În zilele noastre există o cursă nebună pentru îmbogăţire. Cei bogaţi îşi doresc să acumuleze şi mai multe bogăţii, iar cei săraci visează la cât mai multe lucruri materiale. Într-o viaţă extrem de scurtă pentru a trăi experienţe cât mai multe, suntem acaparaţi de goana după bunuri materiale.
Există însă şi un altfel de bogăţie, pe care foarte puţini dintre semenii noştri o descoperă şi o apreciază cu adevărat: bogăţia interioară. Atunci când o dobândeşti pe aceasta te poţi considera bogat din toate punctele de vedere.
Una dintre căile sigure de dobândire a bogăţiei interioare este creativitatea. Aceasta este o formă de energie care, pe măsură ce ţi-o cultivi, îţi sporeşte forţa vitală şi-ţi asigură fericirea.
Creativitatea este adânc înrădăcinată în genele umane, stimulează energiile latente ale fiinţei, îi dă sens şi forţă destinului individual şi celui colectiv. Prin creativitate, fiecare dintre noi oferă o deschidere imaginaţiei şi ritmului său intuitiv, se conectează cu sinele său superior.
Energia creativităţii influenţează în mod direct şi profund starea emoţională a fiinţei. Persoanele creative depăşesc mult mai uşor stările emoţionale negative, fac mai repede faţă dificultăţilor, se adaptează mai eficient stresului inerent al vieţii.
Creativitatea are şi o putere vindecătoare pentru atunci când viaţa ne oferă uneori şi stări de suferinţă (fizică, morală, emoţională). Dobândim în aceste cazuri resurse pentru a ne umple golurile sufleteşti, pentru a găsi motive de împlinire şi a ne descoperi potenţialul nebănuit.
În şcoală, nu numai cea românească, elevii învaţă să se conformeze, adesea mecanic, unor principii, reguli, modalităţi de viaţă, fără participarea propriei conştiinţe, a voinţei lor. Exersează, în general, să gândească după cum au gândit alţii, înaintea lor. De unde în primii ani de viaţă copiii „mustesc” de creativitate şi văd enorm de multe posibilităţi de combinare a lucrurilor şi de rezolvare a unor situaţii de viaţă, odată cu intrarea la şcoală cei mai mulţi îşi însuşesc un mod de a gândi cât mai „cuminte”, mai uniform cu tiparele date. În felul acesta spiritul lor creativ specific vârstei lor fragede este îngropat cât mai adânc în subconştient. Aşa se explică faptul că cei mai mulţi dintre adulţi devin „morţi” din punct de vedere creator, se obişnuiesc să gândească după şabloane şi îşi pierd pentru totdeauna curiozitatea şi pasiunea din mica copilărie.
Iată de ce, la simpla întrebare pe care o adresez, frecvent, elevilor mei, către sfârşitul programului şcolar, „Cum a fost astăzi la şcoală?”, obţin de multe ori răspunsuri scurte şi deprimante: „greu”, „obositor”, „plictisitor”, „neinteresant” etc. Iar aceste cuvinte cu puternică încărcătură negativă sunt completate de comunicarea nonverbală, prin mimică şi gestică, care exprimă secătuire de energie, plictiseală, acceptare neajutorată a situaţiei cu care se confruntă zi de zi.
Această stare de lucruri exprimă clar că din programul şcolar al zilei a lipsit sâmburele de creativitate. Elevii au învăţat din obligaţie, şi nu din dorinţă, a precumpănit efortul în dauna plăcerii, motivaţia extrinsecă în locul celei intrinseci. Putem spune că în această secvenţă de viaţă a elevului s-a solicitat cu predilecţie intelectul şi, în cea mai mare parte memoria, care conduce la oboseală şi lipsă de satisfacţie.
Prin învăţare creativă elevii vin cu drag la şcoală şi aşteaptă cu nerăbdare să revină, se simt inspiraţi şi îşi clădesc convingerea că şcoala le este cu adevărat folositoare. O zi de şcoală trăită prin creativitate îi oferă elevului o „oboseală plăcută”, de împăcare cu sine că a făcut ceva minunat pentru viaţa lui, că a fost mişcat în interior.
În şcoală, activitatea creatoare poate îmbrăca o infinitate de aspecte. Ea poate implica inspiraţia şi expresivitatea lingvistică, pentru compunerea unei poezii sau al unui eseu original, ori poate însemna propunerea sau rezolvarea în mod cu totul nou al unei probleme de matematică, ori mici inovaţii în domeniul fizicii ori al chimiei, găsirea unor surse inspirate la istorie sau la geografie, creaţii în domeniul picturii, al dansului, mici investigaţii în domeniul autocunoaşterii etc. De fapt, ca o concluzie, a învăţa creativ pentru un elev înseamnă orice activitate şcolară pe care o face cu plăcere, cu pasiune, cu încredere în forţele proprii.
Cum am putea să transformăm, aşadar, acest model perimat al învăţării şcolare, în unul care să-i pregătească pe elevi pentru o activitate viitoare şi o viaţă creativă, plină de sens şi de împlinire?
Iată câteva dintre strategiile şi atitudinile pe care le putem adopta în calitate de profesori şi de părinţi.
