceva mai multe funcţii decât cere proza propriu-zisă; ea nu mai descrie – analizează; ea nu doar analizează – îngână realul cu…
Constantin Bostan – o carte de convorbiri cu Spiridon Vangheli
Biblioteca Naţională pentru copii „Ion Creangă” din Chişinău a lansat on-line, în întâmpinarea aniversării marelui scriitor Spiridon Vangheli, care a împlinit pe 14 iunie venerabila vârstă de 89 de ani, două volume menite a-i cinsti longeviva şi prestigioasa activitate. Astfel,…
Tristan Tzara – 125
• Permanenţa poeziei: Tzara-Dada Când spui „Dada”, îţi vine imediat în minte Tzara. Istoria mişcărilor artistice din secolul al XX-lea a înregistrat definitiv această paternitate, construind chiar dimensiunea mitică a unei identificări spontane, de felul identificării ulterioare Breton-suprarealism. Şi-a atribuit…
O colaborare rodnică: UN ALMANAH AGRAR
Doi publicişti cunoscuţi şi peste hotarele judeţului pentru pasiunile lor de cercetare şi colecţionare în domeniile: cartofilie, filatelie, numismatică, precum şi pentru achiziţionare de carte veche şi documente uitate în dosarele arhivelor, printr-o colaborare rodnică au dat publicităţii în acest…
