Lucrarea Olesei Gîrlea „Reprezentări nocturne şi diurne ale imaginarului literar” este o invitaţie la lectură şi la explorarea conceptelor de imagine, arhetip, simbol, reprezentare, credinţe populare, mit, ansambluri de structuri arhetipale. Capitolul teoretic al lucrării cuprinde diferenţieri dintre imaginarul sacru şi cel artistic, mitul literar şi cel literaturizat, regim nocturn şi diurn al imaginarului în teoriile lui Gaston Bachelard, Gilbert Durand, Carl Gustav Jung, Jean Burgos, Corin Braga, Lucian Boia. Prin aceste preocupări teoretice, autoarea demonstrează cu prisosinţă pasiunea sa pentru clasificările imaginarului, evoluţia şi percepţia acestuia în literatură.
Cercetătoarea este o bună cunoscătoare a studiilor lui Gaston Bachelard, în speţă a metodei epistemologiei poetice, prin care literatura este văzută ca un ansamblu de imagini deseori contradictorii şi ambivalente. În subcapitolul 1.2 consacrat simbolului casei, autoarea analizează arhetipologia spaţiului după modelele propuse de către Gaston Bachelard, Maurice Blanchot, Gérard Genette, Mihail Bahtin. Explorarea teoretică a spaţialităţii presupune nu doar tehnici de descriere a naraţiunilor, ci şi spaţialitatea limbajului, motivele şi angoasele spaţiului, distincţii dintre casa natală şi casa onirică, definirea arhetipului casei, derivate ale arhetipului casei, structuri şi substructuri ale casei în imaginarul lui Gaston Bachelard, dialectici ale interiorului şi exteriorului casei. Autoarea demonstrează în mod concludent că tema spaţialităţii este atemporală şi nelimitată, iar multiperspectivismul acesteia este dictat de structurile arhetipale ce se conţin în inconştientul colectiv, precum şi în reprezentările individuale (intime).
Un alt concept teoretic explorat de cercetătoare este reflectat în subcapitolul 1.3 şi impune prin titlu o necesitate de distincţie între vis şi reverie în studiile lui Sigmund Freud şi Gaston Bachelard. Autoarea îşi propune un scop ambiţios de a urmări diferitele accepţii ale visului, structurilor şi substructurilor sale de la mentalitatea primitivă până la semnificaţiile visului în explicaţiile psihanaliştilor. Obiectivul exegetic al autoarei de a compara teoria visului la Sigmund Freud şi Gaston Bachelard şi de a stabili similitudinile şi deosebirile dintre ele, este unul binevenit, întrucât se permite distincţia dintre vis şi reverie, dintre manifestare subconştientă şi trăire ficţională. Subcapitolul 1.4 este dedicat contrariilor apă/foc în teoria lui Gaston Bachelard şi complexelor specifice pe care le generează, dar şi elemente comune ale contrariilor. Autoarea îşi centrează demersul teoretic pe dublele valorizări ale contrariilor pe care încearcă să le includă într-o schemă conceptuală. Subcapitolul 1.5 despre corespondenţa lui Sigmund Freud şi Carl Gustav Jung surprinde valoarea preponderent documentară a.vieţii şi preocupărilor ştiinţifice ai celor doi titani ai psihanalizei. Cercetătoarea reflectează asupra valorii istorice a celor şapte ani de corespondenţă dintre cei doi psihanalişti, marcaţi de prietenie, moştenire, criză şi ruptură necesară asumării crezului personal.
Capitolul II al monografiei, intitulat „Arhetipul diavolului de la istorie spre ficţiune” îi permite autoarei să exploreze definiţiile arhetipului şi taxonomiei acestuia, variaţiilor şi stratificărilor lor. Cercetătoarea îşi centrează atenţia asupra interpretărilor istorice şi literare ale diavolului, făcâd incursiuni în istoria demonologiei începând cu secolul al XII-lea, când diavolul apărea ca reprezentare materială în imaginarul colectiv şi culminând cu secolul XXI, care amplifică ipostaze şi reprezentări ale acestui personaj în funcţie de contextul cultural, social şi tehnologic.
Subcapitolul 2.1 este o mostră veritabilă de interpretare ambivalentă a tehnicii şi cyberspaţiului, cu dubelele lor efecte. Autoarea înclină balanţa spre dimensiunea negativă a metisării umanului cu tehnologicul, care poate fi privit prin prisma conceptului de dezumanizare. Romanul lui Savatie Baştovoi „Diavolul este politic corect” este un exemplu relevant prin care autoarea aduce un exemplu necesar de dezumanizare prin intermediul tehnicii. Romanul lui Paulo Coelho „Diavolul şi Domnişoara Prym” oferă prilej Olesei Gîrlea de a reflecta asupra negativităţii străinului şi a armei.
