În jurul mesei stăteau membrii redacţiei, alături de cei care aveau pregătite materiale spre a fi citite, aprobate şi incluse în paginile următorului număr al revistei. Interviurile, anchetele, articolele erau interesante, dar … dar a venit rândul ei şi a citit un inedit … „Buletin meteo”. Extraordinar! Cât umor, câte aluzii la viaţa şcolară, câtă creativitate! Au rămas toţi cu gura căscată şi apoi au aplaudat-o. Foxy, căci aşa îi plăcea să i se spună, era foarte mândră. În sfârşit o să apară şi semnătura ei în paginile Generaţiei 9. Şi o să fie bucuroasă şi mama, şi tanti Nuţi, vecina, şi bunica de la Almaş, şi verişoara de la Suceava … ce mai … e aproape-aproape o vedetă.
Profesoara a strâns foile acoperite cu litere mărunte (şi cu … inevitabilele ortograme care trebuiau corectate) apoi a mers în cancelarie. Pe mesele lungi se odihneau cuminţi cataloagele şi alături două teancuri de reviste pentru şcolari, venite, nu de mult, de la o editură din Bucureşti. Pentru că mai avea o jumătate de oră la dispoziţie, dăscăliţa a început să răsfoiască noutăţile sosite din capitală şi – ca un făcut – într-una din publicaţii a zărit un titlu scris mare, cu litere colorate: „Buletin meteo”. L-a citit şi a înlemnit. Era cuvânt cu cuvânt ceea ce citise Foxy. Aşadar, fetiţa copiase materialul! Cum de a îndrăznit, cum de a îndrăznit, se frământa dăscăliţa.
A doua zi, la prima oră, a intrat în clasa lui Foxy şi arătându-i revista şi foaia pe care era scris „Buletinul” „ei”, a rugat-o pe fetiţă să explice situaţia. Dar ce era de explicat?! Capul plecat, obrajii roşii, buzele mute. Colegii – statui înlemnite.
Profesoara n-a mai predat funcţiile verbelor la moduri nepredicative, ci le-a vorbit copiilor despre Decalog. A spus elevilor că a opta poruncă este: Să nu furi. Şi asta nu înseamnă doar luarea pe ascuns sau pe faţă a bunului altei persoane, ci şi preluarea prin viclenie a unor bunuri intelectuale sau primirea unei plăţi fără muncă, precum şi acceptarea mitei. A mai spus apoi că nu numai copiatul temei este un furt, dar şi prezentarea sub semnătura ta a lucrării realizată de altă persoană este tot un furt, care se numeşte plagiat.
Toţi ochişorii erau îndreptaţi către dăscăliţă, mai puţin doi, plini de lacrimi care ţinteau cu străşnicie podeaua. La sfârşitul orei de română (care n-a mai fost oră de română) Foxy a venit la catedră şi a şoptit înăbuşit: „Ştiu că sunteţi supărată pe mine, dar voiam şi eu să-mi văd numele în revistă, dacă vreţi, puneţi-mi 2 că am copiat!”. Dar profesoara era prea experimentată ca să creadă numai în forţa unei note mici, aşa că i-a spus că pedeapsa va fi altfel, fără notă şi fără catalog. Timp de două luni de zile nu i-a adresat fetei nicio întrebare, deşi domnişorica, era mereu cu două degete sus, nu i-a verificat tema, deşi ştia clar că a fost efectuată, n-a mai mângâiat-o pe părul roşcat şi sârmos, ci a trecut mereu pe lângă ea, ca şi cum n-ar fi existat. De câte ori ieşea din clasă, era însoţită, pe holul lung spre cancelarie, ca o umbră, de Foxy. Şcolăriţa ar fi vrut să-i vorbească precum făcea altădată, dar dăscăliţa o ignora, deşi cu coada ochiului vedea mereu dorinţa din ce în ce mai puternică a fetei de a comunica.
Şi – într-o dimineaţă de primăvară – când soarele intra generos pe ferestrele largi, alintând elevii aşezaţi în bănci, Foxy, ca desprinsă dintr-un arc, s-a ridicat în picioare şi a spus tare s-o audă întreaga clasă: „Doamnă, am înţeles lecţia, am simţit că plagiatul doare, n-am să mai copiez în viaţa mea şi nici n-am să semnez cu numele meu ceea ce a gândit şi a scris altcineva. Credeţi-mă! Şi aş mai vrea … aş mai vrea … să vorbiţi cu mine şi să mă iubiţi ca mai înainte …”.
Cele treizeci de perechi de ochişori s-au mutat de la fetiţă, la catedră şi au văzut cum înflorea un fir de lumină în ochii doamnei şi vorbele ei au netezit sprâncenele ridicate a încordată aşteptare: „Draga mea, mă bucur că ai înţeles! Viaţa nu-ţi pune note, dar îţi dă lecţii pe care este important să le pricepi, învăţăturile nu se înscriu în rubricile documentelor şcolare, ci în sufletele oamenilor. Mă bucur că ai înţeles cât de ruşinos este să încalci a opta poruncă”.
Şi soarele, care tocmai chemase la viaţă primii ghiocei, a zâmbit şăgalnic privind lecţia aceasta şi s-a întrebat dacă nu cumva ar fi bine să fie predată şi în alte şcoli şi în alte instituţii şi… la alte niveluri…
Prof. Monica Marilena CRISTEA