Când oamenii gândesc, e minunat. Când spun ceea ce gândesc, devin puternici, iar când fac ceea ce spun, au ajuns înţelepţi. Astfel, dacă ne concentrăm făcându-ne din gând, vorbă şi faptă o coloană a infinitului care urcă spre Dumnezeu, vom reuşi să aducem LUMINA, chiar şi în cel mai îndepărtat colţ al universului. (Codul lui Oreste)
Arta sublimă este putere, este măiestrie, este miracol numai atunci când reuşeşti să luminezi minţi, să modelezi caractere, să înalţi suflete, să te dăruieşti pentru cei din jur, dar în mod deosebit pentru inocenţa copiilor şi pentru curiozitatea lor.
Care este, dintre toate meseriile, cea mai dificilă, care meserie se confruntă la tot pasul cu neprevăzutul, care înnobilează şi care formează, care „întăreşte aripi” de pui de om spre a-l învăţa să zboare în necunoscut, în vâltoarea vieţii?
Ştiţi deja răspunsul; este educatoarea de la grădiniţă, învăţătoarea, învăţătorul, profesoara, profesorul de la gimnaziu, liceu, universitate. Aceştia sunt cei hărăziţi de Puterea Divină spre a se dărui semenilor, pentru a-i cunoaşte, pentru a-i iubi şi pentru a avea voinţă nestăvilită, să-i îndemne pe tineri către cunoaştere, către frumos, către adevăr şi mai ales către „desăvârşire.”
În mileniul şi veacul trecut, 30 Iunie era şi zi de emoţie, de mare trăire a sufletelor inocente, de la vârsta fragedă la cea adolescentină, când prin cântec, poezie şi un buchet de flori se omagiau dascălii, călăuzitorii, slujitorii învăţământului.
Astăzi, în alt mileniu şi la începutul altui secol se pare că s-a trasat o linie despărţitoare, s-a aşezat o negură a neliniştii şi a nepăsării, a uitării şi a dezinteresului între corpul profesoral şi tinerii societăţii, care se vor, de viitor.
Este oare o doză insuportabilă de ignoranţă sau de inconştienţă? Cine-l mai vede astăzi pe dascăl „un Domn Trandafir”, o personalitate care de pe piedestalul din faţa clasei părea de „nepipăit”? Este oare dascălul plecat în „Ţara de dincolo de negură”, nu-l mai doreşte nimeni în prim plan sau măcar printre rânduri din societate?
Este dascălul înlocuit de tabletă, calculator, internet, telefon mobil, manual virtual sau câte altele, născocite astăzi de ştiinţe, de roboţi, de lumea virtuală? E bine să fim drepţi şi realişti pentru că la inventarea lor a fost tot omul cu mintea lui sclipitoare. Aşadar, nu-l putem ignora nicicum şi nicicând.
Cred că toate sunt folositoare, pot fi la îndemâna noastră spre completare, dar omul cu căldură sufletească, cu răbdare şi stăpânire de sine, Dascălul, nu poate fi întrecut sau înlocuit de nimeni, mai ales în prima etapă de formare a tineretului în Şcoală.
De ce? Pentru că toate aceste realizări sunt creaţia omului isteţ, inteligent, capabil, deci a celui care a trecut printr-o etapă de şcolarizare, de învăţare, de acumulare a informaţiilor.
În consecinţă, consider că nimeni nu se poate lipsi de prezenţa înţeleaptă a omului de la catedră, de capacitatea acestuia de a face informaţia accesibilă şi mai ales de frumuseţea sufletească a dascălului.
El este cel care poate „transforma” plumbul în aur şi cel care poate să şlefuiască, până spre perfecţiune, caracterele. Toate acestea le poate realiza omul numai şi numai prin voinţă, pricepere, dăruire şi impuls de natură spirituală. Iubindu-ţi aproapele poţi face lucruri, aproape imposibile, la prima vedere.
Închei „pledoaria” sumară pentru meseria de dascăl cu un îndemn şi cu relatarea unei amintiri din anii copilăriei mele.
Respectaţi pe cei ce vi se dăruiesc, iubiţi-vă semenii, fiţi buni cu voi şi răspândiţi în jur bunătate pentru a îndepărta, în felul acesta, răul! Îmi amintesc imaginea învăţătorului meu, ca pe un om bun, modest, atent, înţelegător, exigent şi mi l-am închipuit ca pe un „POD” între Pământ şi Cer. Pentru mine, pe partea de mijloc a podului era statura învăţătorului, cu braţele întinse spre dreapta şi spre stânga. Ne-a luat pe toţi cu mâna dreaptă, ne-a strâns la piept, ne-a transmis ce era necesar, pentru ca după aceea, din mâna stângă să ne dea drumul cu „aripi puternice” spre a zbura spre căile destinului. Ne-a ridicat de la zero la infinit, de la abecedar la ştiinţe, de la inocenţă la puterea specialistului în diferite domenii şi specialităţi pe măsură.
Un sfat: Aduceţi-vă aminte, mereu, de acest „POD” care v-a întărit aripile şi v-a ajutat să zburaţi spre zări diferite. Acum le puteţi, prin zâmbetul vostru, să le alinaţi trecerea timpului imprimat prin amprenta acestuia, pe chipurile şi mai ales în sufletele lor.
Clepsidra lor s-a întors şi nisipul se scurge cu mare viteză. Vă las vouă nesfârşita lume a cunoaşterii. Ei se duc, încet, încet, dar sigur prin îngusta trecătoare a mântuirii, spre veşnicie.
Iubiţi Floarea de Mac, din întinderea lanului de grâu! Feriţi-vă de efemer şi clădiţi eternitatea!
Din iubirea unui dascăl, pentru voi tineri încrezători în forţe proprii.
Prof. Pensionar Mădălina ANDRONIC – Borca, Neamţ