Mănăstirea Neamţ a fost o oază de cultură şi spiritualitate româneasca în tot timpul existenţei ei. În chiliile mănăstireşti de la Mănăstirea Neamţ s-au transcris pe pergament, într-o caligrafie îngrijită, cu litere şi frontispicii bogat împodobite, cele dintâi cărţi. În atelierele mănăstireşti se executau acele vechi broderii, dintre care câteva, nepreţuite exemplare, s-au păstrat până astăzi. Aici s-au dezvoltat şcoli de zugravi şi de sculptori în lemn. Tot aici s-au alcătuit în primul rând analele şi cronicile, iar mai târziu s-au tipărit primele cărţi, care au constituit în bună parte cultura medievală în Moldova.
Mănăstirea Neamţ, în secolele XIV-XVI, a fost o vatră de cărturărie, un focar şi un puternic centru de cultură bisericească. Slujbele religioase se oficiau în limba slavonă – limba oficială a Bisericii şi a cancelariei domneşti în acel timp pe care credincioşii n-o vorbeau, nici n-o înţelegeau. Călugării nemţeni trebuiau să înveţe această limbă. Necesitatea multiplicării şi decorării cărţilor de cult într-o formă cât mai aleasă, a „cărţii odor”, a impus apariţia şi înmulţirea caligrafilor, miniaturiştilor şi făurarilor la această mănăstire. Necesitatea ocupării scaunelor vlădiceşti şi a celor egumeneşti cu monahi temeinic pregătiţi cărturăreşte şi cu viaţa morală pilduitoare a condus la statornicirea unei atmosfere culturale, a unei şcoli în care se formau, zi de zi, cei hărăziţi înaltelor dregătorii bisericeşti.
Înflorirea Neamţului, ca vatră de cultură, are loc în condiţiile în care „ţările româneşti tocmai izbutiseră să-şi asigure o viaţă de stat neatârnată” şi când „încercările de apropiere dintre lumea care se înălţa şi cea pe cale de a se stinge au pornit din partea românilor”.
Încă în timpul lui Alexandru cel Bun, apare pe harta culturală a Moldovei feudale prima bibliotecă, ce este considerată astăzi cea mai veche din ţară şi rezultând din reunirea fondurilor de cărţi de la cele două mănăstiri de care-şi leagă numele ctitorul domnitor Alexandru cel Bun. Documentul de unificare, ce viza întărirea viitorului centru de cărturărie nemţean, aminteşte şi de darea în primire a unei colecţii de cărţi, cele de cult fiind, după cât se pare, mai numeroase.
La 1 septembrie 1428, Alexandru cel Bun semna, la Suceava, actul prin care se prevedea: „Io Alexandru voievod şi domn a tot pământul Moldovlahiei şi cu binecredâncioasa doamna mea Mărina bine am voit cu a noastră vre(a)re şi cu toată a noastră bună voinţă (…) să întărim monastirei Neamţului, a Înălţării Domnului şi adaos-am cu dintru a noastră ave(a)re (…) iezărul Zahorna pe Nistru (…) şi încă am v(r)oit şi am ales pentru noi doao zile ca să se cânte noao dumnezeiasca leturghie întru toate săptămânele (…) aceasta să se cânte pentru a noastră sănătate, iar după a noastră moarte pentru a noastră mântuire”.
În şcoala de la Mănăstirea Neamţ îşi făceau ucenicia, încă pe vremea marelui domnitor moldovean, viitorii promotori ai culturii româneşti. Între ei „Teoctist cel bun de sfat, ucenic al lui Ioşif desigur, se pregătea atunci într-o chilie a Neamţului pentru marele rost de mitropolit pe care îl începe îndată, la anul 1451”. Este una dintre dovezile afirmaţiei ce urmează: „călugării nemţeni ţineau şcoală pentru dieci şi clerici”.
