Zilele Erasmus (13-18 octombrie) tocmai se terminaseră, când, pe data de 17 octombrie 2025, Sofia Corradi, persoana care a imaginat şi instrumentat tot acest program – Madame Erasmus – ne părăsea tăcut şi discret, într-un mod aproape contrar celui în care se desfăşurase întreaga ei viaţă. Comunitatea educativă europeană a fost lovită de regretul dispariţiei celei ce fusese supranumită Mamma Erasmus, pentru că povestea ei este demnă de a fi sursă de inspiraţie pentru oricine, şi, trebuie să fie o fărâmă de reflecţie şi conştientizare: cineva a luptat din răsputeri pentru ca Programul Erasmus să existe, acesta nereprezentând, aşa cum adesea tindem să credem, ceva dobândit „de-a gata”.
Istoria Sofiei Corradi (1934-2025) începe cu mult timp înainte de universităţi şi conferinţe, cu o fetiţă curioasă şi isteaţă, care avea un tată ce credea că studiul şi învăţarea limbilor străine pot deschide toate uşile. Cosimo, tatăl eroinei noastre, angajat ca inginer la căile ferate italiene, i-a amprentat de fapt decisiv destinul, şi a început prin a o învăţa limba franceză folosind o ediţie ilustrată a romanului Robinson Crusoe. Adesea, el organiza călătorii lungi cu trenul de-a lungul Europei, astfel încât ea şi sora ei Gemma să poată observa, asculta şi vorbi cu persoane din diferite ţări. Aceste excursii, pe de o parte aventuri, pe de altă parte lecţii, au reprezentat prima cheie către ceea ce avea să devină spiritul Erasmus.
Mulţi ani mai târziu, când ambele surori şi-au făurit visul de a studia în străinătate, în Statele Unite ale Americii, tatăl lor le-a impus ca regulă să obţină bursă de studiu Fulbright. Şi au reuşit amândouă!
Deci, aproape de finalul studiilor de Drept din Roma, Sofia ajunge la Universitatea Columbia (New York), unde obţine un master în legislaţie universitară comparativă, după care se întoarce în Italia, nerăbdătoare, inspirată, mândră şi gata să demonstreze şi să pună în practică ceea ce tocmai învăţase. Dar lucrurile nu au mers nici pe departe cum se aştepta, pentru că a descoperit că toate acele eforturi, toate examenele… nimic nu conta în Italia natală. În acel moment de profundă dezamăgire, acest „NU”, rostit cu asemenea vehemenţă, ar fi putut închide definitiv o uriaşă uşă. Din contra, Sofiei i-a sclipit mintea spre ceva ce va reprezenta cea mai puternică revoluţie în educaţia modernă. Şi astfel, parcurgând rapid drumul de la furie la viziune, Corradi a gândit ceva radical pentru timpul acela: ca universităţile din Europa să aibă încredere unele în altele, astfel încât studenţii să fie capabili să studieze în afara ţării lor şi să aibă examenele recunoscute. De fapt, un cadru incipient pentru schimburile de tineri între universităţile europene exista deja, dar Corradi a făcut ceea ce fac marii gânditori: a transformat principiul în practică.
Inspirată de aceste idei, în anul 1969 le-a propus printr-un Memorandum la Conferinţa Rectorilor Italieni desfăşurată la Genova, şi a încercat să le răspândească şi în presa italiană. La început a fost ignorată în mod politicos dar nu s-a descurajat. Înarmată cu o motivaţie pură şi cu un stilou, a creat zeci de tabele în care compara şi făcea analogii între creditele cursurilor de la universităţile din Italia, Franţa şi Germania. Câţiva ani mai târziu mărturisea că făcuse această muncă „în afara sferei furiei, dar totuşi cu o doză necesară de furie”.
Au urmat ani de scrisori, întâlniri şi refuzuri, până când, în anul 1976 Comunitatea Europeană îi adoptă principiul, iar în 1987 ideea ei se transformă în realitate, semnându-se oficial actul de naştere al Programului Erasmus. Şi iată cum o idee născută din frustrare a ajuns să fie împărtăşită de întreaga Europă, devenind mai mult decât un program, şi anume un mod de gândire.
Din 1987 şi până în prezent mai mult de 15 milioane de oameni au participat la mobilităţile Erasmus. Au avut şansa să-şi perfecţioneze cunoştinţele de limbi străine şi să descopere noi perspective. Dar, cea mai mare achiziţie Erasmus nu a fost cea universitară ci, crearea şi împărtăşirea unui sens al apartenenţei europene pentru generaţiile tinere şi conştientizarea că aparţin unei entităţi mult mai mari decât cea naţională. Sofia Corradi însăşi a spus asta în modul cel mai elocvent: Erasmus îţi schimbă personalitatea. Îţi dezvoltă gândirea critică şi felul de a-i privi pe ceilalţi.
Sofia Corradi a fost o licenţiată în Drept care a reuşit să remodeleze educaţia europeană, un spirit care niciodată nu s-a oprit din a învăţa, un apostol care a avut curajul de a transforma un „NU” într-o revoluţie, o femeie care a inspirat un întreg continent să înveţe cum să înveţe împreună.
Gianina BURUIANĂ