Rolul filmului în cadrul orelor de Religie

Cunoscut fiind faptul că proiecţia luminoasă are influenţă mai puternică asupra psihicului decât o simplă i­magine surprinsă într-un tablou, în cele ce urmează voi prezenta succint câteva beneficii ale utilizării filmelor cu specific moral-religios. La orele de religie, profesorul poate oferi elevilor filme din viaţa şi activitatea Mântuitorului, proiecţii cu biserici, mănăstiri, locurile sfinte, tradiţii, obiceiuri etc. O asemenea suită de imagini condensează simţitor expunerea unui material informaţional, lucru pe care profesorul sau manualul îl fac într-un timp mai îndelungat.

Filmul accelerează şi memorarea informaţiei prin intuitismul, expresivitatea şi dinamismul imaginilor. Reprezentările, faptele, acţiunile, fenomenele se imprimă mai puternic în memorie. Prin intermediul filmului acţionăm asupra scoarţei cerebrale a elevului prin două din cele mai dezvoltate organe de simţ: analizatorul vizual şi cel auditiv. Totodată filmul combate oboseala şi plictiseala. Coloana sonoră a filmului şi muzica, în mod special, introduc momente de trăiri emotive şi intensifică impresiile. Lumina, culoarea, contrastele, schimbările bruşte concentrează atenţia, relevă starea obiectelor şi fenomenelor, contribuie la sublinierea elementelor caracteristice etc. Prin natura lui, filmul aduce în clasă acel substrat emotiv care lipseşte adeseori unor lecţii.

Profesorul poate face apel la imaginea cinematografică ori de câte ori vrea să trezească interesul pentru studierea materiei ce urmează a fi predată. Diferite ima­gini, secvenţe pot servi ca introduceri la anumite capitole (teme), proiecţiile pot îndeplini funcţia principală de transmitere a noilor cunoştinţe. Uneori filmul aduce informaţii suplimentare celor prezentate de către profesor.

În cazul folosirii filmului, didactica modernă susţine că accentul trebuie să cadă cu precădere pe: adaptarea corespunzătoare a structurii metodice a lecţiei (astfel încât să se asigure o încadrare organică a filmului în momentul oportun) şi atribuirea unei funcţii specifice profesorului de direcţionare şi activizare a perceperii şi înţelegerii mesajului (ceea ce face necesară o pregătire prealabilă a clasei, o direcţionare a percepţiei şi înţelegerii în timpul vizionării, precum şi o interpretare selectivă a informaţiilor în raport cu sarcinile propuse).

În cadrul lecţiilor de comunicare a noilor cunoştinţe, filmul poate fi utilizat în trei momente: la începutul lecţiei pentru a capta atenţia asupra noii teme, în etapa de comunicare a cunoştinţelor (fapt ce va pune mai bine în evidenţă elementele şi fenomenele studiate permiţând elevilor să-şi formeze reprezentări corecte) sau la sfârşitul etapei de comunicare a cunoştinţelor, filmul devenind sinteza celor prezentate de către profesor.

Pentru utilizarea filmului/secvenţelor video, profesorul nu trebuie să neglijeze următoarele principii: principiul paşilor mărunţi, principiul participării active şi independente a elevului, principiul argumentării răspunsurilor, principiul ritmului individual de studiu, principiul progresului gradat şi principiul răspunsurilor corecte.

În tabelul de mai jos, vă recomand câteva filme pe care le-am selectat din mediul on-line, care pot fi utilizate în cadrul orelor de religie având un puternic mesaj moral-religios.

Nr. crt.   Titlul filmului   Sursa internet
1. De 70 de ori câte şapte https://www.youtube.com/watch?v=tZigt_0pNa4
2. Pustnicul bătrân şi ucenicul său https://www.youtube.com/watch?v=Q4027l_BsDE
3. O adevărată minune! https://www.youtube.com/watch?v=i_InfbiQNlU
4. Iartă-mă…Păcatul şi Pocăinţa https://www.youtube.com/watch?v=VpePdAp2CF4
5. În numele meu https://www.youtube.com/watch?v=EFvROzNLUhI
6. Căţeluşul https://www.youtube.com/watch?v=DJpHaQnaI_w
7. Răsplata https://www.youtube.com/watch?v=-tfUi4nk1fE
8. Să nu abandonezi nava https://www.youtube.com/watch?v=PSJ8e41KZfc
9. https://www.ascorcluj.ro/filme-care-merita-vazute/
10. http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/siteuri-ortodoxe/filme-crestine/

În alegerea momentului proiectării filmului/secvenţelor în cadrul orei de religie, totul depinde de experienţa profesorului. Trebuie avut în vedere faptul că, în proiectarea unor imagini/secvenţe de film au loc mai multe etape, de la pregătirea clasei, stimularea percepţiei şi atenţiei elevilor, până la prelucrarea şi interpretarea informaţiei filmului vizionat.

Profesorul de religie trebuie să treacă de la o educaţie bazată pe ideea transferului de cunoştinţe la învăţarea bazată pe rezolvarea de probleme moral-sociale, etice şi religioase, la formarea de competenţe nu numai prin metodele cunoscute, ci şi prin metode şi activităţi care ţin pasul cu tehnica şi tehnologia, bine cunoscute elevilor.

Prof. dr. Mihai FLOROAIA