– Vrând-nevrând, interviul nostru lunar trebuie să informeze şi să dea samă despre cele petrecute sau proiectate în răstimp. Până una alta, Apostolul e o sursă oficială de informaţie a mişcării sindicale din învăţământul nemţean. Şi nu numai… – Dacă…
Eveniment
„Maluri de Prut – Basarabia Necunoscută” Marţi, 17 octombrie, la Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu”, în Sala Expo-Club „Victor Brauner”, a avut loc lansarea proiectului „Maluri de Prut – Basarabia Necunoscută” cu o suită de dezbateri, dialoguri culturale, expoziţii de…
Suntem în IMPAS, Domnule Ministru!
De când este şcoala şcoală, dar şi ÎN FORMULA ACTUALĂ, am promovat, am premiat, am elogiat, am avansat, am lăudat copii sau adulţi, după examene în care am urmărit CÂT ŞTIE şi, uneori, CE POATE candidatul/elevul, dar niciodată nu ne-a…
Un fabulos jurnal de lectură
Constantin Ardeleanu s-a născut la Tazlău, Neamţ, pe frumoasa vale pe unde în urmă cu jumătate de mileniu şi-a aşezat ctitoria Ştefan cel Mare, ca mărturie a trecerii sale pe aceste locuri străbătute mai târziu de unele personalităţi ale…
„APOSTOLUL”, la alt popas tiparnic
Acestui „Hronic dăscălesc” – „Apostolul” – la zăbovirea sa într-o răscruce nouă, acea de două sute apariţii care, în miezul lor, înseamnă şi două secole de străduinţe, din partea celor ce-l trudesc, precum şi două piscuri milenare de înţelepciune, spre…
Colegiul Tehnologic „Spiru Haret”, performanţe sportive internaţionale!
În perioada 8-10 Septembrie 2017, la Zagreb, s-a desfăşurat cea de a V-a ediţie a competiţiei Badminton Europe la care au participat, alături de România, concurenţi din Croaţia, Serbia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Austria, Germania, Italia, Portugalia, Israel, Cipru, Republica…
NOTE DE TRECERE – Calitatea umană, înainte de toate
M-am lămurit oarecum, după nişte experienţe amărui din toţi anii trăiţi în ţărişoara noastră şi după călătorii prin lume, că totul depinde de simpla calitate etic-morală a oamenilor, că România a rămas la coada Europei tocmai din cauza oamenilor limitaţi…
Pledoarie pentru învăţarea limbilor străine
Să cunoşti o limbă străină este ca şi cum ai avea un al doilea suflet. Charlemagne – Carol cel Mare Cum noi românii suntem fiinţe foarte spiritualizate, o pledoarie pentru învăţarea uneia sau a mai multor limbi străine poate…
Educaţia din perspectiva valorilor
În intervalul 28-30 septembrie 2017, a avut loc, la Chişinău, cea de-a IX-a ediţie a Conferinţei internaţionale cu tema Educaţia din perspectiva valorilor. Organizat de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia în parteneriat cu Universitatea de Stat a Moldovei…
Medicina şi pacea * Al 61-lea Congres al Uniunii Mondiale a Medicilor-Scriitori
Nici că putea exista o temă mai potrivită decât cea din titlul însemnărilor de faţă, pentru cel de al 61-lea Congres al Uniunii Mondiale a Medicilor-Scriitori, derulat în perioada 13-17 septembrie la Plovdiv, în Bulgaria. Şi asta pentru că străbatem…
