După Marea Unire, Basarabia se integrează treptat în viaţa social politică, economică şi culturală a României, care avea deja, instituit un sistem funcţional de instituţii moderne. Cristalizarea României ca stat modern pe parcursul secolului XIX – înc. sec. XX a avut loc sub influenţa spiritualităţii europene. Un rol important în modernizarea învăţământului românesc l-au avut adoptarea Constituţiei din 1866 şi reformarea şcolilor de toate gradele pe temelii moderne de către Spiru Haret. Începând cu anul 1866, au fost stabilite principiile constituţionale de bază ale învăţământului românesc: libertatea, obligativitatea şi gratuitatea. (…)
În Basarabia, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, activitatea de instrucţie primară se desfăşura preponderent în cadrul parohiilor. Conţinutul materiei se reducea la studiul religiei, a limbilor rusă, slavonă şi a aritmeticii. Abia în anii 1874-1875 se înfiinţează primele şcoli primare cu învăţători retribuiţi cu salarii din fondurile instituţiilor întemeietoare: Sf. Sinod, Ministerul Instrucţiunii Publice, zemstvele1 locale sau persoanele particulare. Controlul acestor şcoli îl exercita Ministerul Instrucţiunii Publice prin organele sale: inspectorii şi directorii guberniali2 ai învăţământului. Limba de predare în toate instituţiile de învăţământ era, rusa. Treptat, şcolile primare trec de sub tutela bisericii sub cea laică, de stat. Acestea devin adevărate focare de rusificare a populaţiei băştinaşe. La sf. sec. XIX – începutul sec. XX învăţământul din Basarabia prezenta un amalgam de instituţii şcolare izolate, fără o continuitate a treptelor de învăţământ, în totalitate cu predare în limba rusă.(…)
La finele secolului al XIX-lea – începutul sec. XX pe teritoriul dintre Prut şi Nistru nu exista nici o şcoală românească. O încercare de a introduce limba română la Seminarul Teologic după 1905, a întâmpinat multe piedici din partea autorităţilor. În anul 1911 Duma imperială a votat un proiect de lege pentru învăţământul primar, care stipula ca în localităţile cu populaţie poloneză, lituaniană, germană, tătară, estoniană, letonă, armeană, georgiană etc., învăţământul primar să poată fi urmat în primii doi ani în limba maternă. Moldovenilor, însă, li s-a refuzat şi acest drept. Către anul 1918 Basarabia era singura regiune din Europa care nu avea învăţământ primar obligator.
Ca urmare a politicii forţate de rusificare a populaţiei locale din Basarabia, promovată de către imperiul ţarist, a fost înregistrat un procent foarte înalt al analfabetismului, îndeosebi, printre românii basarabeni (numiţi în recensământul din 1897 „moldoveni”). Conform acestui recensământ în Basarabia cunoşteau carte, doar, 283.174 de persoane, ceea ce constituia aproximativ 19,4 % din totalul populaţiei. (…) În comparaţie cu celelalte provincii româneşti, ştiinţa de carte în Basarabia se situa pe ultimul loc: 39,9 % în Vechiul Regat (1912); 45,2 în Bucovina (1910); 51,1 % în Transilvania (1910); şi Basarabia 19,4 (1897). (…)
În Basarabia, problema şcolii naţionale a fost abordată în cadrul Congresului General al Învăţătorilor din 10-13 aprilie 1917. Din cei aproape 600 învăţători prezenţi în sală, doar 30-35 erau moldoveni. Pan Halippa, în calitate de reprezentant al Partidului Naţional Moldovenesc, a expus problema naţionalizării şcolii, demonstrând că până la revoluţie, şcoala a fost un mijloc de rusificare a populaţiei autohtone, condamnând oficialităţile şcolare.
Majoritatea congreselor şi adunărilor obşteşti, desfăşurate pe teritoriul Basarabiei în anul 1917, au abordat problemele democratizării şi naţionalizării şcolii din Basarabia, adoptând programul Partidului Naţional Moldovenesc.
În urma Congresului Învăţătorilor Moldoveni din 25 mai 1917, a fost adoptată următoarea rezoluţie: toate şcolile din satele locuite de moldoveni, să fie transformate în şcoli moldoveneşti, începând cu 1 septembrie 1917; limba rusă să fie doar ca obiect de studiu; crearea de licee pentru moldoveni; deschiderea de catedre de „limbă, literatură şi istorie moldovenească” la universităţile din Kiev şi Odessa. Una din cele mai importante decizii a fost adoptarea grafiei latine. Aceste hotărâri au fost destul de importante pentru evoluţia ulterioară a şcolii dintre Prut şi Nistru. În urma adoptării rezoluţiilor acestui congres s-au pus bazele naţionalizării şcolii, care marca începutul unei noi etape în evoluţia învăţământului din Basarabia.
