Am fost „băftos”. Am prins şi 50 de ani de la terminarea facultăţii. Că unii colegi nu au prins-o. Reacţia Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi faţă de subsemnatul? Excepţională. Mi- a conferit Diploma de Onoare „Gaudeamus 50”, titlul de „Doctor Honoris Causa” în Gradul de Cavaler Tomnatic pentru excelenţă profesională în slujba Patriei 1962-2012. Este drept că astăzi, vocabula „Patriei” s-a demonetizat, vulgarizat, becalizat dar eu tot o iubesc. Diploma amintită e semnată de N. Iorga, ca decan şi M. Kogălniceanu ca rector. Au mai primit valoroasa diplomă, Buţincu Iulius – profesor de istorie în Piatra Neamţ, ex-inspector şcolar, precum şi Cojocaru Constantin, plutaşul din Lunca Gâştei care după studenţie a ajuns ataşat cultural la Paris, mulţi ani.Vivat, crescat, floreat! Haios, nu?
La 2 iunie a.c. absolvenţii Facultăţii de Istorie din Iaşi şi-au dat întâlnire sub statuia lui A.D. Xenopol din faţa Universităţii „Al. I. Cuza”. Foştii studenţi din grupele 134 şi 135, niţel grizonaţi, au răspuns ” Prezent” la catalog, gata oricând s-o ia de la început. Sanchi! Motivaţia lor? Purtau pe umeri cinci decenii de viaţă închinată şcolii româneşti. Disciplinaţi, studenţii veterani au poposit în Amfiteatrul II – 7, unde au lustruit băncile 5 ani. La prezidiu, ultimii profesori în viaţă: E. Bold şi D. Marin. În acel amfiteatru Istoria ne-a fost mereu credinţă sfântă şi tărie. Aici am învăţat despre Cel Bătrân, Cel Bun, Cel Mare, Cel Sfânt şi Cel Viteaz. Fiecare ex-student a primit un volum cu „încărcătura”. Carte „Gaudeamus 50”, cu 500 pagini şi poze de când eram frumoşi şi tineri. Autorii volumului? Sărbătoriţii momentului. Lucrarea deapănă amintirile hazlii şi clipele triste. Pălicarul Mircea ne-a narat cum a îngurgitat 45 de sarmale la un parastas, fiind leşinat de foame. Mihai ne-a destăinuit cum făcea blatul la cantina studenţească „Iustin Georgescu”. Ne-am comparat destinele. Concluzia? Unii dintre noi au avut succese remarcabile, alţii s-au târât o jumătate de secol în jurul şcolii. Atât. Unii au călătorit prin aproape toată lumea, alţii nu s-au mişcat din localitatea lor.
Cât de fericiţi sau nefericiţi am fost în viaţa intimă, de familie, nu se va şti. Aşa ceva nu se discută la întâlnirile aniversare, eventual cu excepţia cazurilor extreme. Dintre noi, marele învingător pare a fi Sicu. Unul singur, Ambasadorul. Cu misiuni diplomatice, permanente: la Berlin, Madrid, Santiago de Chile, Rio de Janeiro, Montevideo, Havana. Restul colegilori invidioşi şi resemnaţi recităm:
„Şi uite-aşa s-a dus juma’ de veac!
Junele doct, cu idealuri, e pensionar sărac,!
Ex-prof., cu pantalonii rupţi în…!
Nu-i bai! Gaudeamus igitur!”.
Dumitru RUSU