Şcoala pentru ridicarea cultural-artistică a mănăstirilor din Moldova devine aici, la Neamţ, o realitate. În ea se învăţa scrierea şi cetirea cărţilor, tipicul, muzica bisericească, limba slavonă, limba greacă, pictura, sculptura, arta caligrafică şi miniaturală etc. Ucenicii acestei şcoli vor ridica pe culmi foarte înalte munca lor, recunoscută azi în toată lumea prin minunatul Evangheliar, scris în limba greacă şi slavonă, de Gavriil Uric, la 1429, la cererea Doamnei Marina (şi care se află în prezent în Biblioteca Bodleiană din Oxford) prin Tetraevangheliarul şi Evangheliarul slav, din 1512, prin Evangheliarul slav din 1555, toate împodobite cu ornamente lucrate în culori vii şi aur, prin aerul ieromonahului Silvan din 1436, apreciat ca „iubitor de carte”, prin Panaghiarul de argint aurit din 150 şi epitrahilele ctitoreşti, din care unul poartă însemnarea „Cosma Şarpe Postelnicu 1470” şi prin multe alte odoare ori valori. Monahul Gavriil „a ridicat şcoala caligrafică – miniaturistică de la Neamţ pe o treaptă neegalată până în prezent şi a format caligrafi şi miniaturişti ca Nicodim de la Putna”. De la Gavriil Uricul s-a păstrat, pe lângă valoroasele manuscrise aflate în Biblioteca Academiei Române, Mineiul (1448 – 1449), descoperit recent în fondul Mănăstirii Noul Neamţ, aflat la Chişinău, în Arhivele Naţionale ale Moldovei, având la subsolul filelor 1 – 10 însemnarea apartenenţei „chinoviului părintelui nostru stareţ Paişie Velicicovschi”.
„La Neamţu – scrie Ioanichie Grădinaru – era şcoala noastră naţională a Bisericii ortodoxe de Răsărit” în care „profesori nu erau unul singur, sau doi, trei (…) ci aproape fiecare călugăr, care-şi avea ucenici în jurul său, îndeplinea şi funcţia de profesor. Unii învăţau pe ucenici cetirea (…) alţii cetirea şi muzica bisericească, alţii pictura, sculptura etc.” Se poate cita în sprijinul acestei afirmaţii şi scrisoarea cuviosului Pahomie, trimisă ucenicilor săi de la schitul Pocrov, dependent tot de Neamţ. Despre ea aminteşte Nicolae Iorga: „lui Macarie, călugăraşului Popa Nicodim, ucenicul răposatului Ghedeon, lui Sofronie şi Mihail, lui Mardarie şi Lazăr, ucenicii mei, diecilor de ţară sau streini care au venit pentru învăţătură la monastire”.
O tradiţie destul de puternică, păstrată în Moldova, susţine că în această mănăstire, ce va da celebra şcoală de grămătici, atestată în anii 1440 – 1445, îşi va face ucenicia cărturărească şi viitorul domn al Moldovei, Ştefan cel Mare, elev al viitorului mitropolit Teoctist, cărturar de renume al timpului.
În deceniile de mijloc ale secolului al XIX-lea şcoala nemţeană, înţeleasă şi ca formă instituţionalizată de studiu în cele ale teologiei, de învăţare a cântărilor de cult îşi va împleti destinele cu învăţământul din şcoala bisericească legiuită prin aşezământul promulgat în anul 1843.
Anaforaua mitropolitului Meletie, semnată la 2 februarie 1847, propunea „să orânduiască paradoşirea întregului curs în două deosebite locuri şi anume: ştiinţele trepteluite în patru ani (…) să se paradosească pentru preuţii de mir în Seminaria Socolei şi pentru tagma monahicească în Monastirea Neamţului, iar ştiinţele trepteluite în trei ani (…) să se paradosească numai în Monastirea Neamţul”. În Ms. nemţean nr. 171, pe filele 318 şi 320, Narcis Creţulescu – fost elev al şcolii – notează că în anul 1856 „arhimandritul Dionisie Romano, când a fost stareţ în mănăstirea Neamţ, din ordinul lui Grigorie Ghica Vodă, au zidit un edificiu, pentru seminarul mare (…), cu studenţi dintre călugări, cu profesori călugări”. Numărul călugărilor studioşi era de 83, iar al dascălilor era de 3.
