Încă 10 clase pregătitoare

După a doua etapă a înscrierilor în clasa pregătitoare, numărul solicitărilor pentru anul şcolar 2013-2014 a ajuns la 4.249. În Neamţ, la şapte unităţi de învăţământ a trebuit suplimentat numărul de clase, cu câte una faţă de planul iniţial, iar la două şcoli s-a diminuat câte o clasă, din cauza numărului redus de cereri. În total, în anul şcolar 2012-2013 vor funcţiona 222 de clase pregătitoare, faţă de 212 câte au fost anul şcolar precedent. Trebuie precizat că, în situaţii deosebite, se mai primesc cereri de înscriere, chiar dacă termenul alocat acestei operaţiuni a expirat. La toate clasele pregătitoare vor preda învăţători, faţă de anul şcolar precedent, când au fost acceptaţi şi educatori formaţi prin cursuri speciale. Învăţătorii care au preluat copii la pregătitoare vor „duce” clasa până într-a IV-a. Faţă de cei 609.000 lei alocaţi anul trecut pentru cele 212 clase „zero”, pentru noul an şcolar conducerea Inspectoratului Şcolar Neamţ a solicitat Ministerului Educaţiei suplimentarea fondurilor pentru dotări şi a primit asigurări că nu vor fi probleme în privinţa asigurării mobilierului. (Red.)