Sărbătoarea Renaşterii Asociaţiei Învăţătorilor

Dragoş CHITIC, primar Piatra-Neamţ

Chitic Dragos.jpg

„… Înţeleg foarte bine problemele dumneavoastră, pentru că eu însumi m-am născut şi am crescut într-o familie de cadre didactice… Vreau să vă asigur de preţuirea şi respectul pe care vi-l port, atât în nume personal, cât şi în cel al instituţiei pe care o reprezint…”

 

Viorel STAN, inspector general al ISj Neamţ

 

 

viorel stan.jpg„… Într-o asemenea împrejurare nu pot fi spuse decât lucruri de suflet, lucruri frumoase… Între Inspectoratul Şcolar şi Asociaţia Învăţătorilor nu există decât un parteneriat formal; de fapt, prin oamenii lor, ambele instituţii oficiază de la altarul catedrei un adevărat apostolat al luminării neamului… ”

 

Florentina VASILIU MOISE, director al CCD Neamţ

florentina moise.jpg

„… Daţi-mi voie ca, în calitatea de director al instituţiei pe care o conduc, să vă mulţumesc pentru tot sprijinul şi pentru că ne-aţi primit atât de frumos în casa dumneavoastră. Felicitări tuturor celor care au organizat acest eveniment, tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în această asociaţie … ”

 

Gabriel PLOSCĂ, preşedintele SLLICS Neamţ

gabriel plosca.jpg

„… Aduc aici salutul şi exprim preţuirea membrilor Sindicatului din Învăţământ Neamţ, pentru tot ceea ce faceţi bine pentru şcoala nemţeană. Asociaţia Învăţătorilor şi Sindicatul din Învăţământ Neamţ au fost mereu prieteni şi colegi pe aceeaşi baricadă, pentru că, împreună, ne străduim să obţinem un statut meritat pentru cei care lucrează în învăţământ… ”

 

Cătălin DIACONU, vicepreşedinte AGIRO

 

Catalin Diaconu.jpg„…Vreau să vă mulţumesc pentru că Asociaţia dumneavoastră este un bun exemplu de conlucrare benefică cu celelalte organizaţii profesionale, cu autorităţile locale. Vă felicit de ase­menea pentru frumosul exemplu pe care îl daţi cu revista „Apostolul”, care este o adevărată coloană vertebrală a proiectului AGIRO – EduCarte.ro … ”

 

Gheorghe AMAICEI, preşedinte de onoare al AINT

 

 

Ghe Amaicei.jpg„…Dorim ca aniversarea a 25 de ani de la reînfiinţarea Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Neamţ să fie o întâlnire de suflet. O aniversare nu doar a bilanţurilor, ci şi una revigorantă, care să ne permită să ne încărcăm inimile cu bucurii şi sănătate, pentru activitatea noastră viitoare… ”

 

La mulţi ani, felicitări!

 

Pentru Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, este o onoare şi responsabilitate să se regăsească, în calitate de partener, în acest spaţiu de comunicare şi de acţiune cu toţi cei care împărtăşesc o misiune nobilă, un crez, un set de valori, sub semnul educaţiei şi formării profesionale. La ceas aniversar, gândurile noastre se îndreaptă spre viitor pentru ca astfel de momente să se repete şi să ofere noi prilejuri de bucurie şi satisfacţie.

Cu admiraţie şi încredere în valoarea viitoarelor activităţi ale Asociaţiei Învăţătorilor, pe care le aşteptăm!

 

Prof. Mihaela TANOVICI, Director Colegiul Naţional „Roman-Vodă”

 

* * *

Pentru întreaga activitate desfăşurată în cadrul AINt au fost acordate plachete aniversare domnilor profesori: Gheorghe Amaicei, Gheorghe Vadana, George Grigorică, Adrian Armencea, Vasile Săilă.