Celebrarea Zilei de 10 Mai

Complexul Muzeal Naţional Neamţ în parteneriat cu Asociaţia Profesorilor de Istorie Neamţ şi Liceul de Arte „Victor Brauner” Piatra-Neamţ au organizat un eveniment de excepţie pentru celebrarea Zilei de 10 Mai, devenită oficial, prin legea 189/2021, Ziua Independenţei de Stat a României.

Manifestarea a oferit prilejul evocării României Regelui Carol I şi l-a avut ca invitat pe domnul academician Gheorghe Cliveti, directorul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol”, Filiala Iaşi a Academiei Române. Personalitate marcantă a istoriografiei româneşti, istoricul Gheorghe Cliveti are ca domenii de cercetare istoria modernă a României, istoria Europei, istoria relaţiilor internaţionale, istoria politică şi a instituţiilor, istoria socială, concepte, metodologii. În anul 1980 a început o prestigioasă carieră universitară la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, unde a urcat pe rând toate treptele didactice: asistent (1980), lector (1992), conferenţiar (1994), profesor (1997), şef al Catedrei de istorie universală (1996–1997) şi al Catedrei de istorie modernă (1998–2012). A coordonat, începând cu anul 2009, Programul de cercetare „România în relaţiile internaţionale (sec. XVIII-XXI)”, la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”. Este autorul a numeroase cărţi, studii şi articole apărute în ţară şi în străinătate între care: România şi Puterile Garante (1856–1878), (1988, ed. II, 2020); Izvoarele istoriei relaţiilor internaţionale. Epoca modernă (1993); Liberalismul românesc. Eseu istoriografic (1996); România şi crizele internaţionale. 1853–1913, (1997); Istoria Partidului Naţional Liberal, (2000, în colab.); Concertul european. Un experiment din relaţiile internaţionale din secolul XIX, (2006); Europa franceză şi cauza română. 1789–1871, (2010); România şi „alianţele germane” (1879–1914), (2015); România modernă şi „apogeul Europei”.1815–1914, (2018); La révolution de 1821 et la restauration du règnes autochtones dans les Principauté Roumaines, (2020) ş. a. A coordonat volume dedicate unor personalităţi importante ale culturii româneşti: academicienii Gheorghe Platon şi Alexandru Zub, istoricii Vasile Cristian, Vasile Russu, Dumitru Vitcu ş. a. Redactor-şef adjunct al „Anuarului Institutului de Istorie şi Arheologie «A. D. Xenopol»„ din Iaşi (din 2008), membru în colegiile de redacţie ale revistelor „Romanian Journal of Modern History” şi „Acta Bacoviensia” (2010). A primit premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române (1988). A fost distins cu Medalia „Dimitrie Cantemir” a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (2017), Diploma de Recunoştinţă din partea Academiei de Ştiinţe a Moldovei (2017), Diploma de Merit din partea Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (2017). Este membru de onoare al Institutului de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca (2020) şi Professor emeritus al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.

Conferinţa „România Regelui Carol I” s-a desfăşurat la Muzeul de Artă Piatra-Neamţ, miercuri, 10 mai 2023. În deschidere, elevii instituţiei de învăţământ partenere au prezentat un atractiv recital vocal-instrumental. (N. R.Comunicat de presă)

Red.