200 de ani de învăţământ pedagogic românesc

Până în 1810 nu exista în lume o şcoală dedicată pregătirii cadrelor didactice. Până atunci învăţători erau preoţii şi cei desemnaţi de ei să înveţe copiii parohiei lor. În Europa prima şcoală normală a fost înfiinţată în 1810 la Strasbourg.

În 15 noiembrie 1812 s-a înfiinţat în Arad prima şcoală din întreg spaţiul românesc destinată pregătirii cadrelor didactice -„Înalta şcoală pedagogică a naţiunii valahe” numită în timp şi preparandie, şcoală normală sau liceu pedagogic. (M.Z.)

Preparandia din Arad, prima şcoală pedagogică de pregătire a învăţătorilor în limba română, sărbătoreşte în acest an două secole de existenţă. Manifestările dedicate evenimentului se vor desfăşura în perioada 15-17 noiembrie 2012, şi vor fi organizate de Primăria Municipiului Arad şi Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal”, împreună cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad şi Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România.

La manifestări sunt invitaţi reprezentanţi ai ministerelor educaţiei din România şi Republica Moldova, directorii tuturor liceelor pedagogice din România şi Republica Moldova, reprezentanţi ai şcolilor de limbă română din comunităţile româneşti din Ucraina, Serbia, Ungaria, Bulgaria, Albania, Macedonia, ai unităţilor de învăţământ pedagogic şi ai asociaţiilor profesionale partenere ale Liceului pedagogic Arad şi ale Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, Academia României şi R. Moldova, demnitari, cadre didactice absolvente ale liceului pedagogic.

Din Piatra Neamţ este invitat şi participă la această manifestare prof. Gheorghe Amaicei, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul Neamţ.

În program:

Te Deum la Catedrala Ortodoxă Română; Recepţie oficială oferită de primarul Municipiului Arad; Sesiune plenară la Palatul Cultural Arad; Sesiunea de comunicări la Liceul Pedagogic „D.Ţichindeal”; Spectacol omagial Preparandia 200 -Teatrul de Stat „Ioan Slavici”;  Lansări  de carte şi publicaţii; Dezvelirea bustului prof. dr. Vasile Popeangă – director al şcolii; Inaugurarea Muzeului învăţământului arădean- Clădirea Preparandiei vechi; Dezvelirea bustului lui Teodor Ceontea -profesor al Preparandiei şi preşedinte al Reuniunii învăţătorilor români din Arad (primul român care a avut în Arad un bust – ridicat de reuniunea învăţătorilor români în 1912, la centenarul de atunci al preparandiei); Vizită la Mănăstirea Hodoş Bodrog.