Calculatorul a devenit mai mult decât indispensabil în toate domeniile, inclusiv în educaţie. Acesta facilitează obţinerea, prezentarea şi învăţarea într-o manieră atractivă, flexibilă, stimulativă a conţinuturilor, trecerea de la acumularea pasivă de informaţii de către elevi la învăţarea prin descoperire, astfel ei învăţând cum să înveţe, dezvoltându-şi abilităţile şi strategiile cognitive pe care le vor folosi şi adapta în diverse alte situaţii. Într-un asemenea context, mediile virtuale, tehnologiile digitale nu reprezintă o simplă adăugare în planul de învăţământ, ci trebuie să fie integrate deplin „în sfera educaţiei” la toate nivelurile de învăţământ. Cadrele didactice trebuie să fie formate pentru a face faţă inovării, noilor provocări, desfăşurând activităţi educaţionale într-o manieră nouă, modernă şi de actualitate care să răspundă necesităţilor elevilor.
Avantajele e-learning-ului constau, printre altele, şi în posibilitatea utilizatorului de a-şi gestiona timpul conform propriului ritm şi în flexibilitatea sistemului menită să încurajeze crearea unui stil propriu de învăţare. Însă, aceste tehnici de învăţare, pentru a fi eficiente, trebuie să aibă un anumit grad de interactivitate şi să transpună informaţia pe cât mai multe suporturi media (text, sunet, imagine). Dezvoltarea explozivă a Internetului şi a tehnologiilor Web creează premisele unor noi provocări informaţionale şi tehnologice, precum şi numeroase schimbări în ceea ce priveşte relaţiile interumane.
Pandemia de SARS-Cov2, care a lovit întreaga lume, lasă amprente şi asupra sistemelor de învăţământ, implicit şi asupra învăţământului românesc, sistem aflat în implementarea unor schimbări reformiste privind curriculum-ul şcolar. Astfel, activităţile de predare – învăţare – evaluare desfăşurate face to face au trecut in sistem on-line, aceasta reprezentând un element de noutate pentru aproape toate cadrele didactice. În contextul învăţării on-line, elevii şi profesorul vor deveni parteneri reali în procesul de instruire. Oricât ar fi de avansată, tehnologia IT, nu va înlocui niciodată profesorul care, pe lângă faptul că ajută elevii să aibă un bagaj de cunoştinţe, le modelează şi caracterul, altfel spus, face şi educaţie, nu doar instruire şi informare.
Când vorbim despre „generaţia digitală” şi activităţi educaţionale cred că trebuie să găsim un echilibru între tendinţe, motivaţii, preferinţe şi caracteristici care influenţează modul de învăţare şi asimilare a informaţiilor. Parcă mai mult ca oricând, elevii generaţiei actuale simt nevoia de interacţiune, acţionează spontan şi se plictisesc uşor. Manifestă o viteză de reacţie extraordinară iar în momentele de plictiseală din timpul orelor de curs îşi creează singuri activităţi variate cum ar fi schimbul de mesaje în diverse reţele de socializare.
Astăzi, elevii şi profesorii dispun de o mare varietate de instrumente de colaborare şi comunicare în mediul on-line (platforme, reţele de socializare, blog-uri, conferinţe vocale şi video, wiki-uri, wikispace-uri, edublogs-uri, microblog-uri, twitter etc.). Toate acestea apar şi dispar în timp. Pentru a fi în permanenţă la curent cu instrumentele noi apărute, se pot urmări bloguri educative care se concentrează pe tehnologie, se pot afla informaţii prin discuţiile de pe diverse reţele sociale, platforme educaţionale, se pot urmări pe Twitter persoane cu idei novatoare etc. Pregătindu-i pe elevi să devină buni colaboratori acum, îi va ajuta pe viitor când vor trebui să gestioneze, să înţeleagă şi să răspundă la cantităţi enorme de date generate de utilizatori în timp real.
Consider că pentru sistemul educaţional nu tehnologia constituie o problemă, ci atenţia şi concentrarea care ar trebui îndreptate spre schimbarea în ambianţa studiului personalizat şi colaborativ. Utilizarea tehnologiei poate veni în sprijinul profesorului prin cunoaşterea fiecărui elev în mod individual în procesul de învăţare.
Profesorul poate utiliza şi recomanda elevilor utilizarea bibliotecilor digitale. După cum ştim cu toţii, acestea se sprijină pe trei piloni importanţi: biblioteca electronică, tehnologiile de informare şi comunicare, utilizatorul. Resursele informaţionale ale unei biblioteci electronice integrată într-o bibliotecă digitală sunt din cele mai diverse: cataloagele informatizate care reflectă colectivele proprii; cataloagele informatizate ale altor biblioteci; diverse colecţii; full-text digitalizate; resurse şi instrumente de documentare la distanţă, abonamente la publicaţii electronice şi la baze de date, acces la CDROM- uri în reţea; resurse informaţionale integrate într-un sistem partajat etc.
Formarea cadrelor didactice în utilizarea eficientă a tehnologiei informatice este absolut necesară pentru calitatea acţiunilor de integrare a noilor tehnologii în învăţare. Absenţa unor competenţe pedagogice de proiectare a activităţii didactice, integrând noile tehnologii ca resursă şi nu ca scop în procesul de predare – învăţare – evaluare va duce la un nivel superficial de valorificare a noilor tehnologii şi a oportunităţilor oferite de aceasta.
În concluzie, modernizarea în adevăratul sens al termenului, reprezintă o activitate complexă, în care un rol esenţial îl joacă reconceptualizarea actului de predare-învăţare-evaluare în baza implementării pe scară largă a tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor. Este necesar ca utilizarea acestor tehnologii să se axeze pe extinderea abordărilor creative. Formarea competenţelor digitale ale elevilor trebuie să se bazeze pe cunoştinţe fundamentale, ce vor rămâne relevante şi vor putea fi aplicate pe parcursul întregii vieţi.
Dr. Mihai FLOROAIA