În secolul trecut, Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ şi-a continuat nestingherit activitatea alături de celelalte cinci seminarii din ţară: Bucureşti, Craiova, Cluj, Buzău şi Caransebeş.
Activitatea desfăşurată de cadrele acestei şcoli a fost apreciată cu ocazia participării elevilor la diferitele simpozioane, sesiuni de comunicări ştiinţifice şi teologice, concursuri şi olimpiade naţionale şi internaţionale. De-a lungul anilor, Seminarul a fost, în ceea ce priveşte rezultatele obţinute de elevi, constant între primele şcoli din învăţământul teologic din România.
Foarte mulţi dintre absolvenţii seminarului au fructificat perioada de formare teologică şi s-au angajat în misiunea Bisericii ca preoţi de parohii, protopopi, în cancelarii eparhiale ca: inspectori bisericeşti, consilieri, vicari; unii sunt preoţi în diaspora, exarhi, stareţi de mănăstiri şi schituri etc., iar alţii s-au învrednicit de primirea hirotoniei în treapta de arhiereu. Printre cei ajunşi arhierei sunt nu numai cei care au provenit din cadrul sfintelor mănăstiri şi schituri, ci şi din cei care au urmat Seminarul ca elevi „mireni”.
Aici s-au pregătit foarte multe personalităţi ale neamului nostru românesc şi care au purtat şi poartă stindardul spiritualităţii şi culturii poporului nostru.
În pas cu înnoirile din domeniul tehnologiilor informaţionale, Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, începând cu anul 2001, şi-a îndreptat atenţia către conectarea la reţeaua internet, această agoră modernă care leagă virtual o multitudine de puncte de pe glob. Pagina www.semmnt.ro este vizitată astăzi de „navigatori” de pretutindeni. Cuprinde bogate informaţii istorice şi de actualitate, aspecte din activitatea instructiv-educativă, numeroase legături şi link-uri cu majoritatea bisericilor din lume, instituţii culturale, guvernamentale, reviste, ziare etc.
Trebuie remarcat faptul că munca pedagogică presupune o foarte bună pregătire de specialitate din partea profesorilor şi un angajament cu multă dăruire. Pe lângă ora propriu-zisă de curs, profesorii sunt preocupaţi de editarea revistei şcolii, de publicarea de articole de specialitate în reviste eparhiale şi centrale, înregistrări de casete audio-video şi compact-discuri ce conţin cântări interpretate de corul şcolii.
Academia Sf. Ioan de la Neamţ
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în anul 1993 se aprobă înfiinţarea Academiei „Sf. Ioan Iacob – Hozevitul de la Neamţ” Centru de spiritualitate şi cultură ortodoxă, iar prin decizia Mitropoliei Iaşi, nr. 1/1994, se aprobă Statutul de organizare şi funcţionare al acestei Academii. Aceasta urma să contribuie la realizarea activităţilor cultural-misionare şi spiritual-sociale ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
La ceremonia de inaugurare a acestei prestigioase instituţii de spiritualitate şi cultură creştină a participat Înaltpreasfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Se materializa astfel iniţiativa Înalt Prea Sfinţiei Sale de a sprijini tinerii din România în formarea lor spirituală şi angajarea lor în dialog spiritual şi cultural cu tineri de pe alte meridiane ale globului. Tot cu această ocazie s-a fixat o placă de marmură pe latura de răsărit a clădirii seminarului şi care are următorul cuprins:
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei – Iaşi
Mănăstirea Neamţ
Academia Ortodoxă „Sf. Ioan de la Neamţ”
Centru de spiritualitate şi cultură creştină
1993
Obiectivele Academiei sunt următoarele:
– cunoaşterea spiritualităţii ortodoxe în dialog ecumenic şi internaţional;
– promovarea dialogului dintre teologie şi cultură;
– promovarea activităţii pastoral-filantropice a Bisericii Ortodoxe în societatea românească;
– multiple activităţi pastoral-educative cu tineretul din ţară şi străinătate.
Mijloacele folosite în realizarea obiectivelor:
– organizarea de seminarii, colocvii, conferinţe naţionale şi internaţionale pe teme de actualitate;
– facilitarea realizării programelor de pregătire şi educare ale tinerilor creştini;
– organizarea de acţiuni sportive şi turistico-religioase cu tineretul şi alte categorii sociale.
