Un basarabean din stânga Prutului, pe numele lui adevărat Mircea V. Ciobanu, ofuscat pe fraţii săi din dreapta râului de graniţă s-a dat la ei, în scris şi în oral. A scris neelegant în Jurnalul de Chişinău din 27 ianuarie 2014 că: „Pe la 1863, la Iaşi, a luat fiinţă o gaşcă literară numită Junimea”. Hopaaaa! Aţi reţinut, o gaşcă literară? Cu un simplu hocus-pocus, celebra „Junimea” a devenit gaşcă. Peste noapte Eminescu, Creangă, Caragiale… au devenit… băieţi de gaşcă. Normal, condeierii de calitate, oamenii cu bun simţ au rămas uimiţi. Au reacţionat cu argumente zdrobitoare. I-au reamintit ipochimenului rusificat că Eminescu este poetul nostru naţional care a scris cel mai lung poem de dragoste din lume, Luceafărul cu 100 de strofe, tradus în 60 de limbi. Că destui scriitori străini din dorinţa de a-l înţelege pe Eminescu au învăţat româneşte. Nici încercările scriitorilor basarabeni nu l-au potolit pe admiratorul lui Putin. Leo Butnaru în cartea sa A fi sau a nu fi i-a adus la cunoştinţă că este prea dispreţuitor şi pornit împotriva Junimii fără rezultat. Din dorinţa de pacificare s-a apelat şi la DEX. S-a dat definiţia de la pagina 364. Ascultaţi! „Gaşcă înseamnă un grup de oameni uniţi în vederea săvârşirii unor acţiuni reprobabile; Grup de oameni care se află la periferia societăţii: o cârdăşie, o clică”. Bă ciolovecule, Junimea n-a fost o clică. Ai fost vreodată la Casa Pogor din Iaşi? Nu? De asta vorbeşti aiurea în tramvai. Du-te! Luminează-te!
Pe 15 ianuarie s-au împlinit 169 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, mare iubitor al limbii române, creator de limbă română. Cu aceste prilej în toată ţara s-a sărbătorit evenimentul. Fiecare a făcut-o cum s-a priceput. Factorii de răspundere ai ţării au fost prezenţi peste tot, şi la Piatra-Neamţ şi la Bucureşti. N-au lipsit cuvântările inteligente, substanţiale, dar nici cele şcolăreşti, chiar discutabile. Un exemplu convingător? Ministrul Culturii şi-a început speech-ul cu seninătate, cam aşa: „Eu CA ŞI invitat” şi a continuat… Pentru oamenii subţiri participanţi la eveniment, a fost suficient să înţeleagă ce şi cum. Că discursul dezvăluie carenţe de cultură generală sau profesională şi uneori chiar lene. Dacă semenilor lor şterşi li se trec cu vederea „agramatismele” auzite-rostite, oamenilor care se află la butoanele societăţii româneşti, nu le este permis să strice limba strămoşească. De Ziua Culturii Naţionale, de ziua lui Eminescu, Ministrul Culturii care păstoreşte Cultura să se exprime aiurea? A fost o scăpare, vor zice mulţi dintre noi. Orice vorbitor aflat sub presiune poate greşi. Errare humanum est! Aşa-i, aşa-i, dar prea se greşeşte des.
Când România a preluat preşedinţia rotativă de la Consiliul Uniunii Europene, a fost mare sărbătoare mare la Ateneul Român. Numai oameni grei şi foarte grei. Curios sau nu, majoritatea cuvântătorilor români de la tribună au pronunţat greşit vocabula „preşidinţie”, lucru inadmisibil pentru o astfel de atmosferă. Că limba română se vorbeşte tot mai prost în ultimii ani se ştie. Durerea e alta, unii lingvişti susţin sus şi tare că nu se va mai vorbi niciodată corect, aşa cum am învăţat noi la şcoală. Revine Domnul Goe la putere? Cum e posibil aşa ceva? Foarte simplu, nu observaţi că sunt promovate numai nonvalorile, mediocrii? Panicaţi, oamenii de valoare: acad. Eugen Simion, prof. univ. Dumitru Borţun, gazetarul Mircea Radu Iacoban… au tras semnalul de alarmă. Unii caută radiera cu care s-au şters din manualul de citire autorii români. N-au gasit-o.
Cine ar trebui să apere limba românească? Şcoala, televiziunea, radioul, dicţionarele. Nu uitaţi zicerea lui Nichita Stănescu. „Patria mea e Limba Română”. Nu există patriotism fără dragoste pentru limba naţională. Căci o limbă înseamnă „mult mai mult decât un instrument de comunicare în viaţa cotidiană, ea este şi un instrument de autocunoaştere, de creaţie şi autocreaţie” (D. Borţun). Cine gândeşte şi scrie frumos la şcoală, sub supravegherea Dlui. Trandafir, nu are cum să fie agramat în viaţă. Cine în schimb „citeşte” numai cărţile de şeptic şi pocher, sigur contribuie la readucerea domnului Goe la putere. Între meritocraţie şi mediocraţie, dintotdeauna a fost o mare, mare diferenţă. Nu credeţi? Răsfoiţi istoria neamului românesc. Ileana Mălăncioiu preferă un stat monarhic decât unul condus de politicieni analfabeţi. Greşeşte cumva?
Dumitru RUSU