În decursul istoriei, poporul român şi-a dorit ridicarea unei mari catedrale naţionale, care să fie nu doar un simbol al credinţei, ci şi un omagiu adus eroilor neamului. Acest vis s-a împlinit odată cu înălţarea Catedralei Mântuirii Neamului, una dintre cele mai impresionante construcţii religioase din Europa şi din lume.
Catedrala Mântuirii Neamului (aşa cum a fost denumită iniţial şi cum este cel mai bine definită) cu hramul (principal) Înălţarea Domnului şi Sfântul Apostol Andrei (cel de-al doilea hram), este cea mai înaltă şi mai mare biserică ortodoxă ca volum şi suprafaţă din lume. Observăm că ambele hramuri au o semnificaţie deosebită pentru istoria poporului nostru.
După cum se cunoaşte, ideea construirii unei catedrale naţionale a fost propusă de Sinodul Bisericii Autocefale Ortodoxe Române şi regele Carol I (1866-1014), fiind reluată după Primul Război mondial, când au şi apărut schiţe de proiecte ale arhitecţilor perioadei respective (cea mai cunoscută fiind a arhitectului Petre Antonescu) şi a fost susţinută de către patriarhul Miron Cristea (1868-1939).
Abandonat în anii comunismului, proiectul a fost reluat după 1989, fiind susţinut de o mare parte a populaţiei României.
Pe data de 29 noiembrie 2007, Patriarhul Daniel a pus piatra de temelie a noului edificiu, urmând ca începând cu anul 2011 să se construiască efectiv.
În anul 2018, la Centenarul Unirii, a fost sfinţit altarul catedralei (în data de 25 noiembrie), urmând ca pe data de 26 octombrie 2025 să aibă loc sfinţirea catedralei, eveniment care a marcat anul acesta şi Centenarul Patriarhiei Române (1925-2025).
Trecând peste comentariile răutăcioase ale unor persoane şi aşa-zişilor „formatori de opinie”, Catedrala Mântuirii Neamului (românesc) reprezintă singura mare realizare din ţara noastră după decembrie 1989.
Reprezentând simbolul demnitătii naţionale, simbolul unităţii dintre generaţii şi al românilor de pretutindeni, simbolul unităţii dintre lucrarea spirituală şi socială a Bisericii, catedrala răspunde mai multor necesităţi: necesitatea liturgică (participarea la momentele solemne liturgice şi la ceremoniile bisericeşti), necesitatea publică (pentru desfăşurarea ceremoniilor, aniversărilor sau comemorărilor cu caracter naţional şi internaţional şi pentru organizatea evenimentelor cu semnificaţie religioasă, congrese, conferinţe şi alte manifestări ale preoţilor şi tinerilor români din ţară şi străinătate).
Totodată, noua Catedrală patriarhală nu poate fi pusă în concurenţă sau opoziţie cu şcolile şi spitalele din România, fiind complementară acestora, un simbol al unei mari comunităţi în rugăciune, al unui popor întreg, o şcoală spirituală.
Cu alte cuvinte, Catedrala materializează dorinţa neamului românesc de a se întări în credinţă şi de a se înălţa în demnitate pe axa istoriei. Ea reprezintă o realizare arhitecturală şi spirituală de o semnificaţie profundă pentru identitatea naţională românească. Şi autentifică un ideal colectiv născut din dorinţa de afirmare a credinţei ortodoxe şi a unităţii poporului român în contextul istoric al formării statului modern. Dincolo de dimensiunea sa religioasă, edificiul are şi o valoare culturală, simbolică şi memorială, integrându-se în peisajul contemporan ca expresie a continuităţii tradiţiei şi a aspiraţiilor unui neam.
Catedrala Mântuirii Neamului nu este doar o construcţie monumentală, ci un proiect identitar complex, care reflectă legătura profundă dintre spiritualitatea, cultura şi conştiinţa naţională.
Prof. dr. Mihai FLOROAIA