1. Sprijinirea motivaţiei intrinseci reprezintă una dintre căile care, potrivit studiilor unor specialişti în creativitatea copiilor de vârstă şcolară, a dat cele mai vizibile rezultate. În această situaţie elevilor li se oferă de către profesor o relativă autonomie în învăţare, fiind doar susţinuţi cu discreţie şi încredere în reuşita lor. Ei sunt încurajaţi să înveţe cum li se pare mai eficient şi mai comod pentru felul lor de a învăţa. Elevii devin colaboratori ai profesorului în procesul de dobândire de noi cunoştinţe, iar accentul cade pe învăţare, şi nu pe evaluare. Autonomia elevilor în procesul de studiu se realizează prin a oferi elevilor, la început, unele idei şi sugestii de învăţare şi apoi a-i stimula pe ei să caute în manuale, auxiliare, pe Internet şi în alte surse răspunsurile şi soluţiile potrivite.
Motivaţia intrinsecă se cultivă armonios de către profesor şi atunci când acesta găseşte argumente convingătoare pentru a-i spune elevului de ce este necesar să înveţe anumite cunoştinţe şi să-şi formeze anumite priceperi. Asta înseamnă să treci de la a-l obliga prin notă să înveţe ceva, la a-i stârni curiozitatea şi plăcerea pentru rezultatul unei învăţări.
2. Activizarea elevilor în timpul lecţiilor înseamnă un început minunat al învăţării unor informaţii, concepte, teme. Este ideal ca ei să ştie dintr-o lecţie anterioară despre ce vor învăţa în prezent şi să vină la şcoală cu propriile lor interese, experienţe de viaţă, informaţii dobândite din anumite surse, materiale de lucru. Valorificarea experienţei de viaţă a elevilor, a informaţiei dobândite în clasele anterioare sau a informaţiilor izvorâte din intuiţia acestora (o sursă excelentă pentru învăţare) constituie mari atuuri pentru profesorii cu respect profund pentru copii. Mai mult, prin câştigarea încrederii elevilor, profesorul poate negocia cu aceştia asupra obiectivelor urmărite într-o lecţie, cât şi asupra modului de îndeplinire cât mai plăcută dar şi mai eficientă a acestora. Astfel, se face trecerea de la elevul pasiv, care scrie în mod plictisit nişte notiţe şi învaţă mecanic nişte formule, la un partener activ, care răspunde în mod inteligent la provocarea de învăţare a profesorului.
3. Comunicarea armonioasă şi pozitivă a profesorului cu elevii contribuie în mod semnificativ la crearea unei atmosfere de creativitate în sala de clasă. Pentru a se putea concentra asupra muncii este nevoie ca elevii să fie relaxaţi din punct de vedere emoţional. Manifestarea liberă, fără presiuni şi tensiuni, în procesul de învăţare îi face pe elevi să fie mai inspiraţi şi mai productivi în acumularea de informaţii şi emiterea de soluţii la sarcinile şi problemele propuse de către profesori.
4. Stimularea cooperării, în locul competiţiei, este o cale sigură pentru a descătuşa spiritul creativ al elevilor. Când elevii se află în competiţie ei simt că rezultatele lor şcolare vor fi evaluate în raport cu ale altor colegi, iar cei care vor reuşi cel mai bine vor fi recompensaţi în mod corespunzător. Aceasta îi determină pe unii să trăiască anumite emoţii negative, iar manifestarea lor creatoare să fie redusă. În timp ce competiţia este însoţită de evaluare şi de recompensă, cooperarea propune punerea energiilor la un loc şi reuşita împreună. Competiţia duce de cele mai multe ori la individualism, în timp ce cooperarea promovează spiritul de echipă şi de solidaritate.
5. Activităţile educative cât mai apropiate de experienţele cotidiene ale elevilor sunt imbolduri importante pentru a motiva elevii şi a le stimula gândirea creativă. Astfel se face o legătură firească între şcoală şi viaţa cotidiană, respectându-se principiul antic „Non scholae, sed vitae discimus.” (Nu pentru şcoală, ci pentru viaţă învăţăm.) Elevii învaţă să se simtă liberi, să-şi discute problemele atât cu colegii lor, cât şi cu profesorii. Devin responsabili şi motivaţi să găsească soluţii pentru a se implica atât în activităţile şcolare, cât şi în cele extraşcolare.
6. Organizarea spaţiului din sala de clasă susţine din plin implicarea elevilor în procesul creator. În locul în care învaţă, elevii pot fi înconjuraţi de multe materiale didactice, produse ale muncii lor, imagini care le stimulează memoria, dar şi gândirea şi imaginaţia. În locul unor materiale standard, vechi şi neinteresante (imagini diverse, planşe didactice, fotografii, tablouri) pot fi expuse produse literare, desene, lucrări manuale. Multe dintre aceste materiale este bine să fie create de elevi şi aranjate tot de ei.
Tot în sala de clasă pot fi organizate anumite centre, colţuri de studiu sau miniexpoziţii din diferite domenii: „Centrul de literatură”, „Centrul de ştiinţe”, „Centrul de artă” etc.
Cele prezentate mai sus constituie doar câteva sugestii de cultivare la elevi a spiritului creativ, în activităţile şcolare. Creativitatea elevilor este o expresie şi un rezultat al spiritului creativ al profesorului. Este nevoie de încredere, de preocupare şi de pasiune pentru a forma elevi cu o gândire liberă, cu o imaginaţie bogată şi cu capacităţi de creare a unei vieţi armonioase şi bogate, pentru ei şi pentru cei din jur.
Bibliografie:
1. Amabile. Teresa M., Creativitatea ca mod de viaţă, Editura „Ştiinţă şi tehnică, Bucureşti, 1997.
2. Clegg, Brian; Birch, Paul, Creativitatea, Polirom, 2003.
3. Michalco, Michael, Secretele creativităţii. Fii genial!, Editura Amaltea, Bucureşti, 2008.
Prof. psih. Dan AGRIGOROAE