1. Mediul online a fost şi este, a devenit esenţial pentru informare şi formare. Practic, învăţăm mereu din informaţiile pe care le aflăm din mediul online. Învăţământul nu putea lipsi din această formulă iar, în Vest, mediul online este foarte folosit. Nu era vorba, neapărat, de a preda pur şi simplu, prin programele de comunicare audio-video ale mediului online, ci mai mult ca suport la activitatea principală, de catedră. Biblioteca, de exemplu, a fost înlocuită de un program care le înlesneşte studenţilor accesul la informaţii şi documente de bază, multe cărţi sunt digitalizate iar facultatea le oferă un acces privilegiat, online. Acum am fost, însă, aruncaţi, pur şi simplu, în braţele acestei formule, cursurile online. Este vorba de cursurile care se desfăşurau în clase şi nu de învăţare online, care exista de mult timp. Învăţarea online este un alt tip de proces, exclude total sau parţial întâlnirea în grup, dar este concepută astfel de la început. Şi, de obicei, sunt cursuri de scurtă durată, nu de nivel oficial. În facultate există forma „învăţământ la distanţă” dar tot au loc lecţii de sinteză şi întâlnirea în clasă, cu profesorul. Deocamdată, învăţarea online s-a dezvoltat exploziv dar ca o formulă de conjunctură, de care ne-am cam săturat deja. Nici nu am avut timp să o gândim în linişte şi nici rezultatul unei evoluţii fireşti nu este. Este o soluţie de criză, temporară. Ar trebui să revină la forma ei obişnuită, de parte, şi nu de înlocuitor, a procesului didactic clasic.
2. Problemele tehnice sunt inevitabile şi aici este o uriaşă zonă tehnică şi socială de discuţie. Şi cum nu am avut timp pentru adaptarea procesului de predare la mediul virtual, totul este o improvizaţie, fiecare face ce ştie sau poate, şi mulţi fac performanţă în condiţii penibile, de multe ori. La nivel universitar ne plasăm, desigur, în altă paradigmă, studenţii ştiu ce înseamnă virtualul şi îl stăpânesc suficient pentru a realiza un proiect precum predarea online. Formula clasică, în care profesorul stă în faţa calculatorului cu skype sau zoom deschise şi face ce face şi la curs, vorbeşte, nici măcar nu este complicat. Pe viitor, se pot face multe inovaţii la acest procedeu, care poate îl va face de nerecunoscut. Mai puţin la facultate dar la nivel preuniversitar, învăţământul preuniversitar, care este de masă, foloseşte formula online doar ca înlocuitor al predării clasice, în loc ca profesorul să vorbească în clasă, vorbeşte la monitor. Adevăratul învăţământ online presupune formule mai elevate, totuşi. Există un aspect deloc exploatat, ludicul fiinţei umane. Ne place să ne jucăm şi este bine şi normal aşa. Desigur, nu este vorba de neseriozitate ci de imaginaţia de a-şi croi propria viaţă a copilului. Suntem homo ludens, inevitabil, şi asta se vede în pedagogia modernă. Din păcate, învăţământul nostru, preuniversitar, mai ales, cam respinge acest element al personalităţii dar, din fericire, jocul şi joaca sunt la ele acasă în online.
3. Aplicare rapidă şi degrabă a telemuncii, pentru că aşa este numită administrativ predarea online, a dus la o serie de observaţii şi concluzii. Deşi am zice că toată lumea vrea să lucreze de acasă, s-a constat că este mai complicat, durează mai mult, este o invadare a spaţiului personal care duce şi la o serie de inconveniente familiale, nu ai toată tehnica la îndemână, procedura este, încă, destul de complicată, nu totul merge simplu, pot avea loc probleme tehnice, de conexiune. Pe scurt, toate aceste situaţii crează o stare de nervozitate şi de improvizaţie sau abandon. Altfel spus, nu se atinge performanţa la care ne aşteptam iniţial, şi există zone în care se poate lucra online iar altele rămân de domeniul exclusiv al procedurii clasice. Ideal ar fi ca aceste două zone să conlucreze în formule optime şi nu să se concureze artificial sau să se canibalizeze.
4. Ne-am cam săturat, deja, de atâta virtual. Din două mari motive. Primul ar fi consumul excesiv din acest moment, când toată activitatea din afara acestui „stau acasă” s-a uitat la online ca la un panaceu. Ori, nu este aşa, nu totul poate fi rezolvat online. Zona birocratică este cea în care online-ul rezolvă multe lucruri numai că noi aveam, paradoxal, un decalaj serios în digitizarea birocraţiei, din motive multe şi mărunte. Trebuie să vedem clar unde merge şi unde nu. În învăţământ avem clar zona de comunicare-coordonare şi documentare unde se poate merge online puternic dar nu va înlocui partea de predare. E vorba, bineînţeles, de zona de amfiteatru, tradiţională, cea care dă termenii definiţiei. Este o atmosferă de grup în desfăşurarea cursurilor şi a seminariilor, de colocvialitate, de revoltă şi de admiraţie memorabilă faţă de un maestru, un profesor. Cum vom spune, da, marele X mi-a fost profesor dar nu l-am întâlnit niciodată, că noi făceam cursurile online!
Un al doilea motiv vine chiar din specificul fiinţei umane. Suntem oameni, nu roboţi. Nu poţi reduce viaţa la un ecran de calculator. După pandemie, sigur vom căuta realul tot mai mult, să ne vedem, să simţim soarele şi aerul, să simţim iarba şi pământul, să ne vedem semenii, să vedem un spectacol sau concert direct din sală, să vedem o pictură în realitate, nu numai pe ecran, acolo unde vedem şi mâncărurile, şi feţele celor dragi, şi texte savante, şi clipuri glumeţe. Virtualul nu va înlocui totul, clasa tradiţională, cu profesori mai buni sau chiar răi, nu va fi înlocuită. Dar online-ul ne va ajuta foarte mult în pregătirea acestor întâlniri esenţiale.
Marius TIŢA, profesor dr. Tehnici de lucru în audiovizual – Radio, Facultatea de Jurnalism şi Ştiintele Comunicarii,
Universitatea din Bucureşti (07.05.2020)