Eu te iubesc, Basarabie

Sunt născut undeva, în sud, la Dunăre, în Cetatea Doljului. Tot acolo am fost elev, iar de la părinţi am aflat că profesorul meu de geografie, un om distins şi drept, este basarabean, refugiat, pe numele său Sonca Octavian. Nu era singurul basarabean din sat. Am vrut să aflu mai multe, am întrebat, iar bunicul, povestindu-mi istoria trăită, m-a făcut să înţeleg că basarabenii erau români, iar locurile unde trăiau ei se chema Basarabia. Dar Basarabia fusese înstrăinată de ţara-mamă, România, prin furt. Au trecut anii, am devenit profesor, am aflat mai multe despre Basarabia, iar viaţa mi-a purtat paşii la Roman. Abia atunci, mai aproape de Prutul despărţitor, cred că am înţeles cu adevărat Golgota Basarabiei. Am urmărit, lăcrimând, lupta fraţilor basarabeni pentru limba română, pentru tricolor, pentru unitatea gliei, iar atunci când a devenit posibil am călătorit de mai multe ori în România de peste Prut. Întotdeauna cu emoţie şi vinovăţie.

 Emoţie, fiindcă îi cunoşteam pe românii din Basarabia acasă la ei şi vinovăţie pentru că de mult prea puţine ori am făcut câte ceva pentru ca, împreună cu ei, să redevenim ceea ce am fost odată: o singură ţară, un singur popor.

 Pentru oamenii tăi calzi şi primitori, deşi atât de încercaţi de suferinţe şi trădări, pentru pământurile tale încărcate de zbuciumată istorie, şi pentru multe altele, eu te iubesc Basarabie, aşa cum iubesc Moldova, Ardealul, Banatul, Maramureşul, Bucovina, Dobrogea, Muntenia şi aşa cum iubesc Oltenia natală.

Gabriel PLOSCĂ, Preşedintele Sindicatului din Învăţământ Neamţ

(Apostolul nr. 208, martie 2018)