Roadele funcţionării acestei Academii ortodoxe s-au arătat prin acţiuni şi activităţi care justifică generoasele obiective.
Biserica „Sf. Ioan Iacob – Hozevitul de la Neamţ”
Inaugurarea Academiei în anul 1993 şi activitatea deosebită a acesteia atrag după sine ideea construirii unei biserici – paraclis cu hramul Sf. Ioan Iacob – Hozevitul de la Neamţ.
Locul pentru noua biserică s-a sfinţit în data de 5 august 1994, de ziua sfântului, de către Înaltpreasfinţitul Dr. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Cu acest prilej Înaltpreasfinţia Sa a semnat în cartea de onoare a Seminarului: „Binecuvântează Doamne, pe toţi cei care vor contribui la zidirea Sf. Mănăstiri „Sf. Ioan de la Neamţ” de lângă Seminarul Teologic Neamţ, pentru ca această biserică să fie laborator de înviere pentru suflete şi oglindă a frumuseţii evlaviei izvorâtă din credinţa dreaptă. Binecuvântează, Doamne, pe toţi cei care iubesc frumuseţea casei Tale, Sfânta Biserică! Binecuvântează Doamne, pe toţi cei care caută sfinţenia vieţii şi o arată în faptele bune, izvorâtă din har şi credinţă.
Binecuvântează, Doamne, pe toţi românii care urmează pilda voievozilor ctitori de altare sfinte şi porţi ale cerului deschise pe pământul patriei pentru a coborâ harul în inimi şi a înălţa neamul românesc în veşnicia slavei Tale”.
Înaltpreasfinţia Sa a dorit, însă, ca această biserică să fie mai mult decât un simplu paraclis, şi anume, un aşezământ care să reprezinte un loc pregătit de poporul român („o casă nouă”, cum a fost numită de Înalt Prea Sfinţitul Daniel) pentru primirea moaştelor Sf. Ioan Iacob. De zidirea bisericii, a rânduit I. P. S. să se ocupe Pr. Prof. Ioan Mihoc, directorul Seminarului, şi P. C. Pr. Prof. Vasile Ignătescu, împreună cu întreg colectivul de profesori ai şcolii.
Lucrările de o amploare deosebită s-au concretizat după îndelungi eforturi financiare şi materiale într-o frumoasă (catedrală) biserică, a cărei sfânt altar a fost sfinţit cu o solemnitate deosebită în ziua de 12 octombrie 1997.
Lucrările de înfrumuseţare la noua biserică nu s-au întrerupt continuându-se cu executarea picturii de către maestrul Vasile Buzuloi.
În anul 2002, la hramul M-rii Sf. Ioan – 5 august – Preasfinţitul Ioan, Episcopul Harghitei şi Covasnei dăruieşte Seminarului Mănăstirii Neamţ, pentru biserica Sf. Ioan Iacob, Ceaslovul sfântului, carte tipărită la Mănăstirea Neamţ de care nu s-a despărţit sfântul niciodată şi pe care se pot descifra până astăzi urmele degetelor şi ale lacrimilor Sf. Ioan.
La data de 5 august 2015 a avut loc sfinţirea picturii exterioare.
Ca nişte odoare de mare preţ şi cu multă emoţie şi evlavie au fost primite toate aceste daruri de către profesorii şi elevii şcolii şi de către binecredincioşii pelerini, care vin cu miile la zilele de sărbătoare închinate sfântului. În acest loc, tinerii seminarişti ţin nestinsă flacăra rugăciunii atât de dragă sfântului, citând neîncetat Psaltirea.
În anul 2005 s-a finalizat, nu departe de altarul bisericii Sf. Ioan, şi casa – paraclis „Ierusalim – Hozeva”, ca un centru de pelerinaj şi pentru primirea de oaspeţi din ţară şi străinătate.
Casa, în formă de cruce, cuprinde spaţii de conferinţe, de cazare şi masă şi un paraclis.
Pr. prof. Viorel Romus LAIU