Aniversarea atestării documentare a unei localităţi, a unei instituţii sau a unui eveniment istoric a mobilizat, de fiecare dată, mari energii umane, în fruntea acestora situîndu-se intelectualii de prestigiu. Aşa s-a întîmplat şi cu ocazia împlinirii, în 2008, a 600 de ani de existenţă a Episcopiei Romanului, cînd au avut loc importante manifestări cultural-religioase, incluse într-un amplu program, manifestări desfăşurate cu binecuvîntarea preacuviosului dr. Ioachim Băcăuanul, arhiereu vicar al Episcopiei de Roman.
Din această stare de emulaţie spirituală, s-au născut cîteva lucrări de referinţă, dintre care, datorită directoarei Editurii Muşatinia, Emilia Ţuţuianu-Dospinescu, am beneficiat şi noi de Chronica Romanului şi a Episcopiei de Roman, de Melchisedec Ştefănescu (2008) şi Melchisedec Ştefănescu – lumina ortodoxiei româneşti (2009), de prof. univ. dr. Tudor Ghideanu, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, cel care s-a îngrijit şi de ediţia cărţii amintită mai sus.
Despre prima am scris cîteva rînduri (v. Apostolul, 114-115), pe cea de a doua o semnalăm acum. Acest studiu monografic, dedicat Episcopului Melchisedec, una dintre marile personalităţi ale culturii române din secolul al XIX-lea şi din toate timpurile, desigur nu este singura exegeză a operei ilustrului ierarh (v. notele din subsolul lucrării), dar abia acum putem spune, fără teama de a greşi, că ne aflăm în faţa unei întreprinderi pe potriva dimensiunii celui pe care Bogdan Petriceicu Haşdeu îl considera fără îndoială, bărbatul cel mai cu ştiinţă dintre prelaţii noştri.
Studiul distinsului profesor este precedat de o prefaţă (Episcopul Melchisedec Ştefănescu – un ierarh plurivalent), semnată de preasfinţia sa Ioachim Băcăuanul, cu a cărui binecuvîntare a apărut cartea, în anul cînd s-au împlinit 130 de ani de la intronizarea ilustrului cărturar în scaunul episcopal de la Roman, şi un scurt, dar consistent Preambul al autorului care prezintă o fişă biobibliografică a celui monografiat. De la prima la ultima pagină a cărţii, autorul se dovedeşte un bun cunoscător al vieţii înaltului prelat ortodox şi, în acelaşi timp, un cercetător atent şi acribios al operei acestuia, în relaţie cu alte opere de mare interes din istoria culturii româneşti din toate timpurile.
Ca unul ce a editat opera de căpetenie a lui Melchisedec Ştefănescu, Tudor Ghideanu dedică mai bine de jumătate din paginile acestui volum primelor două părţi ale studiului analizei celor două cronici: Chronica Huşilor şi Chronica Romanului şi a Episcopiei de Roman, propunîndu-şi să demonstreze, şi reuşind cu prisosinţă, că fiul preotului Petru Ştefănescu din Gîrcina, format la vetrele de cultură spirituală din apropierea locului natal, intronizat la Roman (3. 04. 1879), a fost hărăzit de Dumnezeu cu geniul vederii enciclopedice: istoric, teolog, lingvist, geograf, poliglot, filosof, folclorist (…) estetician şi critic de artă. Argumentaţia este susţinută cu citate desprinse din opere de certă valoare, de la Descrierea Moldovei, de Dimitrie Cantemir, la monografia preotul mitropolitan Scarlat Porcescu, precum şi cu documente emise de cancelariile domneşti ale lui Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, ale altor domni, toate aceste surse fiind folosite şi de Episcopul Cărturar. Mai mult, autorul prezentului studiu nu se limitează la o descriere liniară a ideilor şi a argumentaţiei lui Melchisedec, ci îşi prezintă opiniile proprii, fiind de aceeaşi părere sau nu cu anumite chestiuni puse în discuţie, dînd anumite explicaţii întregitoare, referitoare la anumite documente din diferite epoci istorice, documente mai puţin cunoscute.
Amintim şi cele două comentarii interesante incluse în acest studiu, care reţin atenţia cititorului: primul referitor la Cazania mitropolitului Varlaam, cea dintîi carte ieşită din Tipografia Mănăstirii Trei Ierarhi (Trisfetitele) din Iaşi, comentariu bazat pe citate din Cartea românească de învăţătură şi, mai ales, pe aprecierile lui Nicolae Cartojan din Istoria literaturii române vechi (1980), autorul reuşind să redea, chiar şi parţial, atmosfera secolului al XVII-lea şi, implicit, a istoriei Bisericii Ortodoxe Române; al doilea comentariu pune în discuţie Psaltirea Sfîntului Prooroc David (Psaltirea pe versuri tocmite, de Dosoftei), un predecesor al lui Melchisedec la Roman (din 1659 şi mitropolit al Moldovei în 1671), pe care strălucitul său urmaş îl apreciază ca cel atît de renumit între ierarhii Moldovei, ca om de litere (…), citîndu-l şi pe Neculce: în ţara noastră pe acele vremi nu se afla om ca acela.
Despre acest generos subiect, Tudor Ghideanu, citînd din zisele mitropolitului şi din Psaltire, apreciază întreprinderea lui Melchisedec, ca un studiu de estetică a versului şi poeticii ritmului, de care acesta a dat dovadă.
Dar cartea distinsului profesor nu poate fi cunoscută printr-o semnalare. Ea trebuie citită cu atenţie, trebuie studiată, de acei care sunt realmente interesaţi de trecutul nostru istoric, cultural şi creştin. Fără intenţia de a ştirbi valoarea studiului, facem o observaţie, de care, la o viitoare ediţie, autorul ar putea să ţină seama sau nu. Sugerăm ca o bibliografie să fie pusă la dispoziţia cititorului, într-o formă sistematică, la sfîrşitul cărţii, şi nu risipită în notele de subsol sau în textul comentariului, la fel şi un indice de nume, care ar spori valoarea academică a acestui eseu.
Încheiem remarcînd grafica excelentă, corectitudinea redactării şi tehnoredactării textului (cu mici scăpări), aspectul general de carte bibliofilă, toate datorate Editurii Muşatinia.
Constantin Tomșa
Ianuarie 2010 *)
*) Am elaborat prezenta recenzie la această dată, dar a stat pînă acum într-o redacţie a unei reviste care nu a mai apărut.