Concomitent cu instruirea cadrelor didactice, a fost desfăşurată o amplă activitate pentru asigurarea şcolilor cu materiale didactice. Prima tipografie cu grafie latină a fost adusă în Basarabia de Onisifor Ghibu, ardeleanul care a contribuit substanţial la trezirea conştiinţei naţionale a moldovenilor dintre Prut şi Nistru. În urma alocării a 20 de mii de ruble ruseşti de către zemstva gubernială a fost anunţat un concurs de noi manuale şcolare. În acest scop s-a organizat o comisie care trebuia să supravegheze tipărirea manualelor, astfel ca învăţământul în limba maternă să înceapă la timp. În luna noiembrie 1917 au ieşit de sub tipar primele manuale şcolare în limba română u grafie latină: „Abecedarul”, autor fiind arhimandritul Gurie Grosu, „Cartea de citire”, autor Ştefan Ciobanu, „Manualul de religie”, semnat de părintele Vlad. La asigurarea şcolii cu manuale au contribuit şi donaţiile de carte din Vechiul Regat. (…)
Acţiunile de naţionalizare şi reorganizare a şcolii, de lichidare a barierelor sociale şi naţionale în învăţământul primar şi secundar în anii 1917-1918 poartă în sine amprente modernizatoare, însă, în lipsa unei legislaţii corespunzătoare, a lipsurilor materiale, a mijloacelor didactice, a cadrelor profesioniste şi, în fine, a unei strategii bine structurate au creat impedimente serioase în extinderea şi dezvoltarea procesului de reformare şi modernizarea şcolii din spaţiul basarabean.
După Unirea Basarabiei cu România, şcoala dintre Prut şi Nistru se integrează treptat în cadrul sistemului de învăţământ românesc. În cadrul acestei etape au fost unificate toate instituţiile de învăţământ, programele, conţinuturile educaţionale, modalităţile de instruire şi perfecţionare a corpului didactic şi administrativ, sistemul de finanţare şi dirijare a instituţiilor de învăţământ. Legile şi regulamentele ruseşti au fost înlocuite treptat cu legislaţia şcolară din Vechiul Regat. Pe parcursul anilor 1919-1923 pe teritoriul noilor provincii alipite, a fost aplicată Legea învăţământului primar din Vechiul Regat, sancţionată prin Înaltul Decret Regal nr. 2199 din 29 aprilie 1896 şi cu numeroase modificările ulterioare. (…)
După preluarea conducerii şcolii din Basarabia de către Ministerul Instrucţiunii din România din aprilie 1918, procesul de naţionalizare a şcolii din Basarabia ia amploare. Pe 30 aprilie 1918 directorii de şcoli sunt informaţi despre obligativitatea predării în şcoala primară în limba maternă şi obligativitatea predării limbii de stat (româna), pentru şcolile minoritare. Pentru funcţionarii din cadrul organelor administrative locale periodic se desfăşurau cursuri de limbă română. Conform ordonanţei din 15 mai 1918 funcţionarii Directoratului de Instrucţie au fost înscrişi la cursuri de limbă română fără plată.
În vara anului 1918, la Chişinău a avut loc şedinţa inspectorilor şi revizorilor şcolari din Basarabia, în scopul stabilirii situaţiei corpului didactic şi luarea unor decizii temporare până la promulgarea noii legislaţii şcolare. (…)
Conform Decretului-Lege din 5 iulie 1919, obligativitatea învăţământului primar s-a extins până la vârsta de 16 ani prin introducerea unui curs complementar de 3 ani cu caracter practic, specific economiei regiunii. Începând cu anul 1919 în localităţile din Basarabia se organizează circumscripţii şcolare, în baza cărora, anual, se realiza recensământul copiilor în vârstă de până la 16 ani. În conformitate cu prevederile Legii Învăţământului Primar din Vechiul Regat, începând din 1921, obligativitatea studiilor primare se extinde şi în Basarabia.
Dacă până în anul 1917 în Basarabia nu exista nici o şcoală primară cu predare în limba maternă (cu excepţia predării a 2-3 obiecte în şcolile germane şi evreieşti), în următorul an, după Unire, funcţionau 1557 de instituţii de învăţământ primar, în care erau înscrişi 118.220 copii şi activa un corp didactic în număr de 2772 persoane.
După Unire, atât în şcolile primare rurale, cât şi în cele urbane a fost înregistrat un număr sporit de înscrieri al elevilor. Mai mult din jumătate din numărul total de elevi din instituţiile de învăţământ primar, erau înscrişi în clasa I. Iar în clasele a II-a – a V-a erau 43% din numărul total de elevi.
Începând cu anul 1918 au fost fondate primele instituţii de învăţământ preşcolar. Deja, în anul de învăţământ 1919-1920 erau 75 de grădiniţe cu 4.229 copii (urbane – 38, rurale – 37). Personalul didactic era compus din 75 de persoane, dintre care 15 maestre cu titlu definitiv, 24 de maestre cu titlu provizoriu şi 36 suplinitoare de maestre. (N. R. – text prelucrat)
Continuare în numărul viitor.
Cercetător ştiinţific Natalia MAFTEUŢA,
Institutul de Istorie Chişinău, Republica Moldova
1 Zemstva (zemstvo, în limba rusă) – formă de guvernare locală instituită în timpul reformelor liberale din Imperiul Rus de ţarul Alexandru al II-lea. Prima zemstvă a fost creată prin lege în 1864, în Basarabia legea aplicându-se abia din 1870. Sistemul zemstvelor asigura consiliile de conducere districtuale sau provinciale din Rusia între 1864 şi 17 octombrie 1917, cuprindea toate clasele sociale, inclusiv ţăranii, şi avea ca obiect problemele învăţământului primar, asistenţei medicale, asistenţei sociale ş.a.
2 Gubernie – cea mai importantă subdiviziune administrativă a Imperiului Rus. Acest tip de subdiviziune a fost creat de Petru cel Mare prin ucazul din 8 decembrie 1708, prin care Rusia era împărţită în opt gubernii. Mai apoi, numărul guberniilor a fost crescut de la 8 la 23. Revoluţia din Octombrie nu a schimbat împărţirea administrativă, dar a redenumit aparatul de conducere soviet gubernial.