Întrebarea care se pune tot mai des în ultima perioadă este dacă e motivată sau nu profesia de dascăl, avînd în vedere avatarurile sistemului de învăţămînt. Ca dascăl activ, aş spune că merită să fii dascăl, dacă ai o vocaţie pentru această nobilă profesie. Acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie de educatori cu o gîndire liberă, pentru că învăţămîntul modern nu presupune încradrarea în diferite tipare, nici reproducerea mecanică, nici dirijarea prea strînsă, oricare ar fi domeniul ştiinţei spre care se îndreaptă elevii, ci o largă sferă de gîndire, creativitate şi spontaneitate, capacitate de asimilare şi autoconducere, aplicarea cu eficienţă a unor metode moderne de însuşire şi succes.
Noi suntem adunaţi să formăm personalităţi complexe şi independente care să se orienteze în hăţişul bogat şi rapid al informaticii moderne.
Ne înălţăm spiritual, ne bucurăm cînd auzim rostindu-se numele unor profesori şi elevi care se remarcă peste hotare la diversele concursuri, pe diverse discipline şcolare. Şi aceştia nu sunt puţini. Cum ar fi oare situaţia dacă sistemul nostru de valori ar fi apreciat corect, dacă dascălului, formatorului tuturor celor ce au ajuns undeva „sus”, i s-ar da măcar respectul cuvenit.
Unul din marii noştri oameni de vastă cultură, N. Iorga, a creionat profesorilor un portret de neuitat, care se potriveşte tuturor profesorilor de vocaţie.
N. Iorga îi vedea pe aceştia ca pe nişte intelectuali a căror preocupare de căpetenie era „să ştie carte”. „Înaintea nimănui, spunea savantul, nu se ridică mai respectuos pălăria decît înaintea profesorului, a scriitorului care impune, în hăinuţele lui ieftine pentru ceva ce este în comoara minţii lui”.
Dacă am parafraza spusele savantului, ne-am da seama că în toate timpurile, parcă mai acut astăzi, profesorului nu i s-au acordat de către mai marii puterii interesul cuvenit, încadrarea corectă în sistemul de valori al unei naţii.
Este şi motivul pentru care mulţi dascăli abandonează sistemul şi pleacă cu sufletul sfîşiat spre alte ţări, spre alte orizonturi, acolo unde găsesc satisfacţia şi aprecierea corectă a muncii lor. Cred că trebuie ca noi dascălii să fim solidari, să ştim să ne apărăm drepturile ce ni se cuvin, să nu fim umiliţi de un sistem în care primează banul, mai puţin valoarea. Să ştim să preţuim măcar noi, să încercăm să-i responsabilizăm pe cei tineri în aşa fel încît rolul activităţii noastre să fie recunoscut în tinerele vlăstare pe care suntem chemaţi să le modelăm.
Să ne bucurăm aşadar mereu de zîmbetul elevilor noştri, de succesele lor, să le înaripăm gîndurile, să le umplem sufletul cu ce avem noi mai de preţ şi să ne întristăm de nereuşitele lor ca fiind ale noastre.
Prof. Maria Daniela MARŢOLEA,
Prof. Elena Daniela POENARU