Proiectul Erasmus+ 2023-1-R001-KA121-VET-000128115, între dezvoltarea competenţelor specifice şi a competenţelor socio-culturale

Cel de-al cincilea proiect european (Erasmus+ 2023-1-R001-KA121-VET-000128115) coordonat de către Şcoala Postliceală Sanitară, dacă ar fi să numărăm proiectele implementate începând cu anul şcolar 2016-2017, până în prezent, a oferit oportunitatea unui număr de 8 cadre didactice şi 16 elevi din anii I şi II, specializările asistent medical generalist (12 elevi) şi asistent medical de farmacie (4 elevi) de a participa la cursuri de perfecţionare, respectiv de a experimenta stagii de pregătire practică la instituţii specializate din străinătate.

Cei 16 elevi au desfăşurat un stagiu clinic de pregătire practică în domeniul medical, în perioada 23 aprilie – 26 mai 2024, la 5 unităţi din Granada (Spania). Acestor mobilităţi li se adaugă participarea la cursuri de formare profesională a 6 profesori şi maiştri instructori (diverse specialităţi şi management), respectiv a două cadre didactice la activităţi de Job Shadowing care au avut loc în intervalul 23-30 aprilie 2024, respectiv 14-21 mai 2024, cu participarea a doi maiştri instructori de specialitate Pregătire instruire practică – asistenţă medicală generală.

Pe domeniul de activitate Cuidado de Mayores/Enfermeria, atât cei 16 elevi, cât şi cele două cadre didactice au desfăşurat activităţi specifice în cadrul următoarelor organizaţii: Centro de Día Mediterráneo Maracena, UED Ancha de Capuchinos, Centro de día Antares Huétor Vega, Vitalia RGA Granada, Asociación de ayda para familiares y adultos con dependencia (AFAD) din Granada.

 Pentru a nu ocupa mult spaţiu cu prezentarea, prefer să cedez cuvântul elevilor beneficiari care au experimentat aceste stagii: În urma participării în cadrul proiectului Erasmus am reuşit să îmi dezvolt cunoştinţele învăţate de-a lungul celor 2 ani de studiu. În acest stagiu mi s-a oferit posibilitatea de a comunica mult cu pacienţii… Stagiul clinic în străinătate este util pentru oricare elev ce doreşte să călătorească, să vadă diferenţele dintre spitalele din străinătate şi cele din România. Consider ca orice elev ar trebui să participe în cadrul unui proiect Erasmus deoarece este o experienţă inedită, surprinzătoare, a declarat Maria-Claudia Andrioaia.

În acelaşi context, colega sa, Ana-Maria Alupului a precizat: Pe parcursul stagiului clinic am avut ocazia să învăţ, de la psihologul centrului, diferitele activităţi pe care persoanele vârstnice le desfăşurau cu entuziasm, spre exemplu: calcule matematice, sudoku, picturi, jocuri creative, plimbări în parc etc. Cu siguranţă, elevii care vor participa, vor rămâne surprinşi precum am rămas şi eu despre modul de comunicare pe care îl au asistenţii medicali cu pacienţii (mereu sunt cu zâmbetul pe buze, exprimându-se în mod iubitor faţă de toţi).

Aflată în al treilea proiect, eleva Irina Mihuţ a sintetizat experienţa acumulată în felul următor: Am avut deosebita plăcere să lucrez la RGA Vitalia. Aici, am cunoscut oameni cu probleme grave de sănătate, fizice şi psihice, dar care erau bucuroşi, prietenoşi, iubitori. Mergeam cu bucurie la stagiul de practică, în fiecare zi desfăşuram alte activităţi (plimbări, fiesta, jocuri, desene). Personalul a fost foarte amabil, dedicat, implicat. Lecţia pe care am primit-o de la aceşti oameni este că trebuie să te bucuri de viaţă indiferent de situaţia în care te afli. Am legat prietenii, am făcut multe excursii şi am descoperit locuri deosebit de frumoase. Recomand tuturor elevilor să participe la acest proiect Erasmus+ ori de câte ori au ocazia. Vă mulţumesc!

Participarea la unele sărbători tradiţionale importante, precum Dia della cruz, El corpus i-a impresionat prin frumuseţea şi modul în care au fost organizate. Câteva dintre colajele realizate de către beneficiari vin să confirme cele sintetizate anterior.

Prof. dr. Mihai FLOROAIA