Subcapitolul 2.2 intitulat „Avatarurile diavolului în proză şi zicători” cuprinde un spectru larg al abordării figurilor malefice şi ale răului în diferite arii de manifestare, de la ipostaza fizică la cea metafizică. În înţelepciunea populară, relevă autoarea, se conţin experienţele de viaţă individuale şi colective, care au contribuit la conturarea multiplă a diavolului.
Subcapitolul 2.3 „Literatura în evoluţie de la răul colectiv spre cel individual şi viceversa” încearcă să cuprindă un punct de vedere diacronic şi sincronic, diferitele concepţii, istorii şi scrieri literare despre reprezentările malefice de la demonolatrie spre salubrizarea acestora. Exemplele din operele literare cum ar fi „Mephisto” de Klaus Mann, „Un diavol în paradis” de Henry Miller, „Trei ceasuri în iad” de Antonie Plămădeală, „Pactizând cu diavolul” de Aureliu Busuioc, „Portretul pictorului cu demonii săi” de Valeriu Babansky, „Drăcească schimbare de piele” de Ludovic Dauş, „Diavolul din Milano” de Martin Suter, „Maestrul şi Margareta” de Mihail Bulgakov în care autoarea demostrează deplin că diavolul nu mai este un personaj marginal, ci unul tot mai prezent în centrul evenimentelor, iar această multitudine de texte prezintă o infiltrare tot mai insistentă a fantasmei în secolele XX şi XXI.
Subcapitolul 2.4 „Regimul nocturn al imaginarului gastronomic în literatură” este unul inedit prin tematica abordării, întrucât nu vizează dominanta eminamente digestivă, gurmandă, ci pe cea a repulsiei mâncării, a displăcerii, a festinurilor gastronomice şocante, neordinare, a descrierilor mitologice ale mâncării. Mâncarea cercetată de autoare este una care permite introducerea în textul literar a elementelor de supranatural şi misterios, a practicilor vampirice, a dimensiunii sexuale a mâncării în opere precum „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, „Dracula” de Bram Stocker, „Cămara Diavolului” de Jim Crace. Autoarea conchide că bucătăria interpretată în textele literare devine un mijloc de prezentare a sinelui, a dorinţelor şi slăbiciunilor trupului şi un mijloc de autodefinire perpetuă.
Subcapitolul 2.5 „Umbra şi reprezentările sale în credinţele populare” este o veritabilă mostră de observare a evoluţiei umbrei de la fenomenul fizic la simbolismul ei. Autoarea explorează diferite accepţiuni ale umbrei precum adversar, dublu, moarte, umbra în calitate de concept psihanalitic teoretizat de Carl Gustav Jung, Elisabeth Roudinesco, Erich Neumann, Varena Kast, James Hollis. Umbra devine astfel prilej de reflecţie al conştientizării forţelor pozitive şi negative, de introspecţie şi de analiză a celuilalt, de la exemplele negative până la acceptarea firească a umbrei persoanei (concept psihanalitic). În calitate de strategie narativă, prin umbră este vizată transformarea protagonistului şi evoluţia sinelui. Cercetătoarea explorează tipologia umbrelor în literatură în „Istoria minunată a lui Peter Schlemihl” din literatura germană, „Doamna care şi-a pierdut reflecţia în oglindă” de Erich Hoffmann, „Femeia fără umbră” de Hugo von Hofmannsthal, „Omul care şi-a găsit umbra” de Oscar Lemnaru, „Drăceasca schimbare de piele” de Ludovic Dauş, „Drama casei Timoteiu” de Mircea Streinul. Olesea Gîrlea încearcă să găsească exemple literare concludente pentru diferitele accepţii ale umbrei: umbra ca parte superioară, umbra individuală, transferuri de umbră, umbra în familie, umbra colectivă.
(continuare în numărul viitor)
Dumitru APETRI, doctor în filologie la Institutul de Filologie Română „B. P. Hașdeu” al Universităţii de Stat din Moldova
Bibliografie: Olesea Gârlea. Reprezentări diurne şi nocturne ale imaginarului literar. Chişinău, CEP USM, 285 p. ISBN 97/8-9975-62-628-6.