Un neam, un sânge, un suflet românesc…

N-am crezut că se va întâmpla vreodată! Nu m-am gândit niciodată că aş putea fi parte a unui eveniment istoric de o asemenea amploare. Cu toate că am o viziune foarte clară faţă de tot ce-i românesc, nu mă aşteptam să calc în sfânta cetate de slavă şi durere a neamului nostru – Cetatea Alba Carolina!

Însă Dumnezeu face minuni! Am plecat spre Alba Iulia la invitaţia şi împreună cu fraţii noştri, sindicaliştii din Piatra-Neamţ (şi ţin neapărat să le mulţumesc frumos pentru aceasta), având sentimente copleşitoare. Conştientizam faptul că trebuie să ai mare noroc să mergi la Alba Iulia în ziua când se împlinesc 100 de ani de la UNIREA TUTUROR ROMÂNILOR şi sufletul îmi vibra în aşteptarea marelui eveniment.

Am coborât din microbuz într-o parcare aproape de Cetate, unde domnea deja atmosfera evenimentului, fiind salutaţi cu LA MULŢI ANI, ROMÂNIA! de către un grup de coparticipanţi la sărbătoare. Nici nu am observat când am intrat în mulţimea de oameni: toţi cu flamuri tricolore, în costume populare, toţi zâmbitori şi binevoitori. Am stat un pic lângă Monumentul Unirii, de unde se auzea vocea lui George Simion, militantul înverşunat al reunirii Republicii Moldova cu Patria mamă. În mulţime am observat o doamnă care avea în gluga paltonului o foaie cu inscripţia BĂLŢI. Curioasă să-i văd faţa, am rămas plăcut surprinsă s-o recunosc: dna Lidia Popa! Profesoară de limbă romană din satul Cotul Morii. Să nu credeţi că-i cunosc pe toţi cei peste 1300 de profesori din raionul Hânceşti în faţă, dar pe dna Popa o ştiu încă din anul 2010, când satul Cotul Morii a dispărut sub apele Prutului şi Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei a întins o mână de ajutor colegilor – sinistraţi. Apoi, dna profesoară participă de fiecare dată la Festivalul Creaţiei Artistice a angajaţilor din învăţământ, aducând în scenă versurile marilor poeţi români. (Apropo: satul Cotul Morii a fost reconstruit din talpă din ajutoarele donate de Guvernul României!) Am mai zărit feţe cunoscute în mulţime: directorul Şcolii Internat din satul Cărpineni, Tudor Ţenu, a venit împreună cu alţi patru bravi bărbaţi ai neamului: Doamne, ce mândrie! Le-am făcut cunoştinţă cu colegii mei sindicalişti din Republica Moldova, cu fraţii noştri din Piatra-Neamţ, ne-am îmbrăţişat, am făcut poze comune! Am mai întâlnit o fostă elevă din satul Lăpuşna, studentă la Iaşi, care venise cu un grup întreg din Basarabia, am cântat, am dansat împreună HORA UNIRII, la care la un moment dat s-a alăturat un grup de bucovineni: O, Doamne, ce frumoşi în straiele lor naţionale! Mulţimea ne admira! Ne făceau poze, filmau, ei, fraţii noştri din Marea Românie – cu ochii umeziţi, noi, cei nedreptăţiţi – cu lacrimi pe obraz…

Prea târziu mi-a venit ideea să fac poze cu femei în straie naţionale din toate părţile României. Nu am reţinut numele tuturor femeilor, dar am fost cucerită de dna Carmen din Turnu Severin, dna Angela din Oaş, mama şi fiica din Curtea de Argeş, două doamne din Buzău… Cu toate ne-am cuprins, ne-am sărutat ca surorile, iar cu dna Angela Hoban, profesoară de ştiinţe socio-umane la Liceul Teoretic din Negreşti-Oaş, am făcut schimb de numere de telefoane, cu gândul că nea­părat trebuie să ne mai întâlnim…

Am vizitat Muzeul Naţional al Unirii, am intrat în Sala Unirii, unde a avut loc şedinţa Marii Adunări Naţionale, care la 1 Decembrie 1918 a hotărât Unirea Transilvaniei cu România şi, prin aceasta, desăvârşirea statului naţional unitar român; ne-am închinat şi ne-am rugat în Catedrala Reîntregirii Nea­- mului pentru împlinirea eternului nostru vis – revenirea la sânul Patriei Mame…

Am vrut să vedem şi Parada Militară, însă prea multă lume era în piaţă, noi însă am reuşit să vedem pregătirea Paradei: am mers în lungul şirului de maşini blindate, tancuri, detaşamente anti-tero, poliţişti, pompieri, grăniceri, ostaşi în uniforme din primul şi al doilea război mondial – mii de oameni în slujbă, dar foarte paşnici! Am văzut tot! Am auzit salve de tun şi am mirosit praf de puşcă, am privit avioanele şi helicopterele de luptă şi am tras concluzia: România e o forţă!

Te iubesc, România! Iubesc oamenii tăi, cântecele şi horele tale, tărâmurile de basm şi munţii înalţi, albastrul cerului şi apelor tale! Iubesc diversitatea graiurilor tale care completează frumoasa limbă română! Iubesc portul popular, ce diferă de la o zonă la alta, dar armonizează perfect!

Mărturisesc o UNIRE spre mântuirea NEAMULUI!

Trăiască România Mare!

Prof. Ana CIMPOEŞU, Hânceşti

(Apostolul nr. 216, decembrie 2018)