FLORENŢA – cunoaştere, recunoaştere şi Renaştere

Cred că pentru un profesor de turism nu există nimic mai extraordinar, care să-i aducă o mai mare împlinire profesională şi spirituală, decât faptul de a urma un curs în cetatea Renaşterii – Florenţa. Astfel, în perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2023, datorită acreditării finanţate de Uniunea Europeană în domeniul educaţiei şcolare (2023-1-RO01-KA121-SCH-000143845), pe care Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza” tocmai a obţinut-o, am beneficiat de cursul Erasmus + „4Cs” („Creativitate, gândire critică, comunicare şi colaborare în şcoli”). Instituţia organizatoare a fost Europass Teacher Academy, care merită toată atenţia profesorilor în căutarea unui furnizor foarte bun de formare profesională. Menţionez doar că oferă peste 300 de cursuri în oraşe din întreaga Europă (Florenţa, Barcelona, Berlin, Amsterdam, Roma, Dublin, Nisa etc.), oferind oportunităţi unice pentru noi de a schimba bune practici, de a ne îmbunătăţi abilităţile, de a descoperi strategii inovative de predare şi învăţare.

Aşadar pe 27 noiembrie la ora 9, ne-am reunit 10 cursanţi veniţi din Grecia, Spania, Danemarca şi România. Spre deliciul nostru, am constatat încă din prima zi că suntem un grup omogen, plăcut, entuziast, motiv pentru care sarcinile de lucru s-au realizat cu interes şi uşurinţă. Toate acestea au fost posibile mai ales datorită îndrumărilor şi sugestiilor pe care le-am primit de la profesoara noastră Susan Gagliano. Născută în SUA, dar stabilită de foarte mulţi ani în Italia, Susan ne-a dat un exemplu despre ce înseamnă să îmbini profesionalismul maxim cu spiritul ludic, ne-a deschis o nouă viziune asupra şcolii şi rolului dascălului, asupra aşteptărilor elevilor noştri, ne-a dat adevărate lecţii de pedagogie dar şi de viaţă. Au fost 5 zile despre care pot spune că mă vor marca în parcursul meu de profesor, cele patru aspecte care au constituit subiectul cursului – creativitatea, gândirea critică, comunicarea şi colaborarea – fiind considerate competenţe cheie pentru secolul 21, abilităţi necesare inovării, care, contrar unor păreri, pot fi predate, învăţate şi implementate în orice clasă. Altfel spus elevii şi le pot însuşi în experienţele lor de zi cu zi din şcoală, fiindu-le de folos pentru întărirea încrederii în sine, pentru conectivitatea cu ceilalţi, pentru a reuşi să muncească mai bine în viitor. Totodată aceştia vor fi mai bine înarmaţi pentru a-şi găsi locul din punct de vedere profesional, personal, social, în această lume în continuă schimbare.

Printre obiectivele cursului s-au numărat:

• dobândirea unei înţelegeri clare a procesului creativităţii şi experimentarea lui directă;

• modul cum gândirea critică ne ajută să filtrăm supraîncărcarea de informaţii de astăzi;

• utilizarea cât mai eficientă a tehnicilor şi abilităţilor de comunicare;

• lărgirea oportunităţilor de colaborare în sala de clasă şi încurajarea acesteia în întreaga comunitate şcolară;

• a trăi o adevărată experienţă internaţională de team-building.

Am folosit în titlul articolului meu cuvintele cunoaştere şi recunoaştere, din simplul motiv că nu sunt la primul curs european care tratează abilităţile soft skills, am mai beneficiat de unul în Bologna în 2018, dar, fiind pasionată de acest domeniu am preferat o fixare şi o îmbogăţire a acestor competenţe, pe care le consider de o importanţă covârşitoare în formarea şi dezvoltarea copilului.

Ce-aş putea spune în câteva cuvinte despre Florenţa şi farmecul ei care îţi taie respiraţia la tot pasul? Cred că orice om pasionat de artă îşi doreşte să ajungă cel puţin o dată acolo pentru a admira operele nemuritoare ale Renaşterii. Pentru mine, pe primul loc se situează Catedrala Santa Maria del Fiore, cu exuberanta faţadă din plăci de marmură albă, verde şi roz, cu ingeniosul dom proiectat de Brunelleschi, cu campanila lui Giotto, cu baptisteriul şi impresionantul muzeu al operelor de artă ale domului. Urmează apoi Galeria Ufizzi, una dintre cele mai importante colecţii de artă din întreaga lume, unde m-a impresionat cel mai mult salonul lui Niobe; Piazza della Signoria, un univers sculptural unde îţi fură ochii ba copia statuii lui David, ba Fântâna lui Neptun, ba Cosimo de Medici – toate pe fundalul celebrului Palazzo Vecchio; Galleria dell’ Academia unde turiştii dau năvală pentru a vedea originalul statuii lui David a lui Michelangelo; Palazzo Pitti şi Gradina Boboli, Ponte Vecchio… dar mai ales plăcerea imensă de a te plimba printre edificiile florentine într-un tur ghidat pe jos, în care un ghid profesionist să îţi explice mistere ale familiei Medici, de care se leagă indisolubil istoria Florenţei.

A consemnat Gianina BURUIANĂ